Închide

Firma primăriei care pietonalizează Piața Unirii își bate joc de vestigiile descoperite pe șantier

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 10, 2017 1 2006

Când n-ai capră să tai lemne pe șantier, merg și niște bolovani, fie ei și vestigii importante pentru moștenirea orașului, parte a unei descoperiri arheologice.

Asta a fost politica muncitorilor de la Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL), parte a grupului Strabag aplicată pe șantierul deschis în centrul Clujului care are ca scop pietonalizarea laturii de vest a Pieței Unirii. Săpăturile făcute (potrivit avizului de la Comisia Zonală a Monumentelor) pe șantierul instalat în 20 februarie în Piața Unirii au dus la descoperirea vechii intrări în Biserica Sf Mihail.

Viceprimarul Dan Tarcea a confirmat faptul că arheologii sunt pe șantierul din Piața Unirii încă de săptămâna trecută și fotografiază, inventariază și caută să conserve descoperirile făcute, o veche intrare în biserica Sf Mihail. Tarcea a ținut chiar să menționeze că descărcarea arheologică de pe șantier nu va avea consecințe asupra termenului de finalizare a lucrării – finalul lunii mai – ba chiar că lucrările au un avans de 4 zile față de graficele de execuție.

Descoperirile arheologice sunt cele care îngrijorează primăria, mai ales că centrul orșaului și zona Unirii este plină de astfel de vestigii. Interesul instituției este ca acestea să fie trecute în plan secund, tocmai pentru ca graficele șantierului să fie respectate, iar oamenii să nu bombardeze instituția cu sesizări că ține centrul orașului în șantier, spun sursele Actualdecluj.ro.

Astăzi, oameni de bine au sesizat faptul că muncitorii de la ARL apreciază și ei vestigiile descoperite, ba le-au și integrat deja în viața obișnuită de șantier. O echipă a fost surprinsă utilizând părți din pietrele descoperite pentru a tăia de zor pe ele materiale specifice lucrărilor.

Arheologii care au lucrat pe șantier au fost și ei sesizați și s-a intervenit pentru punerea vestigiilor sub protecție și a situației descoperirilor sub control. Zsolt Csok, arheolog în cadrul Muzeului de Istorie al Transilvaniei a explicat că șeful de șantier a fost atenționat și muncitorii nu se vor mai atinge de vestigiile de pe șantier. La fel și primăria. Vestigiile vor fi ridicate începând de luni de pe șantier și vor fi duse la Muzeul de Istorie, după care echipa care a gestionat săpătura va pune cap la cap descoperirile și va face un raport către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Din primele observații, după cum a menționat Csok Zsolt, în zona unde s-a săpat, spre Biserica Sf Mihail, s-au indentificat părți dintr-o veche poartă barocă, elemente care pot fi văzute la Biserica Sf Petru din Mărăști. „După ce vom pune cap la cap toate elementele vom putea anunța exact ce s-a descoperit și care este importanța acestei descoperiri. Deocamdată lucrăm. Conform avizului de la Comisia de Monumente, noi facem diagnostic arheologic și stabilim nivelele de încărcare, după care redactăm raportul și îl înaintăm la cei de la monumente care decid ce se întâmplă în continuare”, a spus Csok.

17230311_1346213105436485_2025551534_o

17237065_1346213068769822_243724530_o

Șeful Direcției de Cultură Cluj, Victor Cubleșan, parte și a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice a explicat că avizul inițial dat șantierului din Piața Unirii poate fi revizuit, în funcție de descoperirile arheologice care s-au făcut pe respectivul șantier. „Deocamdată, raportul nu a ajuns la noi. Din primele informații s-a descoperit vechea intrare în biserica Sf Mihail. Se va decide exact pe baza raportului cum se va face descărcarea de sarcină arheologica a șantierului și ce măsuri de conservare se vor impune”, a mai spus oficialul.

17200174_1346211972103265_215110296_o

sursa: http://www.maszol.ro

sursa: http://www.maszol.ro

Poarta de la Sf Mihail mutată la Biserica Sf Petru din Mărăști.

sursa: http://www.maszol.ro

sursa: http://www.maszol.ro

Șantierul de pe latura de vest este penultima etapă anunțată pentru reamenajarea pieței Unirii. Anul trecut s-au făcut lucrări pe latura de est și pe cea de sud a pieței, pe o recalibrare a proiectului inițial al Planwerk de la concursul de soluții din 2006 (Eroilor-Piața Unirii), proiect din care primăria a pus în operă doar semipietonalul de pe B-dul Eroilor și amenajarea zonei centrale din jurul statuii lui Matei Corvin aflată în Piața Unirii. Proiectanții de la Planwerk au prezentat noului Consiliu Local în luna iunie 2016 proiectul privind continuarea modernizării Pieței Unirii prin pietonalizarea laturii de vest, reconfigurarea traficului de pe latura de est care implică și modificarea intrărilor și ieșirilor din parcarea cu barieră a primăriei, dar și lucrări pe latura de nord (reconfigurarea trotuarelor).

Primăria a licitat lucrările de reamenajare a Pieței Unirii (pe patru laturi, inclusiv cea de vest) și le-a atribuit către Antrepriza de Lucrări și Reparații din grupul Strabag pentru peste 7,9 milioane de lei. Anul trecut s-a lucrat la reamenajarea laturii de sud și a celei de est. Din 20 februarie 2017 s-a instalat și șantierul de pietonalizare a laturii de vest pentru care s-a anunțat ca termen de finalizare data de 21 mai.

Pietonala nouă din Piața Unirii în consultare publică. Primarul: lucrările încep după Zilele Maghiare

1 Decembrie se celebrează cu încă o bucățică de piață pietonală

Începe șantierul din centru. Mașinile scoase de pe o latură a pieței Unirii după 10 ani de la facerea proiectului

Ce necunoscută are încă șantierul pietonalei din Piața Unirii

 

 

 

Un comentariu

  1. Care arheologi,unde ? ,poate la baut cafeluta in Engels sau Boujolois altfel cum mama naibi muncitori folosesc vestigiile descoperite pe post de masa pentru a taia piatra la dimensiune,muncitorii moldoveni sau regateni le pasa cit negru sub unghie de vestigii dar cei raspunzatorii de aceste asleste la care se asteptau ce fasc?, incaseaza salarii .

Lasa un raspuns pentru Leda

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.