Emil Boc spune că n-a primit nicio soluție pentru zona care generează pef pe strada Kogălniceanu din centrul Clujului, fără să anunțe dacă există vreun termen. Nici Comisia de Monumente nu a discutat problema
ActualitateAdministrație by Simona Mureșean - oct. 25, 2026 0 5
Primarul Emil Boc a susținut, săptămâna aceasta, că nu a primit încă nicio propunere din partea specialiștilor pentru rezolvarea problemelor de pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, unde suprafețele cu nisip și pietriș generează praf care deranjează instituțiile de învățâmânt din zonă. Edilul nu a avansat niciun termen pentru prezentarea unei soluții, deși problema este cunoscută încă din 2024, când Primăria anunța că va înlocui materialul folosit în zonă cu unul permeabil, după modelul din Parcul Feroviarilor.
Proiectul de amenajare a străzii Mihail Kogălniceanu, a străzii Universității și a arterelor adiacente a fost câștigat în 2018, în urma unui concurs de soluții, de firma Mossfern Arhitectură. Lucrările, începute în ianuarie 2022, au vizat peste 25.000 de metri pătrați și au avut o valoare de aproximativ 48,7 milioane de lei, bani europeni. Termenul inițial de finalizare, iunie 2023, a fost prelungit, iar lucrările au fost declarate finalizate la 31 martie 2024, când au intrat în faza de recepție.
În primăvara anului 2024 au apărut însă reclamații privind praful și noroiul produse de suprafețele cu pământ și pietriș din fața Colegiului Național Emil Racoviță și din apropierea Bibliotecii Academiei Române și a Bisericii Reformate. În martie 2024, Emil Boc apăra soluția proiectantului, invocând exemple din Bruxelles și din alte orașe europene, unde există amenajări care permit contactul cu natura. În aprilie, același an, după ce pe stradă s-au ridicat nori de praf, au apărut noi critici privind funcționalitatea soluției alese. În august 2024, viceprimarul Dan Tarcea declara pentru Actualdecluj.ro că pietrișul din zona Bisericii Reformate urma să fie înlocuit după modelul din Parcul Feroviarilor. Acolo, materialul este fixat cu ajutorul unui liant permeabil, care permite scurgerea apei și împiedică împrăștierea pietrișului. „Urmează ca după Zilele Culturale Maghiare să fie înlocuit pietrișul din zona Bisericii Reformate după modelul din Parcul Feroviarilor”, declara atunci Dan Tarcea, precizând că intervenția necesita parcurgerea unor etape tehnice și obținerea avizelor necesare.
La mai bine de doi ani de la acel anunț, problema prafului a revenit, din nou în atenție, pe agenda publică. Primarul Emil Boc a publicat în 15 octombrie un videoclip în care cere schimbarea soluției de amenajare de pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, din cauza prafului produs de nisipul și pietrișul folosite în zona Colegiului Național Emil Racoviță și a Bisericii Reformate. Edilul pune problema pe seama soluției alese de arhitectul care a câștigat concursul de proiectare, însă Primăria anunța încă din august 2024 că va interveni pentru remedierea situației, inclusiv prin stabilizarea materialului după modelul folosit în Parcul Feroviarilor.
Săptămâna acesta, primarul Emil Boc a insistat, din nou, să explice de ce a cerut modificarea soluției urbanistice. Primarul susține că amenajarea actuală nu este potrivită pentru o zonă în care circulă în continuare autovehicule, inclusiv mașini de aprovizionare a școlilor, de salubritate și ale riveranilor. „Nu trebuie să ne îndrăgostim de o soluție, chiar dacă este bună, trebuie s-o facem funcțională pentru oameni”, a declarat edilul.
În 20 octombrie Emil Boc a vorbit despre această problemă la Ziua Live. Primarul, întors de la Bruxelles, a explicat că a văzut în capitala Belgiei o zonă cu arbori și suprafețe naturale, însă aceasta era complet pietonală, fără acces auto, spre deosebire de strada Kogălniceanu. Edilul a precizat că le-a cerut colegilor de la Urbanism să elaboreze un proiect și să discute cu toate forurile abilitate, inclusiv cu Comisia de Monumente, pentru a găsi o soluție adaptată condițiilor din teren. „Tot de la ei aștept să-mi dea soluția pentru că nu sunt expert”, a afirmat Boc, fără să indice un termen pentru prezentarea propunerii.
Actualdecluj.ro a fost informat că nici în Comisia de Monumente nu a fost discutată chestiunea legată de strada Kogălniceanu.
Actualdecluj.ro a transmis întrebări și biroului Mossfern cu privire la solicitarea primarului Emil Boc, însă nu a primti deocamdată niciun răspuns.
foto: colaj/captură video/Facebook
vezi și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Căminul Cultural din Feleacu, transformat în ambulatoriu medical. Consultații gratuite pentru localnici susținute de Primărie și târg de produse locale, în același weekend
oct. 25, 2026 0
-
Elevi de la două licee din Cluj, locul I în România și locul VII la nivel mondial la un concurs internațional de programare
oct. 25, 2026 0
