Închide

Sentință definitivă: copii discriminați la școală în Cluj, Ministerul și IȘJ Cluj – puși la plată

Educaţie by Actual de Cluj - oct. 27, 2021 0 651

Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj trebuie să plătească despăgubiri pentru discriminarea copiilor maghiari, au anunţat juriştii AGFI (Advocacy Group for Freedom of Identity), care s-au ocupat de caz, miercuri, la Cluj-Napoca.
În sentinţa sa definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acei copii maghiari care în anul şcolar 2016/2017 au dorit să înceapă clasa a V-a la secţia de arte plastice a Liceului Teoretic ”Apáczai Csere János” din Cluj-Napoca au fost discriminaţi după ce inspectoratul şcolar şi ministerul nu şi-au dat acordul pentru înfiinţarea acestei clase, motivând că număr elevilor este prea mic. Prin urmare,  instanţa a dispus ca ministerul şi inspectoratul şcolar să plătească despăgubiri în cuantum de 6000 de lei pentru fiecare dintre cei zece copii ai căror părinţi AGFI i-a reprezentat în instanţă.

András Bethlendi, jurist în cadrul AGFI, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI, citată de hirado.hu, că potrivit informaţiilor pe care le deţine, acesta este primul caz din România în care o instanţă a hotărât, printr-o sentinţă definitivă, ca părţilor discriminate pe motive lingvistice trebuie să li se acorde despăgubiri.

Amintim, liceului “Apaczai Janos” i-a fost blocată de către Inspectoratul Școlar înființarea unei clase a V-a de arte plastice în urmă cu patru ani, iar acum mai mulți părinți, reprezentați juridic de un grup de advocacy, au reclamat Inspectoratul Școlar din Cluj la CNCD, motivând că refuzul de a înființa clasa are la bază criterii etnice. “Inspectoratul Județean Cluj a acționat în mod ilegal, discriminând Liceul Apáczai Csere János în momentul în care a dezaprobat clasa de artă”, explica la momentul respectiv AGFI.

Problema avea atunci deja câteva luni vechime, dinainte de începutul anului școlar, când conducerea liceului a cerut Inspectoratului Școlar aprobarea clasei de artă – clasa a 5-a – dar cererea a fost respinsă.

Problema a ajuns până la secretarul de stat Király András, căruia i s-a prezentat cazul, apoi la minister, de unde nu s-a primit până acum niciun răspuns, arată AGFI. Legea precizează că pentru înființarea claselor e nevoie de înscrierea a cel puțin 12 lelevi iar în acest caz s-au înregistrat 26 de elevi – spre comparație, arată AGFI, înainte de anul școlar Inspectoratul a aprobat două clase a 5-a cu 17, respectiv 18 elevi de la Liceul de Arte Vizuale “Romulus Ladea”, și o nouă clasă a 4-a cu 12 elevi de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică “Octavian Stroia”. În concluzie, spun părinții care au depus plângerea la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în acest caz e vorba de rea-voință – mai exact, din partea inspectorului școlar general Valentin Cuibus.

După ce școala nu a primit aprobare pentru înființarea clasei, au înființat o clasă concentrată, peste limita de 30 de elevi admisă de regulament, cu 32 de copii, dar cu învățământ normal.

L-am întrebat la vremea respectivă pe inspectorul școlar general Valentin Cuibus de ce există această problemă și spune că miza e, de fapt, programa școlară de la începutul viitorului an școlar, care se decide în februarie. “Planul pe acest an școlar, despre care discutăm acum, s-a aprobat în februarie anul trecut. Subiectul s-a închis acolo. Acum se fac presiuni pentru ce va fi la anul, dar sunt în aceeași situație, au 23 copii, deci tot nu vor primi două clase”, spune el, și adaugă – “nu sunt copii, nu vor să accepte ideea”: în clasa a patra acum la liceu sunt 23 de copii, mai puțini decât cei din generația anterioară. “Nu au niciun argument decât că discriminare pozitivă, nu contează că sunt sub efectiv. Noi o să propunem Consiliului de Administrație, să vedem ce va stabili consiliul, o clasă cu ore suplimentare de artă, să vedem ce vor zice”.

Scandal la un liceu din Cluj, Inspectoratul Școlar reclamat la Consiliul Împotriva Discriminării pentru că nu aprobă o clasă în plus

Scandalul de la un liceu din Cluj se îngroașă, 51 de ONG-uri își exprimă „nemulțumirea și revolta”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare