Viața la Cluj acum o sută de ani: ce mâncau, ce citeau și ce cumpărau clujenii din 1926 / Ce era ”Lupoaica”/ O privire în reclamele din ziarele vremii

ActualitateIstorie by Mihai Prodan - apr. 20, 2026 0 25

Răsfoind paginile digitalizate ale ziarului „Cultura Poporului” din primăvara anului 1926, se conturează o lume surprinzător de vie. Apărut în fiecare duminică la Cluj, ziarul era o oglindă a preocupărilor românești din Ardeal: credință, cultură, politică și, nu mai puțin important, comerț.
Clujul din 1926 era un oraș în construcție identitară. Unirea din 1918 nu împlinise nici zece ani, iar spiritul vremii oscila între entuziasmul național și anxietatea schimbării. Pe prima pagină a ziarului, articolele de fond denunțau sectele religioase care „răsar ca ciupercile pe plaiurile țării” și cereau pensionarea preoților bătrâni incapabili să țină piept predicatorilor noi. Dar dacă ridici privirea de pe editorial, dai imediat de reclame care spun la fel de multe despre viața de zi cu zi a orașului.
Fabrica de bere Czell din Cluj-Mănăștur, de pildă, își promova insistent două sortimente: berea albă Ursus și berea neagră Hercules, „din malț dublu”, prezentate drept „cele mai superioare mărci” disponibile pretutindeni. Nu era o exagerare de marketing: berea Ursus exista cu adevărat la Cluj încă din secolul al XIX-lea, fabrica fiind una dintre cele mai vechi din regiune. Clujeanul din 1926 își putea comanda berea la restaurantul Central din Piața Unirii, unde Iuliu și Bela Szila tocmai redeschiseseră localul „complect restaurat” și solicitau „sprijinul publicului românesc”. La același restaurant, mâncarea de casă costa șase lei porția, iar în fiecare seară se servea supă de fasole Klecker.
Cine nu putea sau nu voia să iasă din casă putea comanda pensule de zugrăvit direct prin poștă de la Iuliu Müller de pe strada Nicolae Iorga numărul 14, sau semințe de legume și flori din Germania și Olanda de la prăvălia lui Arpad Deri din strada Regina Maria. Un anunț ceva mai discret promitea crema Le Miracle împotriva pistruilor și bubulițelor, disponibilă la Reductor pe strada Regina Maria 32, alături de praful englezesc Radium care „curăță părul de prisos, făcând pielea albă” și de preparatul Persudor împotriva transpirației, trei flacoane la prețul de 125 de lei.
Firma Sipos de pe Calea Regelui Ferdinand numărul 8 revine obsesiv în paginile ziarului cu același anunț simplu: „este imposibil să nu știți că ciorapi și mănuși mai ieftini numai la firma Sipos se pot cumpăra”. Repetitivitatea reclamei, apărând în numere diferite, sugerează că funcționa. Cumpărătorul clujean din 1926 era sensibil la preț, mai ales că salarul mediu al unui învățător era de aproape treizeci de mii de lei anual, iar abonamentul la „Cultura Poporului” costa două sute de lei pe an pentru preoți și dascăli, față de două sute cincizeci pentru restul lumii.
Cei care aveau bani mai mulți puteau vizita Parfumeria Diana din Calea Regelui Ferdinand 28a, aflată la Palatul Orașului, unde se găseau pudre, creme pentru obraz și ape de colonie de marcă. Sau puteau opta pentru frații Ioanovici din Piața Unirii, care aveau atelier fotografic cu „exposiție permanentă” și promitea „fotografii artistice”. Baia Elisabeta de pe strada Călugărițelor, la Someș, oferea băi de abur, de cadă și duș, cu mândria că „mai bine ca ori și unde se servește.”
Viața culturală a orașului era la rândul ei prezentă în paginile ziarului. Se anunța că grădina botanică a Universității tocmai se deschisese după iarnă, cu intrare liberă lunea și joia după amiază și bilet de cinci lei în restul zilelor. Liceul Carol I era aproape terminat, cu sală de teatru, sală de muzică și dormitoare igienice pentru internat. Un croitor de pălării pe nume Ștefan Fehér de pe strada Memorandului 21, lângă Cercul Militar, curăța, vopsea, forma și reînnoia pălării de domni din postav și paie, semn că moda masculină era o preocupare serioasă.

La restaurantul nou din strada Iuliu Maniu numărul 8 se servea zilnic ”bere proaspătă, mâncăruri bune de casă și ieftine”, dar și prânzișoare la șase lei porția și ”vinuri excelente”, plus supa de fasole ”Klecker”, rugând „sprijinul onoratului public românesc”. Tonul acesta, al apelului la solidaritate națională în consumul cotidian, se regăsea pretutindeni. Comercianții din Cluj știau că identitatea națională era și un argument de vânzare.

Centrul comercial al orașului gravita în jurul străzilor Nicolae Iorga – azi Napoca – și Regina Maria – azi semipietonala Eroilor. Clujenii care doreau să fie în pas cu moda europeană vizitau magazinul lui Alexandru Taub de pe strada N. Iorga nr. 2, promovat drept „cel mai ieftin izvor de cumpărare” pentru haine bărbătești și mantale elegante. Tot aici, noutățile de primăvară aduceau stofe fine precum Velour, Postavuri, Frakk-Crepp sau Cheviot.

Pentru cei preocupați de detaliile căminului, fabrica de argintărie „Tacâmul” se mutase recent la numărul 11-a, oferind articole argintate de lux.

Paginile de reclame dezvăluie o rivalitate interesantă între producătorii locali de bere. Fabrica Czell din Cluj-Mănăștur domina piața cu „Berea albă Ursus” și varianta sa premium, „Ursus-Extra”, alături de „Berea neagră Hercules”, un sortiment din malț dublu despre care se spunea că se găsește „pretutindeni”. Totuși, dinspre sud, Fabrica din Turda (cu depozitul principal în Cluj, telefon 394) își făcea simțită prezența, promovând o bere descrisă ca fiind „de prima calitate, plăcută și răcoritoare”.

Clujul interbelic păstra o legătură strânsă cu mediul rural. „Prăvălia de semințe Arpad Déri” de pe strada Regina Maria 10 era destinația principală pentru grădinari, oferind semințe de legume și flori importate din Germania și Olanda, sub supravegherea dr. Bela Pater de la Academia de Agricultură.

În același timp, mecanizarea pătrundea în gospodării prin mașinile de treierat, vânturători și celebrele „roate de tors” furnizate de Departamentul Mașinelor din Sibiu. Un anunț recurent era cel pentru vânturătoarea nr. 581, poreclită sugestiv „Lupoaică”, livrabilă prompt din depozitele regionale.

Micile coloane de text ascundeau sfaturi vitale. Cititorii erau avertizați să nu citească în tren sau trăsură pentru a nu-și obosi ochii și erau sfătuiți să folosească doar „lampă electrică sau gazosă” cu lumină constantă, evitând pâlpâirile care dăunează vederii – un detaliu ce sugerează instabilitatea rețelelor electrice de atunci.

Acest peisaj publicitar ne arată un Cluj ambițios, unde confortul modern – mașini de spălat lână, motoare – se împletea cu grija pentru tradiție și sănătate, totul sub promisiunea „eftinătății” și a calității garantate de nume proprii care au făcut istorie în oraș.

În fundal, viața orașului continua cu toate micile ei drame. Învățătorii nu își primiseră salariile pe luni întregi. Un soldat din corpul de gardă al Consiliului de Război din București ucisese accidental un caporal când încercase să încarce arma. La Focșani murise tânărul ziarist George Rosin. Și undeva, probabil la o masă dintr-un restaurant cu bere Ursus și supă de fasole Klecker, clujenii citeau toate acestea și mai comandau un pahar.

Nici un comentariu