Închide

„Parenting” cu promotori de inepții – OPINIE

Opinie by Kristina Reştea - mai 21, 2024 0 3328

Îmi revine, din când în când, gândul exasperat: chiar nu mai avem educatori, experți, profesori, oameni de știință, medici, de la care să ne luăm sfaturi despre cum să fim părinți?  Sigur avem, așa că, totuși: cum ajungem la astfel de anomalii? Un pic (din nou) despre couchii promotorii de inepții – de data asta unii care vor să ne dea lecții despre cum să ne creștem copiii. Parenting, adicătelea, ca să fim „pe business”.

Opinie de sceptic:

Îmi apare între noutățile de Facebook că la Cluj s-a desfășurat zilele trecute “Un eveniment care schimbă paradigmele educaționale”. Nici mai mult, nici mai puțin, da ? Schimbă paradigmele ! E o adunare dintr-o serie de astfel de evenimente – se face caravană prin țară, prin marile orașe. ParentingX și-au zis.
În program: tot felul de coach-i și influenceri, poate or fi fiind și unii care au ceva relevant de zis pe subiect, dar, oricum, arată cam pestriț lista, așa că dau și eu un search după primul nume care apare pe listă. Ei bine, primul pe listă e chiar fondatorul acestei chestii (că mi-e și groază să îi zic eveniment), care e un personaj care susține la un moment dat pe pagina sa de Facebook că (sintetizez) o femeie înșelată face cancer, dar poate “scăpa” (!!) de boală dacă își găsește bărbat (vedeți mai jos inepția în format complet). Omul e, de altfel, într-o serie de postări promotor al șarlataniei periculoase denumită “noua medicină germanică”, ai cărei adepți susțin că bolile se nasc de la conflicte emoționale și că bolnavii nici nu ar trebui să se trateze, ci să aștepte “auto-vindecarea”.

Eu (care chiar nu urmăresc evenimente de parenting cu pseudoexperți, dar sunt atâtea de îți ies oricum în cale și dacă încerci să nu îți strici ziua dând de astfel de reclame) am aflat de acest event fiindcă era promovat pe pagina… Transilvania IT Cluster (??!) (poate, totuși, din vreo greșeală). Later edit: cei de la Transilvania IT Cluster au transmis că au dat jos eventul de pe pagina lor și au precizat că nu sunt implicați în organizare.

Fondatorul ParentX se prezintă cu o varietate de titulaturi și frecventează tot felul de emisiuni tv – se promovează ca “mindset coach” și fondator MBAKids Academy (cursuri despre „mentalitatea succesului și pregătirea liderilor de mâine”, zic ei), „expert în transformarea minții”.

Acest “mindset coach”, care vehiculează inepții despre probabil cea mai gravă boală a omenirii, știe și îți zice el, „expert”, prin reel-uri, ce emoții “produc” cancer de colon și col uterin (că doar nu era să se oprească la o singură postare. Poate vă întrebați ce treabă are un „coach inspirațional” să dea lecții despre… cancer? M-am întrebat și eu. Adică, dacă ești „coach”, de ce nu te limitezi totuși la un sector și cum intri pe teritorii care necesită expertiză serioasă și studii și referințe solide?

Organizatorii au postat poze de la acest eveniment, unde, printre alții, e evident și ceva trapeut Bowen, că nu se putea fără gamă largă de pseudoștiință (altă “terapie” nedovedită prin metode științifice) plus influenceri și alte “personalități tv”. Repet: poate unii dintre participanți chiar or fi având lucruri de zis, dar când pornești sub astfel de auspicii, dați-mi voie să fiu sceptică. Iar sala era plină, după cum se vede în poze.

Cum, cum și de ce se umplu săli ca să fie ascultate personaje de acest fel, cum și de ce să dai bani ca să te “învețe” ei parenting (sau orice altceva)? Da, știu că sunt mulți, din păcate, dar de exemplul acesta am dat întâmplător. E cu atât mai grav cu cât e vorba despre copii, creșterea, educația și sănătatea lor!

Chiar nu mai avem educatori, experți, profesori, oameni de știință, medici, de la care să ne luăm sfaturi? E plin plin de tot felul de “coachi” în nimic. Dați măcar o căutare ca să vedeți cine sunt oamenii care susțin că vor să vă învețe ceva, orice, înainte de a alimenta mașinării care fac bani din nimic, în timp ce promotorii lor răspândesc idei dubioase pe rețelele sociale!

Exemplu de postare a acestui individ, pe pagina sa de Facebook, nu foarte îndepărtată în trecut (caps lock-urile sunt de la el) – teorii dubioase, fără backup științific, de la coach:

“O femeie care pierde un copil este predispusa, in urmatorul an, la cancer de san. Pentru a scapa, ea trebuie sa rezolve acest conflict emotional, facand ALT copil, adoptand unul sau atasandu-se de un animal sau om, cu aceleasi sentimente pe care le avea pentru primul copil.
Partea si mai REA este ca o femeie care are copilul sanatos, insa traieste mereu cu frica ca-l va pierde, se expune unui risc urias de cancer la san, exact pe acelasi mecanism.
Pe acest sistem actioneaza TOATE conflictele emotionale.
O femeie care afla ca sotul o inseala cu o femeie mai tanara, va avea parte de un conflict de inferioritate, generat de o stare de inutilitate sexuala. Acest tip de sentiment duce întotdeauna la cancer de uter. Aceasta femeie poate scapa de cancer, daca sa impaca cu sotul sau isi gaseste alt barbat cu care sa faca sex. In caz ca nu reuseste, aceasta framantare interioara o va imbolnavi.
Un barbat care a fost parasit de sotie va putea trece in faza de auto vindecare numai dupa ce se va impaca cu aceasta sau va avea alta femeie cu care sa faca sex.
O persoana care a iesit la pensie si se simte INUTILA se va imbolnavi mai mult ca sigur. Ea va putea trece in faza de vindecare a bolii, DOAR dupa ce se va inscrie la un club sau sa isi va gasii o noua pasiune sau o noua ocupatie”, zice individul.
??

Și, apropo de cum se infiltrează pseudoștiința peste tot, altă treabă ciudățică, tot din zona de educație și de tineri:

În aprilie, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Cluj a organizat o semifinala județeană a unui ”Maraton pentru Educație Antreprenorială” competiție de planuri de afaceri, parte a programului naționa adresat liceenilor și organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor. La eveniment participă inclusiv Daniel David, rectorul UBB, care, de altfel, e unul dintre cei care vorbesc constant împotriva promovării pseudoștiinței. Sună ok, nu?

Ei bine, chiar și aici moderator e un “expert” în public speaking, care promova cândva „Tehnici de Motivare prin NLP”, inclusiv pentru profesori – NLP la clasă. Și-a propus, adică, să îi învețe pe profesori (pe profesori!!) cum să folosească NLP – Neuro-linguistic programming (NLP), adică o treabă din asta, pe comunicare (mambo jambo de dezvoltare personală), din nou nerecunoscută/ nevalidată de știință.

Cam aici suntem…

Un text din 2018, când deja mă speria fenomenul. Șase ani mai târziu e tot mai rău…

Apelul din final: De ce să nu lăsăm specialiştii să fie specialişti, pe domeniile lor? Sigur, avem, fiecare, dreptul să alegem ce ni se potriveşte, avem dreptul să credem sau să nu credem în ceva, avem dreptul să exprimăm opinii și să ne împărtășim experiențele. Dar să dăm sfaturi pe teme pe care nu le stăpânim? De ce să nu lăsăm experţii să fie experţi?

Opinie. Cum navighezi în marea de coach-i, „vindecători”, specialiști şi influenceri?

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.