Închide

S-a schimbat discursul la Primărie. Boc spune că se caută soluții, altele decât instanța, pentru ca orașul să scape de hotelul Cristian edificat fără autorizație pe domeniul public în centrul Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 26, 2021 0 782

Intentarea unui proces pentru eliberarea domeniului public ocupat de către Hotelului Cristian, au sugerat consilierii USR PLUS primarului Emil Boc, după ce la ședința din 26 aprilie a ținut să spună că în mandatul său nu a fost eliberată nicio autorizație pentru acest hotel și că el a fost intabulat în cartea funciară prin instanță.

Primarul Emil Boc a spus că se caută în prezent soluții pentru a nu se rata trenul modernizării în zona străzii Argeș, altele decât instanța, o astfel de acțiune propusă de cei de la USR PLUS presupunând parcuregerea unor timpi până la soluționare, timp pe care i-a estimat la 2-3 ani.

„Starea de fapt o aveți și dumneavoastră scrisă. Nu vă ascund, căutăm și alte soluții decât calea instanței, mai rapide și mai eficiente, să nu pierdem trenul modernizării acolo. Orice propunere este binevenită”, a spus primarul la ședința din 26 aprilie.

Aceasta după ce consilierul Alexandra Oană a indicat primarului că Primăria se mai poate lupta în instanță pentru a scăpa de acest Hotel Cristian, edificat pe domeniul public în centrul Clujului, fără autorizație de construire. „Clujenii merită să le fie redat spațiu public de care au fost prejudiciați 20 de ani prin edificarea acestui hotel”, a arătat Oană.

Boc a mai ținut să spună expres că hotelul apare înscris în cartea funciară prin instanța și că Primăria nu a emis în timpul mandatului său nicun fel de act cu privire la respectivul hotel.

„Am făcut o plângere penală. Așteptăm să se soluționeze ancheta. Ne-am întrebat și noi cum s-a făcut întabularea pe o construcție fără să existe proprietatea de dedesubt. E o ciudățenie juridică. Proprietarul spune că e întabulat. Se prevalează că e proprietar, dar are un corp în aer”, a arătat Boc.

El a mai convocat o întâlnire săptămâna acesta cu secretarul municipiului și a invitat și consilierii locali pentru ca împreună să se caute căi legale de a se acționa în cazul hotelului Cristian, tocmai ca, prin proiectul de modenizare a Liceului Bălcescu la pachet cu străzile din jur (printre care și strada Argeș unde se dorește descoperirea Canalului Morii), să se poată moderniza cu adevărat domeniul public și trotuarul din zonă, acum ocupat de clădirea Hotelului Cristian.

Inițial, Primăria a anunțat că nu ia în calcul niciun fel de demers pentru ca proiectul să includă și zona de domeniul public ocupată de Hotelul Cristian.

Detalii:

Un alt hotel monstruos din centrul Clujului rămâne în picioare într-un proiect ambițios de reamenajare a zonei Canalului Morii prin concurs de soluții, chiar dacă este ilegal

Fostul proprietar al Hotelului Cristian spune că e legal și că are autorizație și de la Funar și de la Boc. Mai mulți consilieri locali i-au cerut Primăriei să clarifice situația. Cheta civică pentru cumpărarea clădirii continuă

Campanie la Cluj împotriva practicilor de la Primăria lui Boc și a urbanismului ilegal: Comunitatea vrea să cumpere hotelul ilegal din centrul Clujului și să-l doneze Primăriei pentru a fi demolat

Vezi și:

Primăria se adâncește în proceduri birocratice și asistă în continuare la ilegalitățile proprietarului Hotelului Cristian ridicat pe trotuar în centrul Clujului. Hotelul are acum două garduri ilegale

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare