Marius Oprea: adevăratul asasin al lui Pătrășcanu a fost ultimul său anchetator, un activist clujean de partid ajuns secretar de partid al Universității din Cluj

„Adevăratul criminal al lui Pătrăşcanu a fost utimul său anchetator. Activist de partid clujean, Ioan Şoltuţiu, care a ajuns în anii ’70 secretar de partid al Universităţii din Cluj, primea indicaţii în ancheta lui Pătrăşcanu direct de la şeful consilierilor sovietici din MAI, Alexandr Mihailovici Saharovski, care avea să ajungă pînă la înalta funcţie de şef al spionajului din KGB, în aceeaşi ani în care Şoltuţiu era mai-mare peste universitarii clujeni.

Istoricul Marius Oprea, fost șef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc. spune într-un editorial că l-a găsit pe Şoltuţiu ca paşnic pensionar, de 73 de ani, în comuna natală Ileanda, din zona Dejului, în iunie 1991. ”N-a vrut să stea de vorbă cu mine, nici n-a vrut să iasă din casă, am vorbit prin uşă. Mi-a spus că e bolnav de inimă – aceeaşi ”boală” pe care o pretexta şi fostul securist-asasin Nicolae Briceag, autor a zeci de execuţii sumare cu propria-i mînă, originar din aceeaşi zonă. Dar am reuşit totuşi să reconstitui trecutul şi crima lui, cu ajutorul arhivelor”.

Ea a fost cunoscută numai de un cerc de ”iniţiaţi” ai partidului.

Ioan Şoltuţiu s a născut în 2 octombrie 1918 în comuna Ileanda (între Dej şi Jibou), din judeţul Cluj. Orfan de tată, Şoltuţiu lucrase la Căile Ferate şi era membru de partid din 1937. În 1945 a fost numit secretar al Comitetului judeţean de partid la Cluj, unde s a ocupat de organizarea şi derularea alegerilor din 1946 (probele falsificării rezultatelor s au păstrat şi se află în arhiva locală a PCR), ca şi de reprimarea manifestaţiilor studenţeşti din acelaşi an. A avut strînse legături cu poliţia politică şi în această perioadă, fiind bine cunoscut de ofiţerii Securităţii şi chiar temut de aceştia: ţăranul Victor Mătieş din Ileanda, arestat pentru că era ”chiabur”, a fost eliberat după nici 24 de ore, în momentul în care s a descoperit că numele de fată al mamei sale era Şoltuţiu. În 1949, la solicitarea lui Iosif Rangheţ, cu care avea relaţii apropiate, Şoltuţiu a fost adus la Bucureşti în cadrul SSI, unde a lucrat „pe linia Direcţiei a II a”
(Contrainformaţii).

„După ce SSI a trecut la MAI (prin Decretul nr. 264 din 2 aprilie 1951 – n.n.), am fost încadrat la Direcţia a II a Contraspionaj a MAI. unde am lucrat pînă într o zi, cînd am fost chemat ori de tov. ministru (pe atunci) Pintilie, ori de Teohari Georgescu, spunîndu mi (acum îmi aduc aminte) că voi primi sarcina să anchetez personal pe Pătrăşcanu, al cărui grup se află în cercetare la Direcţia a VIII a, sub conducerea tov. general Mazuru şi a tov. colonel Dulgheru. Cum am ajuns eu să fiu desemnat la ancheta pe Pătrăşcanu, asta nu mai ştiu”.

Şoltuţiu nu se mai ocupase de anchete înainte de acest moment, cum nu a mai făcut o nici după finalizarea cercetărilor în „cazul Pătrăşcanu”. Primul contact cu anchetaţii a avut darul să-i inhibe pe aceştia fie şi numai prin aspectul său fizic, descris drept „corcitură de armean cu ţigan” în memoriile sale de răutăciosul Belu Zilber: „Spre sfîrşitul lui octombrie 1952 avui onoarea să cunosc pe şeful colectivului de anchetă. Un tip de armean gras şi păros, colonelul Şoltuţşiu] (numele l am aflat abia în 1965), fost, pare se, lucrător la căile ferate din Cluj, făcut colonel şi adus în Bucureşti pentru ancheta noastră. Eu, aşezat într un colţ la mica măsuţă obişnuită a anchetaţilor, el parcă ocupînd un scaun lat cît tot biroul, aveam impresia că asist la o scenă între Mikey Mouse şi omul sperietoare. El dicta întrebările, iar anchetatorul meu le scria cu ortografia lui, înregistrînd cu aceiaşi ortografie răspunsurile mele. Omul balaur, care îl speriase atîta pe Mikey Mouse, mă sperie. Noi cunoaştem adevărul. Vrem să ni-l spui d-ta. N-am nevoie de proces ca să te condamn. În astă noapte pot aduce judecătorii aici, în odaia asta, şi pînă mîine dimineaţă eşti cenuşă. Apărătorii d-tale nu mai sînt. Acum partidul este în mîini tari (face gestul clasic al responsabilului, ca un vizitiu care ţine bine hăţurile în mîini”.

De îndată ce a primit misiunea care avea să-l consacre drept şeful uneia dintre cele mai dure anchete ale Securităţii, Şoltuţiu a fost introdus la coordonatorii de facto ai înscenării ”procesului Pătrăşcanu”, consilierii sovietici Aleksandr Mihailovici Saharovski şi Tiganov, consilierul Direcţiei Anchete (tranferat în această funcţie de la SSI). ”Aici, consilierul Mihailovici, care era de fapt şeful consilierilor sovietici mi a spus că eu va trebui să anchetez personal pe Pătrăşcanu. Mi-a formulat întrebările pe care trebuie să le pun lui Pătrăşcanu şi cum trebuie să combat unele răspunsuri, de care dînsul ştia de la început că le va da. Îmi aduc aminte că la Biroul Judiciar, în camera în care trebuia să fac Ancheta, s-a instalat şi un microfon, înregistrîndu se toată convorbirea mea cu el, pentru ca consilierul (sic!) la ascultarea benzii să poată formula noile întrebări, precum şi să mi facă observaţiile acolo unde eu n am
reacţionat bine la răspunsuri, sau n am sesizat şi exploatat vreun răspuns al lui Pătrăşcanu. Ancheta aveam voie să o fac numai noaptea. Acest lucru era ceva extraordinar de greu, pentru că eram bolnav de TBC la ambii plămîni şi era chiar contraindicat a lucra noaptea. Menţionez că de la început eu am spus acest lucru, dar nu s-a luat în considerare”. Dovada „trădării” lui Pătrăşcanu
sovieticii susţineau că ”o aveau deja”, dar ea trebuia probată de organele de anchetă din România: „dînşii – sovieticii – au toate datele în legătură cu atitudinea duşmănoasă şi trădătoare a lui Pătrăşcanu, încă de pe timpul în care el se afla la Moscova, ca reprezentant al PCR pe lîngă Comintern”.

”După terminarea acestui supliciu, minor faţă de cele la care au fost supuşi cei anchetaţi de el vreme de doi ani şi jumătate, Şoltuţiu s a reîntors la Cluj, unde şi a văzut liniştit de treabă, ca şef de cadre al Comitetului judeţean de partid”, conchide Oprea. În 1957 i s a retras gradul de locotenent colonel pe care îl dobîndise în activitatea sa în SSI şi la Securitate, în urma căderii în dizgraţie a protectorului său, Iosif Chişinevschi. A fost repus însă în drepturi în 1966, cînd i s a dat gradul de colonel şi a fost trecut în rezervă. A dus în continuare o viaţă retrasă, după cum afirma în 1968.

Nici un comentariu

Actual de Cluj