Închide

Primăria dă autorizația de construcție pentru blocurile cu 9 etaje de pe Oașului, de 11 milioane de euro

AdministrațieTop News by Mihai Prodan - nov. 13, 2026 0 17

hexagon district oasului 27

Proiectul imobiliar de peste 11 milioane de euro al companiei Hexagon District, pe fosta platformă industrială de pe strada Oașului 27 din Cluj-Napoca, a primit autorizația de construire.

Documentul emis de Primărie în 24 septembrie permite demolarea construcției existente și ridicarea unui ansamblu mixt cu două niveluri subterane, parter și până la nouă etaje. Investiția de bază declarată în autorizația nr. 583/2026 este de 57.471.978 de lei, echivalentul a aproximativ 11,3 milioane de euro. Taxa de autorizare consemnată de municipalitate este de 287.359,89 de lei.

Beneficiara proiectului este Hexagon District SRL, companie din grupul Hexagon asociat oamenilor de afaceri Florin Mariș și Raul Ciurtin. Terenul de pe strada Oașului 27 are o suprafață de aproximativ 1,33 hectare, iar proiectul urmărește restructurarea fostei platforme industriale și transformarea acesteia într-o zonă cu funcțiuni mixte.

Autorizația prevede desființarea construcției existente, construirea ansamblului cu regim de înălțime 2S+P/2S+P+9E, împrejmuirea terenului, amenajări exterioare și organizarea de șantier. Documentația pentru autorizarea lucrărilor a fost elaborată de Arhimar Serv SRL, în baza proiectului nr. 1387/2020.

Autorizația stabilește o durată de execuție de 60 de luni, calculată de la începerea efectivă a lucrărilor. Termenul de valabilitate pentru începerea acestora este de 12 luni de la emiterea documentului.

Un proiect discutat la urbanism încă din 2022

Dezvoltarea imobiliară de pe Oașului a fost analizată în comisia de urbanism a Primăriei încă din octombrie 2022 – detalii mai jos. În forma prezentată atunci, proiectul prevedea locuințe, birouri, spații comerciale, funcțiuni medicale și turistice, pe o suprafață de peste 1,3 hectare. La acel moment, proiectanții au prezentat o variantă cu aproximativ 120 de apartamente, birouri, hotel de apartamente, un hotel cu peste 200 de camere și servicii medicale, cu un regim maxim de înălțime de două niveluri de subsol, parter și până la zece etaje.

Proiectul a fost discutat în contextul solicitărilor municipalității privind beneficiile publice pe care dezvoltările imobiliare de asemenea dimensiuni ar trebui să le aducă orașului. Printre aspectele analizate s-au numărat lărgirea străzilor, amenajarea unui sens giratoriu, asigurarea circulației pietonale și velo între strada Oașului Fundătură și strada Gării, precum și amenajarea unor spații verzi.

În discuțiile din 2022, primarul Emil Boc a criticat menținerea indicatorilor urbanistici aproape de valorile maxime admise și a susținut că proiectele trebuie să aducă beneficii suplimentare comunității. Arhitectul-șef a ridicat, la rândul său, întrebări privind proporția funcțiunilor hoteliere propuse. Planul urbanistic zonal pentru restructurarea platformei industriale TDR și dezvoltarea ansamblului mixt a fost aprobat ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 514 din 2024. Hotărârea indică drept beneficiară firma Hexagon District SRL și vizează terenul de 1,33 hectare de pe strada Oașului nr. 27.

Noua autorizație din septembrie 2026 marchează trecerea proiectului la etapa autorizării lucrărilor de construire. Totuși, autorizația publicată de Primărie nu detaliază numărul final de apartamente, suprafața desfășurată totală sau repartizarea exactă a funcțiunilor în clădirea autorizată.

Aici autorizația

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.