Imaginile-document realizate de Răzvan Rotta din punctul zero al Revoluției de la Cluj au făcut înconjurul lumii – dar puțină lume știe că la Revoluție a existat un alt fotograf, care a surprins nu momentele sângeroase din încercarea de represiune a manifestanților, dar atmosfera din centrul Clujului în cele mai fierbinți ore ale lui 1989, în momentul dinainte și după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Eugen Moritz are acum 55 de ani, dar la Revoluție era proaspăt profesor stagiar de desen în Călărași, lângă Dunăre – acolo fusese repartizat după ce absolvise Pictura la Universitatea de Arte și Design din Cluj. Întors în vacanță la Cluj, Moritz s-a trezit chiar în mijlocul Revoluției, și cum avea la îndemână un aparat foto, a surprins în câteva cadre atmosfera revoluționară din centrul orașului.
Problema este că aparatul foto, unul chinezesc marca Seagull cu două obiective, poate fi folosit și de la piept, fără a fi dus la ochi. În plus, frica generală din acele zile îl afectase și pe Moritz, care era extrem de discret când realiza fotografiile: „nu trebuia să-l pun la ochi; aparatul are o oglindă în jos, pe ecran se vede cum încadrezi. Și am ținut aparatul în geantă, aveam o geantă de umăr, stradală, în care țineam și actele. Și din geantă, cu fermoarul ușor desfăcut, îndreptam aparatul spre subiect, făceam fotografia și mă întorceam, în geantă armam aparatul cu manivela și mai făceam o fotografie. Dar nu am făcut prea multe pentru că schimbarea peliculei era o problemă, trebuia să mă bag într-un gang, să nu mă vadă lumea. Și mie îmi era frică, și lor le era frică, lumea nu știa ce se întâmplă, Ceaușescu nu decolase încă cu elicopterul, cadavrele dispăruse dimineață, erau doar bucăți de creier uman pe caldarăm”.
Acum, Moritz face publice toate fotografiile pe care le-a făcut atunci, exceptându-le pe cele „mișcate”. „După 20 și ceva de ani am zis că dacă tot stau în sertar ce sens are? Să le dau drumul în lume. Nu sunt spectaculoase, dar sunt ciudate”.

I-am cerut lui Moritz să descrie starea de spirit surprinsă de fotografii în tulburea zi de 22 decembrie 1989:

„Am ajuns în centru mai pe lumină, răsărise deja soarele. Pe la 7 am putut face fotografii, nu aveam nici blitz la mine. În acea perioadă, chiar în acel an, era criză de peliculă și substanțe de developat. Din păcate nu aveam la mine decât trei filme, late, cu care puteai face 12 fotograme pe un film. Pe unele le-am ratat, sunt neclare sau prost expuse, pentru că nu puteam măsura lumina manual. Am avut și oarecum noroc, acel aparat cu care am fotografiat era cu două obiective, Seagull, și nu trebuia să-l pun la ochi”.

Atitudinea sa, oricât a încercat el să scape neremarcat, a atras atenția în două rânduri, iar acum Moritz rememorează: „la un moment dat m-a văzut cineva că fac fotografii ascuns și a venit la mine, a pus mâna pe brațul meu parcă să mă tragă de o parte, „hai domnule că am ceva să-ți spun”. „Domnule nu mă duc”, m-am tras spre mulțime, îmi era teamă că mă bagă într-un gang, că sigur erau persoane infitrate acolo. A spus „domnule, nu e ce crezi tu, îți dau adresa mea să-mi trimiți fotografii când vei putea”, dar nu am intrat în niciun dialog. Apoi, după ce la ora 11 s-a adunat mai multă lume în fața statuii Lupoaicei, s-a urcat cineva sus să pună un drapel – și în fotografii drapelul încă nu are gaură, stema era acolo, simbolul a dispărut un pic mai târziu – și eu cu aparatul acela, prinzând mai mult curaj, l-am ridicat deasupra capului. Dar când fotografiezi cu el deasupra capului, ca să nu vezi imaginea răsturnată trebuia să mă întorc cu spatele la subiect. Cineva m-a văzut că am făcut acea fotografie, chiar apare într-o imagine, e singura persoană întoarsă cu capul spre mine, are o căciulă de blană. A venit la mine, și lui îi era frică de ce-l fotografiez, mai ales că după aia repede am băgat aparatul de fotografiat în geantă.  Nu mai știu ce i-am răspuns, dar oricum cred că m-am retras. Îmi era teamă că devine agresiv cu mine”.
Din cauza crizei de substanțe de developat, Moritz a văzut fotografiile abia când a ajuns înapoi în Călărași, după o lună. „Imaginile le-am văzut când deja se răcise destul de mult evenimentul și erau alte probleme. După ce le-am developat am zis că nu sunt atît de spectaculoase, și uite așa au stat 22 de ani, le-au văzut doar membrii familiei și foarte puține alte persoane. Acum le dau drumul în lume. Nu sunt spectaculoase, dar sunt documente și relatează o atmosferă, o stare de spirit”.

Aici se vede o cârpă care acoperă cuvintele “Republica Socialistă”. Cârpa era roșie, bănuiesc că era sânge. E murdară, imaginea e alb-negru, nu se vede, dar era roșie. Nu era cârpă curată, poate e o bucată din cămașa cuiva. Fotografia e făcută pe Eroilor 2, pe fațada fostei Primării din Cluj-Napoca.

Ce mi se pare interesant sunt fotografiile de pe clădirea Mitropoliei, atunci era Piața Victoriei, se poate vedea câtă lume se adunase acolo. Fotografia e de când fusese adusă Doina Cornea să le vorbească oamenilor. Cineva scosese difuzoarele din catedrala ortodoxă și s-a vorbit la difuzoare. Momentul a fost foarte interesant, în sensul că lumea se tot plimba de la statuia lui Matei Corvin la catedrala ortodoxă, nu știau ce să facă. La un moment dat se opriseră în fața Teatrului Național și pe scările catedralei a ieșit un preot, și a ridicat o cruce. Atunci toată lumea buluc a venit spre el, în fața catedralei ortodoxe, și pe urmă, la 15-20 de minute, a apărut și Doina Cornea.

După ce la ora 11 s-a adunat mai multă lume în fața statuii Lupoaicei, s-a urcat cineva sus să pună un drapel – și în fotografii drapelul încă nu are gaură, stema era acolo, simbolul a dispărut puțin mai târziu.

Aici e spart geamul, e urma unui glonț. Pe hârtia de deasupra scria “donații se fac la Consiliul Popular”. Oamenii voiau să strângă bani pentru familiile celor decedați. Și eu am dat, am dat 100 de lei, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu banii.

Cenușă care fumegă. Cineva a spart geamul de la librăria Universității, a scos toate cărțile de propagandă și le-a dat foc acolo.

Strada e în spatele hotelului Victoria, care era hotelul partidului. Acolo erau masate niște trupe de soldați. Unul are baioneta pusă la armă, eu am făcut armată și știu că nu se pune baioneta la armă decât când lucrurile sunt foarte grave, ești în misiune militară. Fotografia am făcut-o de după colț, soldații se uitau în cealaltă parte. Erau mai multe trupe. Lumea nu știa de ei, eu i-am descoperit încercând, în timp ce grupul tot mergea de la Matei Corvin la catedrala ortodoxă, să merg pe strada paralelă ca să-i prind în capătul celălalt.

Din 1991, Eugen Moritz e cadru didactic la UAD, la departamentul media, foto video procesare computerizată.

UPDATE Citește și:

Fotograful necunoscut al Revoluției din Cluj

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.