Prima săptămână din octombrie aduce o vreme destul de frumoasă în toată țara, cu temperaturi de peste 20 de grade în medie și chiar de 25 de grade în sud și sud-vest. Vor lipsi însă ploile, iar cele care vor fi vor satisface prea puțin necesarul de apă din sol.

„Săptămâna care va urma va fi tot mai caldă decât în mod normal la această dată, deși vor fi ceva variații de temperatură, în sensul că în primele zile valorile termice vor fi în creștere, vor ajunge miercuri să se situeze la nivelul întregii țări, în general între 20 și 28 de grade. Apoi, treptat de joi, ele vor mai scădea, la început în vestul, nordul și centrul țării, apoi și în partea de sud și de sud-est. Însă, chiar și în aceste condiții, temperaturile vor rămâne în general peste 20 de grade în mare parte din țară și chiar vor fi în jurul a 25 de grade și vor caracteriza o vreme de vară, cel puțin în partea de sud și de sud-est al teritoriului. În ceea ce privește ploile, din păcate, acestea vor fi foarte puține. Luni, marți, poate doar cu totul izolat în zonele de munte. Miercuri și joi este posibil ca, pe alocuri, ploi de scurtă durată; Nu este exclus chiar să fie însoțite de descărcări electrice, să apară în partea de nord, de centru, de est a țării, apoi și în sud și sud-est, însă foarte slabe cantitativ”, a arătat Meda Andrei de la Andministrația Națională de Meteorologie, citată de rador.ro.

sursă foto: captură ANM (https://www.meteoromania.ro/)