Închide

Proiectarea lucrărilor de modernizare la un drum județean din Cluj costă aproape o jumătate de milion de euro

Administrație by Actual de Cluj - mart. 14, 2022 0 153

Proiectarea lucrărilor de modernizare la un drum județean din Cluj costă aproape o jumătate de milion de euro.

E vorba de modernizarea drumului județean 103G, varianta ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca prin Gheorgheni, Ceanu Mic și Tureni. Contractul a fost scos la licitație de căter Consiliul Județean, căci în administarrea acestuia se află drumul. Deocamdată e vorba de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru realizarea documentațiilor necesare modernizării drumului, care are o lungime de peste 25 de kilometri. DJ 103G reprezintă și o alternativă de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, prin legătura pe care o face între DN 1 și centura ocolitoare Vâlcele – Apahida. Ofertele pot fi depuse până la sfârșitul acestei luni, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț. Valoarea estimată a contractului este de peste două milioane de lei fără TVA, mai exact 2.025.000 de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul instituției.

Durata de elaborare a documentației tehnice este de 4 luni și 15 zile, termen care curge de la data semnării contractului.

O plimbare virtuală pe acest drum județean:

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu