Închide

FOTO/VIDEO Muzică la palat, cu Teodora Enache și Benny Rietveld: cum s-a deschis Jazz in the Park, la Muzeul de Artă

ActualitateFestivalTop News by Kristina Reştea - iun. 28, 2016 0 455

La porțile Palatului vecin de Catedrală s-a arborat drapel verde: e Jazz in The Park, seara de deschidere pentru ediția din 2016, cu Teodora Enache și Benny Rietveld Quintet. Adică vin la Cluj și cântă împreună una din cele mai cunoscute voci din jazz-ul românesc și basistul lui Santana.

Curtea Muzeului de Artă și a Palatului Banffy e plină – așa trebuia, probabil, să înceapă relatarea. Dar nu, nu a fost chiar plină. La ora anunțată pentru începerea spectacolului, mai sunt încă destule locuri din care să alegi, dar s-au adunat totuși câțiva iubitori de muzică. Înconjurată pe laturi de fumoasele ziduri bătrâne ale edificiului baroc, curtea palatului are un decor atipic: a apărut o scenă, pregătită cu lumini de concert și scaune verzi, care populează locul, în așteptarea muzicii. Niște fâșii protectoare acoperă locurile destinate publicului, în caz că ploaia s-ar decide să se reîntoarcă. Deocamdată, se văd doar câteva picături rămase dintr-o rafală precedentă. S-au pus scaune și la adăpost, cu vedere la scenă printre arcade.

 

DSC_2409

 

După București și Sibiu, e rândul unei scene de la Cluj pentru turneul artiștilor, care vin să își promoveze cel mai nou album: Transfiguration, albumul Teodorei Enache, produs de Rietveld și înregistrat în februarie 2015. Conceptul albumului conține viziunea Teodorei, iar Benny Rietveld (directorul muzical al trupei Santana ) a colaborat nu doar ca producător, ci și ca instrumentist. Nu e prima colaborare cu un mare nume internațional: românca a cântat cu apreciați muzicieni din lumea jazz-ului, printre care Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Burton Greene.

La Cluj, concertul deschide Jazz in the Park, eveniment născut în Parcul Central și care pune scene și prin alte locuri din oraș. E singurul concert cu bilete din cadrul evenimentului. Directorul festivalului, Alin Vaida, face o scurtă introducere și lansează invitația pentru următoarele șase zile de festival și e rândul artiștilor să preia locul.

 

DSC_2422

Vocea Teodorei Enache se înalță dinspre scenă, umple curtea palatului și, probabil, trece și de zidurile sale. Chiar din prima parte a concertului: o compoziție inspirată dintr-o doină românească, care, încet, se transformă în altceva.

 

Tot cu inspirație românească, ne ducem cu gândul la Sânziene, că tot au avut sărbătoare acum câteva zile:

Membrii truperi leagă vocea Teodorei de instrumentele lor și, din când în când, au câte un moment în care unul dintre ei preia scena sau se opresc la un mic dialog cu un instrument-prieten.

Muzica învăluie curtea palatului cu ziduri cojite și formează soundrack-ul perfect pentru câțiva porumbei care sunt acasă pe acoperișul Muzeului de Artă. Câte un pahar de vin, în pahar de plastic, se plimbă alături de aparținător printre scaunele verzi, în ritm de muzică.

Se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Frank Sinatra, ne amintește Teodora Enache.  „A kiss is still a kiss”…

Și un final cu ritm, dans și niște valuri de voie bună care trec printre spectatorii de concert.

„Vreți un bis? Vreți să ne mai cânte ceva? Să îi mai chemăm!”, îndeamnă directorul de festival. Așa că publicul aplaudă cu entuziasm și artiștii mai urcă o dată pe scenă.

DSC_2413

DSC_2419

„Un concert foarte bun! Îmi place că Teodora Enache e o artistă care nu a rămas aici, nu s-a limitat la granițele României, a colaborat cu mulți artiști internaționali de renume și continuă să facă asta. Și combină într-un fel cum nu o mai face nimeni în jazz muzica tradițională românească cu alte stiluri, cântă jazz, are influențe latino, gipsy, orientale”, spune un ascultător. „Vă urmăresc de mult cariera, am fost și anul trecut la concertul cu Theodosii Spassov, de la Opera Maghiară”, îi spune un fan Teodorei, la sesiunea de autografe de după concert. „Concertul acela la care a fost atât de puțină lume?”, e răspunsul artistei, încântată totuși că mai sunt și astfel de spectatori la Cluj. „Da, mai vin la Cluj. Mi-a plăcut aici și decorul acesta e minunat”, e concluzia lui Benny Rietveld.

Sursa foto: Jazz in the Park

Sursa foto: Jazz in the Park

 

Mai multe despre primele impresii despre Cluj ale artistului și despre ceea ce mai găsiți zilele acestea la Jazz in the Park:

Benny Rietveld, de la Santana, la Jazz in the Park: “Simt o energie interesantă aici, un astfel de eveniment transformă orașul și aduce o infuzie de energie

Despre concerte și public de concerte:

Promisiune pentru următorii ani de Jazz in the Park: “O să îndrăznim cu un artist mare”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.