Înalta Curte respinge definitiv retrocedarea clădirilor fostului institut de fete romano-catolic „Marianum” din Cluj-Napoca

Înalta Curte de casație și justiție s-a pronunțat definitiv în procesul prin care Parohia Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca a revendicat sediul Facultății de Litere din cadrul UBB, cunoscută sub numele de clădirea Marianum.

Decizia a fost anunțată miercuri și vine după patru ani de la deschiderea procesului.

Parohia Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca a acționat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor religioase pentru a obține imobilul de pe strada Horea în care funcționează Facultatea de Litere a UBB. În cauză a fost admisă ca intervenient și Universitatea „Babeș-Bolyai”, instituția încercând prin acest demers să-și apere patrimoniul, arată ziarulfaclia.ro.

Ziarul arăta în februarie că, potrivit unui document oficial în limba maghiară de la începutul secolului XX, întreaga clădire de pe strada Horea din Cluj nu a aparținut Bisericii Romano Catolice ci statului ungar. ”Prin urmare, dreptul de proprietate asupra imobilului trebuie să-l aibă statul român deoarece în Tratatului de Trianon, bunurile fostului stat ungar au intrat în posesia României”, relata publicația. ”Documentul obținut de Făclia dovedește că imobilul de la numărul 31 de pe actuala stradă Horea din Cluj-Napoca a fost construit pentru a servi Institutului de fete romano-catolic Marianum. Clădirea s-a aflat în proprietatea statului, iar Parohia Romano-Catolică avea doar rol de a întreține edificiul”.

Parohia Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca a acționat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor religioase pentru a obține sediul de pe strada Horea. Procesul a început la Curtea de Apel Alba-Iulia, iar în urma administrării probelor, instanța a respins solicitarea Parohiei Romano-Catolice „Sf. Mihail”.

Sentința a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Documentarea făcută de Făclia arată că lucrările la clădirea Marianum au fost posibile în baza unui împrumut luat în 1883 pe 50 de ani de la Banca Comercială, Sucursala Cluj.

Clădirea a fost ridicată pentru a servi Institutului de fete romano-catolic Marianum, inaugurat pe baza Legii XXX din 1883, așa numita lege Trefort, ce a permis înființarea de licee și școli medii confesionale, controlate de stat.

După anul 1919, documentele arată că institutul Marianum s-a întreținut din venituri provenite din taxele școlare, chirie de la tipografie, donații, ajutor de la oraș, subvenții de stat, venituri din gospodăria proprie.

Conform istoricului școlii, aceasta a fost proprietate de stat, Biserica Romano-Catolică acceptând rolul de proprietar al regelui apostolic al Ungariei și rolul de supraveghere a școlii de către statul maghiar, însă a refuzat după 1919 să accepte același rol al statului român și al regelui României. Biserica Romano-Catolică a reclamat că nu există un acord al statului român în acest sens, considerând că drepturile regelui ungar apostolic asupra Bisericii Catolice nu sunt transferabile.

Biserica romano-catolică avea rolul de administrare a Institutului Marianum, asigurând funcționarea din veniturile domeniilor bisericești, a bisericilor romano-catolice, a fondului de studii transilvan, a numeroaselor fonduri și fundații academice, a unor persoane fizice scutite de taxe în schimbul susținerii școlilor.

În toate solicitările Bisericii Romano-Catolice din perioada interbelică se afirma că entitatea religioasă avea un drept autonom de a întreține, gestiona și administra școlile.

În contextul semnării Concordatului cu Roma, în 1928, s-a înființat Patrimoniul sacru. Astfel, toate veniturile din averile bisericești erau puse sub administrația acestuia, gestionat printr-un Consiliu al episcopilor diecezani.

Reforma agrară din 1923 a însemnat şi exproprierea pământurilor unor instituţii şi împroprietărirea ţăranilor. Foştii proprietari erau despăgubiţi de stat prin plata unor rente de expropriere. Şi Biserica Romano-Catolică a fost expropriată de către stat. Ca urmare, şi acesteia îi erau destinate astfel de rente, denumite prebende. Acestea erau menite a susţine episcopii, canonicii, parohiile şi seminariile catolice. Articolul XIII, aliniatul 1 din Concordat prevedea că rentele de expropriere pe care Statul român le plăteşte foştilor beneficiari (episcopi, canonici, parohi şi seminarii) sunt colectate într-un singur fond, Patrimoniul sacru, destinat a deveni persoană juridică şi a întreţine cultul catolic. În cazul în care cheltuielile cultice depăşeau posibilităţile Patrimoniului sacru, statul suporta suplimentarea acestora. Biserica era numai uzufructara acestora, dreptul de proprietate şi control fiind deţinut de stat.

Odată cu încheierea Tratatului de Trianon, bunurile fostului stat ungar au intrat în posesia statului român. Ca urmare, şi bunurile ce se aflau în posesia (cu drept de uzufruct) Bisericii Catolice reveneau statului român. Cu toate acestea, statul român îşi neglijează dreptul său asupra acestor averi, hotărând să plătească rente drept despăgubire pentru bunurile care îi aparţineau. Mai mult decât atât, prin intermediul Concordatului, statul se obliga să plătească şi o sumă oarecare în plus. Întrucât Patrimoniul sacru plătea rentele numai persoanelor, nu şi instituţiilor (episcopiile, capitlurile, parohiile), acestea din urmă continuau să primească din partea statului rentele aferente. Ca urmare Patrimoniul sacru avea o capacitate de plată redusă. Administrarea acestui patrimoniu pusă pe seama unui Consiliu nu este prevăzută în niciuna dintre prevederile legislative ale acestei biserici.

Nici un comentariu

Actual de Cluj