Închide

Primăria anunță în 2022 un buget realist pentru Cluj-Napoca, 434 milioane euro, în creștere cu aproape 2% față de 2021

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 12, 2022 0 353

Primarul Emil Boc a anunțat că a fost definitivat proiectul de buget pentru 2022. Astfel, bugetul orașului este estimat la 434 milioane euro adică 2.146.285.687,52 lei, în creștere cu nici 2% față de anul trecut, după cum a explicat Boc, fiind incluse în bugetul de investiții doar proiecte pentru care există șanse să se cheltuiască banii în 2022.

„Veniturile sunt în creștere cu 10% față de anul 2021, adică 202 milioane de euro, iar cea mai importrantă felie o constituie cota defalcată din impozitul pe venit”, a mai spus primarul Emil Boc într-o conferință de presă.

El a trecut în revistă principalele proiecte de investiții din 2022.

Lucrări şi obiective de investiţii care se finalizează în anul 2022:

• Reabilitarea Bulevardului 21 Decembrie 1989;

• Realizarea unui nou corp de clădire la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” (15 săli noi de clasă);

• Modernizarea Grădiniţei Floare de Iris;

• Baza sportivă „La Terenuri” Mănăștur;

• Modernizarea Parcului Ştefan cel Mare;

• Reabilitarea Turnului Pompierilor;

• Plan Urbanistic Zonal pentru noul Cartier Sopor;

• Modernizarea Parcului Farmec;

• Reabilitarea termică a 20 de blocuri;

• Realizarea de noi locuri pentru biciclete în spații securizate.

Lucrări și obiective de investiții în execuție sau cu procedura de licitație proiectare/execuție încheiată și care continuă implementarea în 2022, cu termen de finalizare în anii următori:

• Noul pod Oaşului – Răsăritului;

• Reabilitarea zonei străzii Mihail Kogălniceanu;

• Reabilitarea Parcului Feroviarilor;

• Reabilitarea Parcului Armătura;

• Reabilitarea malurilor Someşului din zona Grigorescu-Plopilor;

• Modernizarea platoului Sălii Sporturilor;

• Reabilitarea Parcului Caragiale;

• Parc nou zona Gr. Alexandrescu (CT19);

• Regenerarea urbană a zonei străzilor Moţilor – Calea Mănăştur – Mărginaşă.

Lucrări și obiective de investiții pentru care se va organiza/finaliza în 2022 procedura de licitaţie de proiectare/execuţie şi vor începe lucrările (dacă licitaţiile de execuţie vor fi finalizate la timp):

• Modernizarea Parcului Primăverii;

• Modernizarea Parcului 14 Iulie;

• Creşă nouă str. Negoiu 9B (Câmpului);

• Creşă nouă str. Parcul Feroviarilor;

• Park&Ride la aeroport;

• Parking Gheorghe Dima.

Lucrări și obiective de investiții pentru care se realizează documentaţiile tehnice necesare (concurs de soluții, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentaţii de urbanism, exproprieri etc.) în vederea organizării procedurilor de licitaţie proiectare/execuție lucrări:

• Realizarea Centurii metropolitane a Clujului şi proiectul multianual Metrou şi tren metropolitan;

• Parcul Est (45,5 ha);

• Amenajarea ansamblului „Cetățuia”;

• Parc Coridorul Canalul Morii Zona Parcul Rozelor – Plopilor (parc nou);

• Parcul Zorilor (parc nou);

• Parcul Bună Ziua (parc nou);

• Realizarea unui hub educaţional (școală, creșă, grădiniță), a unei baze sportive, a unei unităţi de sănătate şi a unui parc-pădure în zona Borhanci;

• Reabilitarea zonei Expo Transilvania

• Şcoală generală în cartierul Bună Ziua;

• Reabilitarea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” şi a zonei adiacente;

• Creşă nouă în cartierul Dâmbul Rotund;

• Nou cămin pentru persoane vârstnice;

• Culoarul de nord adiacent căii ferate – strada Răsăritului – Câmpul Pâinii;

• Organizarea în asociere cu Universitatea Babeș-Bolyai a concursului de soluții pentru ansamblul urban Science Campus Cluj în Lomb.

Bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2021 a fost aprobat în ședința Consiliului Local abia în 21 aprilie 2021. Bugetul general a fost în valoare de 2.117.433.576 lei, (433.225.627 euro). Față de bugetul anului 2020 a existat o creștere de 22,8%. Bugetul de dezvoltare a fost în creștere cu 45,27% față de 2020 (1.043.877.576 lei , 213.576.720 euro în 2021 față de 718.576.813 lei , 147.706.389 euro în 2020).

La finalul lui 2021, la aprobarea execuției bugetare, consilierii USR au reproșat Primăriei că nu prevede în buget proiecte realiste, motiv pentru care ajunge să nu cheltuiască banii prevăzuți ca investiții să să raporteze excedent bugetar.

Peste 600 milioane de lei din bugetul Primăriei din 2021 nu au fost cheltuiți, deși proiectele au fost angajate în ca investiții. Având în vedere că, la execuția bugerată de pe ultimul trimestru din acest an, din proiectele propuse, sub 50% au și fost realizate, consilierii locali USR au cerut edilului să schimbe politica, să nu blocheze fonduri pe proiecte despre care știe sigur la început de an că nu le va implementa și să direcționeze banii, spre exemplu, pentru construcția de școli și grădinițe în Cluj-Napoca.

Detalii: De ce Primăria face proiecte pe hârtie și nu a cheltuit 600 de milioane lei din bugetul de investiții

Nici un comentariu

Scrie un comentariu