Închide

REPORTAJ/ Oameni dintre noi (IV): Însemnat pe viață. Confesiunea unui fost deținut (VIDEO)

Recomandarea redacțieiSocial by Catalin Suciu - iun. 03, 2014 0 3896

Cămătar, proxenet, tâlhar și lista poate continua. Cazierul are greutate, la propriu, e neîncăptor. A organizat și cerșetorii în găști și s-a autoproclamat șeful boschetarilor în Cluj. Și-a făcut cam de toate ce poate face un om într-o viață. Pușcăria i-a mâncat și viitorul, deși e tânăr.

Calu’ a colindat toate penitenciarele României

Primii pași în umbră

Romică s-a repezit în lume la Bârcea Mare, în Hunedoara, acu’ 36 de primăveri. Numai că n-a fost nici moșit și nici n-a ieșit într-o secție de maternitate normală, la un spital anume. A deschis pentru prima dată ochii după gratii, la penitenciar, dintr-o mamă hoață și-un tată criminal, amândoi închiși. Părintele și-a si aflat sfârșitul câțiva ani mai târziu într-o altă pușcărie, la Ocna. De maică-sa nici nu mai știe nimic și nu vrea, zice c-o omoară de-o vede.

„Mă omule, tu nu înțelegi, nimeni nu înțelege ce viață am avut. Cât timp ai, ai ore?”.
„Atât cât e nevoie”. “M-am născut la răcoare, în pușcărie și-am ajuns acolo și după ce-am crescut”, zice Romică Drăguș, zis și Calu, un munte de om , tatuat , chel și cu câteva tăieturi în creștetul căpățânii. “Îs de la cuțit, m-au tăiat pe stradă cu mulți ani în urmă. Da’ până acolo îs multe”

Din pușcărie m-au trimis la un centru de plasament , tot în zonă și-acolo am făcut vreo 6 clase, nici nu mai știu. Am fost reparizat apoi la Păclișa , alt orfelinat , iar apoi la Baia de Criș. Era urât, ne țineau ăia, asistenții, cu căcat pe noi zile întregi. Mâncare nu primeam nici așa. Ne și băteau, m-am înrăit tare acolo. La 12 ani am fugit. Io mai am trei frați, toți îs mai mari, am plecat cu iei pe stradă , în Hunedoara. M-au luat cu ei, io nu-i știam numa așa, din povești. Aici am văzut cum e viața și ce trebuie să faci să supraviețuiești.

Calu’ și legea pumnului

M-au crescut cu forță și disciplină. Frații mei controlau străzile, boschetarii, erau găști peste găști. Trimiteau și femei la produs, la ciordit. Se făceau bani,tată, nu ca azi. La 14 ani am început să urc în ierarhie, eram deja mare, făcut. Și n-am avut milă, trebuia să mă impun și numa’ prin forță puteai face asta. Eram violent, băteam, rupeam oase și-au început să fiu cunoscut pe stradă. Stăteam numa’ pe stradă. Frații au ajuns la pușcărie, acuma toți au sentințe pe viață pentru crime. Io n-am omorât pe nimeni, ei da. Unu’ e la Poarta Albă și ceilalți doi la Rahova. Marian, Romeo , ca pă mine și Adrian. Am rămas eu șef pe-acolo, prin Hunedoara, de tânăr. Am tâlhărit, am făcut de toate, apoi am intrat la reeducare, că eram minor. Nu mă lasau cu ceilalți copii liber, mi-au dat izolare severă și-atunci. Da’ eram respectat, mă știau toți, de frică sau că mă respectau. I-am bătut rău pe câțiva și m-au izolat. Îi ațâțam pe toți, eram antrenat și tare, frate. Eram tare, aveam vână, nimeni nu-mi stătea în cale. M-am și tatuat, uite-aici, astea le am de tânăr. Am fost mutat pe la Găiești, în detenție și iar la Bârcea. Scăpau de mine,se bucurau. Nu mă puteau ține sub control. Am spart capuri cam peste tot pe unde-am ajuns. Și-am scos și dinți.

Oraganizare de stradă

La 18 ani, când am ajuns major, m-am eliberat. Ce era să fac, nu mai era nici o cale. Io așa am crescut, nu puteam schimba ce-mi era mie dat. Am fost pe la Bucureși, pe la Arad, îs umblat, cum se zice. Apoi îl știam pe Elekes, șefu’ boschetarilor din Cluj. Am vorbit cu el și mi-a zis să vin să-l ajut, că are nevoie de o mână de fier. E mort de-o vreme, da’ așa am ajuns în Cluj, să fac ordine. Mi-a zis: „Calule, hai că te știu și-am nevoie de tine să-i pui pe drogații ăștia la punct. Tre’ ciordeală adevărată, nu așa, cu coco-jambo, cu spirt și cola sau aurolac. Am venit.

Eram mulți în Cluj și-am început să facem afaceri. I-am repartizat pe cerșetori în colțuri, pe la Gară, în centru, prin tot orașul. Io colectam, ei aveau cota lor. Da ascultau de frică. Elekes împărțea femeile la produs. Alții erau numa la ciordeală, femeile la produs și alții la cerșit. Era boierie, tată. Ce să fac, trăiam și eu, că așa a fost vremea. Aveam cartieru’ la Belvedere, în grote. Acolo am stat 13 ani de zile. Acuma le-au astupat, da’ era un loc bun. Erau mulți boscehtari, până în 2009 Clujul a ajuns la peste 1000, îți spun eu.

Știam și ce mișcă poliția. Trimiteam observatori să urmărim mașinile, patrulele. Câteodată polițaii umblau și cu mașini din astea, normale, fără însemne. Încercau ei să fileze, să ia pulsu’ străzii, da’ nu le prea ieșea. Că eram cu un pas în față. Asta e, omule.

Am ajuns și-n București, am stat și-acolo prin canale. N-am avut treabă că eram tare-n pumn. Era rău cu jandarmii, că dădeau gaze și te scoteau afară din canal. Ca dracu. Da am întâlnit băieți și-acolo. Și-n Arad am câțiva tovarăși. Am tâhărit și-n București și-am luat pușcărie.

Nina

Am ajuns la Poarta Albă și Jilava, am un cazier , omule, tâlhărie, complicitate la proxenetism, că na’, ce să fac, mă descrucam și eu. În fine. Omule, să vezi. Stai că am pus ochii și pe-una, pe-o fată mișto, faină, tigancă bună de tot. Asta, Nina, era o hoață de primă mână și era închisă la Târgșor, asta-i pușcărie de femei în Prahova. Și cum am cunoscut-o, fii atent, omule. La câteva luni se făceau analize la deținuți, bărbați, femei, toți adunați de la câteva pușcării. Și-am văzut-o, mi-a plăcut mai ales că știa cine-s când m-am prezentat că-s Calu’. I-am zis că-i arăt buletinu’, să vadă că nu așa mă cheamă. Ea făcea mișto, zicea că n-am buletin. Șmenăriță mare asta. Era închisă pentru proxenetism. Clujeancă, doar e din Cluj. Avea fete și le trimitea la futut, care pe unde. Era și hoață, se descurca și ea. Și-acolo, după ce-am vorbit, ea a promis că ne luăm când iese din pușcărie. Am făcut nuntă la Cluj. Am făcut și-o fetiță. Ne-am mutat cu chirie în Groapă, acolo la Expo Transilvania, plăteam 500 de lei pe lună și cheltuieli. Am stat vreo 4 ani, da’ apoi garsoniera aia o luat-o un alt proprietar, a revendicat-o și-a trebuit să plecăm. Nina a ajuns la o familie care a ajutat-o să se reintegreze, la niște pocăiți. Acuma muncește. Fata e tot la familia aia, merge la școală, are viață normală. Eu ce să mai schimb? Io mai am încă șase copii în afară de asta cu Nina. Doi la Arad, unu’ la Botoșani și prin alte părți. Nu i-am recunoscut. Bine, nu că nu i-am recunoscut, că-n sufletu meu îi știu, da’ nu i-am crescut eu.

Mi-au pus ăștia diagnostic, zic că nu-s nici cu toate acasă. Și când mă enervez, mă enervez. Da’ mă impun cum știu io. Am făcut și cămătărie, m-am mai descurcat. Fii atent, omule. Și milițieni de-ăștia locali, comunitari, au venit să ceară bani. Calule, ajută-mă și pe mine. Le-am pus dobândă dublă. La 100 de lei, iau 200 înapoi. La 400, iau 800. Așa lucram.

CALU'

Din nou la „bulău”

În 2009 am ajuns iară la pușcărie. A fost un scandal la centrul de găzduire, acolo, la ăla de jos și-au vrut să ne scoată pe toți afară. Le-am zis să nu încerce cumva, că dau foc. Ca dacă mă supără, dau din degete și incendiez tot. Asta am și făcut. Și-atunci am și băgat trei polițiști în spital. Unu fără dinți, altu’ aproape în comă și încă unu’ cu picioru’ rupt sau cu genunchiul, nu mai știu. Am amendă de plătit de trei sute și ceva de milioane. De unde, omule? Că tre să-i fac dantura la ăla, că -s cheltuieli de judecată, că nu știu ce.

M-au luat mascații și-am ajuns la Jilava. Îs găști și-acolo. Fii atent, omule. Apa-Aeru-Fraieru, astea-s din pușcărie. Rechin, balenă, delfin . Rechinu’ e bossu’. Dacă ești rechin, n-ai treabă. Acuma oricum nu mai e prea mult din ce-a fost pe vremuri, prin anii ’90. Ăia, delfinii, făceau de toate. Nu mă pune să zic. Ăia spălau șosete și altele. Am ieșit din pușcărie, da nu-mi pot găsi nimic de lucru. Mi-a zis judecătoarea că trebe 7 ani de reabilitare, în ăștia 7 ani să nu fac nimic, să muncesc, să fiu voluntar, să fac orice.

Ce să fac? Am umblat din firmă-n firmă, m-am dus cu asistenții sociali. Ce program de reintegrare, nu există așa ceva. Când îmi vedeau cazieru’, oricare, trebuia să ies. Cine să te angajeze cu cazier? Tu nu vezi că nici ăștia cu facultăți și școli n-au de lucru, nu-și găsesc nimic? Nu este reintegrare în societate aici. Io am aviz de locuință socială, da’ Boc, primaru’ pe care l-am și votat, nu-mi dă, mă ține pe holuri la primărie. Io casă vreau ca să nu mă mai hăituiască nimeni.

De muncă nu cred că o să-mi găsesc niciodată. Îs și bolnav cu capul, zic doctorii. Nu-s apt pentru munci grele, dar pot face ceva mai ușor. M-am dus să fiu și paznic sau ceva, nimic, omule.

Dacă ai fost în pușcărie, nu faci nimic apoi. Nu mi-i rușine de cine îs. Ăsta -s eu, așa am crescut în sistem. Io zic fără rușine ce-am făcut.

Am făcut, am plătit.

 

CITEȘTE ȘI:


Oameni dintre noi (III): Erzsebet vrea doar liniște

Oameni dintre noi (II): Lumea lui Octavian

Oameni dintre noi (I):  Francisc și viața de după sticla de vodcă 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.