Primul primar postdecembrist al Clujului, despre care actualul edil Emil Boc spune că e cel mai bun pe care l-a avut orașul în ultima vreme, avea 29 de ani și e unul dintre liderii Revoluției de la Cluj. La 25 de ani după tragicele evenimente din 21-22 decembrie 1989, fostul primar a vorbit în exclusivitate cu actualdecluj.ro despre cum a ocupat Primăria și a luat primele decizii în calitate de primar – dar și motivele pentru care a renunțat la funcție după doar două luni și jumătate.

Nicolae Vălean, acum președintele uneia dintre asociațiile de revoluționari din Cluj, era în decembrie 1989 student și staroste la nunți. Cu statura sa impunătoare, dar și cu curajul de a fi printre cei care au înfruntat plutonul de soldați înarmați în fața hotelului Continental, a fost ales de manifestanți ca lider al Revoluției iar acum, la 25 de ani, rememorează tulburile zile ale schimbării regimului, dar și ce a urmat după aceea.

21 decembrie

„În 21 decembrie oamenii erau pe străzi, umblau să găsească ce puteau găsi pentru a-și organiza Sărbătorile. Eu eram în fața librăriei Universității, pentru că la sfârșit de an, ca să-și realizeze planul, se mai găseau cărți, lucruri care până atunci nu le găseai. Am ieșit din librărie și chiar în momentul respectiv a debarcat aici un pluton de la armată, cu armament. Au coborât în fața cofetăriei Carpați, cu fața la hotelul Continental. Atunci venea pe stradă Călin Nemeș cu Radu Negru, cu care eram în relații bune. Mai era un grup – sculptorul Ladiu, Matiș, mai mulți cu care ne cunoșteam. Ne-am oprit și am început să vorbim despre ce se întâmplă. Am încercat să vorbim cu comandantul subunității, Carp Dando, să vedem cine i-a trimis, ce aveau de făcut. Comandantul era un tip foarte surescitat, a început să zbiere la noi, ne cerea să nu intrăm pe partea carosabilă pentru că are consemn să tragă asupra noastră. N-am putut avea un dialog civilizat, am intrat pe partea carosabilă. Primul a fost Călin Nemeș, s-a postat în fața lor, și-a deschis haina și a zis „trageți, dacă ăsta e consemnul vostru”. Călin Nemeș s-a apropiat mult de Carp Dando și au intrat într-o altercație. Carp Dando avea pistol și a tras, l-a împușcat pe Călin Nemeș. Soldații trebuie să someze, dar au deschis focul direct la orizontală. Atunci au căzut primii oameni, nu doar cei care am ocupat carosabilul ci și cei care treceau pe trotuar. Carp Dando zbiera că va respecta ordinul de la subunitate. Atunci Călin Nemeș a fost rănit, soldații au început să tragă, mulți au murit. Mie mi-a trecut o rafală de cinci gloanțe pe lângă mine, se trăgea la foc automat. În spatele meu gloanțele au lovit un tânăr care era cumva cu spatele la mine și a fost rănit”.

22 decembrie

„A doua zi dimineața la ora 7 m-am întors în piață, în fața librăriei Universității, să văd ce rămăsese după ce au tras. Oamenii s-au adunat în centru, să vedem ce a rămas după ce au tras. Nimeni nu avea curajul să iasă, să manifesteze și să strige. Soldați nu mai erau, decât noi, care voiam să cerem dialog cu autoritățile. Am vrut să ne constituim într-un grup organizat, să discutăm cu primarul și cu comitetul județean de partid. Doi tineri au luat o masă de loz în plic, au pus-o în centrul intersecției, mi-au cerut să urc pe masă ca să pot fi mai vizibil, să cer oamenilor care se adunaseră pe stradă acoolo să ne organizăm, să nu fim o masă eterogenă de oameni. Atunci am conceput un plan, pentru că nu eram foarte mulți în piață, un traseu ca să adunăm cât mai mulți oameni, să ne impunem prin număr. Am coborât pe strada Doja, am ajuns în piața Mihai Viteazu, începuseră să iasă muncitorii de la 16 februarie, Armătura, Tehnofrig. Era o masă foarte mare de oameni. Am ajuns la statuia lui Mihai Viteazu, piața aproape se umpluse. Eu m-am urcat pe soclul statuii lui Mihai Viteazu și am început să le transmit oamenilor, i-am îndemnat să manifestăm organizat și să nu se dedea la stricăciuni. Eram considerat deja un lider.

Eu cunoșteam psihologia maselor, când e o masă mare de oameni, pentru că înainte de 1989 eram staroste la nunți. M-a abordat fiul doamnei Cornea și mi-a spus că vine și ea în piață. Când am anunțat că vine și ea în piață o mare de căciuli s-a ridicat în aer, oamenii erau bucuroși. Doina Cornea a venit însoțită de actorii Dorel Vișan și Victor Rebengiuc, un avocat Vasilescu și tenorul Ștefan Popescu. Doamna Cornea a început să vorbească și ea mulțimii, dar vocea ei nu se auzea. După ce s-a terminat acolo am urcat pe Cuza Vodă spre județeana de partid pentru un dialog cu prim-secretarul de atunci, Ioachim Moga. Când am ajuns în față, și acolo era dislocată o subunitate cu transportoare blindate și tancuri. Nu am reușit să intrăm la el. Mitralierele de pe TAB-uri erau îndreptate asupra noastră. Am trecut pe lângă, am intrat în catedrala ortodoxă ca să facem un comitet. A început să intre foarte multă lume în catedrală, acolo am făcut prima listă cu cei care ne-am asumat organizarea și derularea evenimentelor. Mai erau Doina Cornea, Vișan, Rebengiuc, avocatul Vasilescu, Ștefan Popescu și oameni pe care nu-i cunoșteam. Eram o masă eterogenă, nu eram constituiți dinainte. Pe drum concepeam următorii pași, totul era spontan, nu prestabilit.
În catedrală n-am reușit să facem mare lucru pentru că era foarte multă lume, nici la masă nu puteam sta. Am mers în sala de ședințe de la episcopie și acolo am făcut primul comitet.
Dinspre județeana de partid au venit doi tineri care mi-au spus „haideți că la Primărie au intrat oamenii, scot dosare și le dau foc în fața Primăriei”. Am vorbit cu Dorel Vișan ca el să meargă la județeană, eu cu un grup am venit spre primărie. Nu intraseră în Primărie, dar au spart librăria Universității, în vitrină erau doar cărți de propagandă, pe care le-au ars. I-am scos afară pe cei din librărie. Am pus doi tineri cu două steaguri, să nu lase să intre și alții. Eu m-am întors cu grupul cu care am pornit de la episcopie, am intrat în primărie, să cerem să discutăm cu primarul, atunci primar era Gheorghe Cordea din Turda. Ceea ce am apreciat la el e că n-a dat bir cu fugiții. A rămas în birou. Am intrat în birou, m-am prezentat, el știa ce se întâmpla pentru că între noi erau infiltrați securiști și informatori. Știa deja cum mă cheamă. Mi-a spus „Domnule Văleanu, eu nu am făcut rău oamenilor, de asta nici n-am fugit. Eu doar am pus în aplicare ceea ce primeam ordine de la superiori, de la structurile superioare”. Am răspuns că „n-am puterea să vă judec, vor fi alții”. Piața Libertății se umpluse de oameni, noi cei care am intrat în primărie i-am spus lui Cordea „din acest moment nu mai sunteți primarul Clujului, urmează să vină cei de la armată să vă ducă pe strada Traian, la Miliție”. A fost foarte cooperant. Tot făceam apel la generalul Topliceanu să ne trimită o mașină ca să-l ducem, nu puteam să-l scot în stradă că dacă aflau oamenii din stradă îl omorau, vă spun sincer, nu ajungea până în centru și era mort. Dacă am văzut că nu mi-a trimis de la Armată o mașină l-am băgat în debaraua femeii de serviciu și l-am ținut până deja se întunecase afară și pe urmă, cu șoferul primarului, l-am trimis acasă în Turda, i-am spus „de aici înainte te descurci, vei vedea ce vei face”.

Știam cam ce vor oamenii să audă, nu le spuneam ceva ce să-i panicheze. Le transmiteam din 15 în 15 minute toate informațiile care se transmiteau prin televiziune, că era singura legătură cu Bucureștiul.
Oamenii mă ascultau. Pe balcon era profesorul Grigore Zanc, Emil Boc, era Papahagi, academicianul Ionel Haiduc. Inginerul Grigore Chendea, tatăl lui Emil Hurezeanu Ion Hurezeanu, profesorul de la agronomie Virgil Salanțiu, etc.

După asta am adunat oamenii în sala de ședințe și am procedat la o identificare a celor care sunt în sală. Primul lucru – să se legitimeze cu un buletin și o legitimație de serviciu. Pe cei care miroseau a alcool i-am scos afară. Au rămas 31 de oameni care se puteau legitima, acela a fost primul comitet care a rămas în primăria Cluj. Am făcut o ședință și am spus că trebuie să ne alegem, un om care să fie șeful nostru, am fost ales eu în calitate de președinte al structurii, pe urmă am format comisii, am stabilit atribuțiile cum știam noi, nu știam administrația locală. Aveam o comisie de relații cu publicul, comisia medicală, economică, pentru agricultură, comisia culturală, în total 6-7 comisii. Eu, în calitate de președinte, că așa eram denumit, țineam legătura cu Dorel Vișan, care a fost primul președinte la județ și ne consultam. Am avut un mare noroc că printre noi a fost și un jurist din primărie, Silviu Henț, care a știut să ne îndrume, să ne spună ce e de făcut. Încet-încet am început să asimilăm informația și să ne organizăm. Am luat legătura cu toate instituțiile din Cluj, inclusiv cu întreprinderi, ca și ei să se organizeze de așa natură încât să nu se producă stricăciuni. Am convocat directorul fabricii de pâine pentru că se apropiau sărbătorile să îi spun să se dea pâine la liber, pentru că se dădea doar jumătate de pâine pe zi. Depozitele alimentare erau la Intreprinderea de Comerț cu Ridicata Produse Alimentare, ICRA, le-am cerut directorilor să înceapă să aprovizioneze magazinele cu tot ceea ce e necesar. Asta a fost în 22 până noaptea târziu.

23 decembrie

Au început să vină tot felul de rapoarte din comisii, cum s-au constituit CFSN-urile pe întreprinderi, comitete de salvare națională pe întreprideri. A participat personal la CUG, Tehnofrig, Metalul Roșu, să văd care e modul de organizare. Le-am cerut să nu facă parte din aceste comitete membrii de partid.
Au început să vină tot felul de delegații de afară. Prima a fost cu un deputat din parlamentul Belgian, în 23 decembrie seara era deja aici. După aceea o delegație de la primăria din Debrețin. Au început să vină pe faxurile primăriei mesaje de încurajare din partea Primăriei din Koln, Strasbourg și Nantes, să nu cedăm presiunilor care se vor manifesta asupra noastră, că ei sunt alături de noi și că ne vor susține cu tot ceea ce avem nevoie. Și într-adevăr așa a fost, din 24 au început să vină camioane cu ajutoare. Se apropiau sărbătorile și știau că în România oamenii nu au cele necesare. Am avut atâtea ajutoare că nu mai aveam unde să le punem, așa că am ocupat Sala Sporturilor, am depozitat tot ce a venit și am numit oameni care să se ocupe de distribuire. Prioritare erau alimentele, veneau foarte multe alimente din Ungaria, Franța, Austria.
Au început să vină tot felul de telefoane, primăria avea centrală internă și toate telefoanele se dădeau la centrală, și centralista făcea legătura  cu birourile. Era și un TO, telefon oficial, în biroul primarului, care avea număr secret, dar nu știu de unde s-a aflat numărul, au început să vină tot felul de informații, că în jurul barajului de la Tarnița sunt mișcări de oameni care vor să arunce barajul în aer, că apa din Florești de la uzina de apă e otrăvită. Ne intoxicau cu tot felul de informații, să le transmitem mai departe, să se creeze panică. Când e panică foarte greu mai stăpânești masele, așa că le preluam dar nu le transmiteam mai departe.

24 decembrie

În seara de 24 a venit la mine un tânăr care mi-a spus că de deasupra anticariatului – atunci am aflat și eu că acolo era secția de filaj a Securității – se trage în oameni. Și într-adevăr, deja era seara la 19, am mers acolo și când am ajuns în față la Matei Corvin au deschis focul asupra noastră. Era piatră cubică în piață și un glonț a ricoșat și m-a atins la piciorul drept, m-a rănit. Am mers acolo, n-am mai găsit decât doi oameni, dar am găsit armamentul, am confiscat 42 de pistolete, muniție – erau fișete cu dosare de urmărire, erau securiștii de acolo care asta făceau, urmăreau oamenii, făceau dosare și îi trimiteau în pușcărie. Acolo era și dosarul Doinei Cornea. Am luat pistoalele și muniția, le-am adus la Primărie și le-am predat la Armată.
Când am coborât să merg la secția de filaj, pe scări urcau doi tineri. S-au recomandat, le-am spus să aștepte. Am venit la secția de filaj, am luat ștampile, sigilii, armament, muniție, dosare câte am putut lua, le-am adus la Primărie și când m-am întors mă așteptau. Erau Daniel Buda și Emil Boc. Și-au oferit serviciile. Le-am spus că suntem deja constituiți. „Am putea să vă punem să aveți grijă de cei care ne apără, să asigurați rotația din două în două ore”, să îi verifice să nu fie în stare de ebrietate. Domnul Boc a acceptat, domnul Buda a plecat.

Cu Boc am colaborat aproape o săptămână, după care a venit și a spus că are alte activități, era student la data respectivă. Și a spus că nu mai poate rămâne.

Citește și:

VIDEO Fostul student, acum primar, se întoarce după 25 de ani în gangul primei Primării a Clujului de după Revoluție, pe care a păzit-o cu bâta. Ce spune despre prima administrație

Preluam toate problemele Clujului, ne-am consultat de fiecare dată și cu actorul Dorel Vișan. Au început să vină delegații, Clujul era înfrățit cu Pecs, Nantes și Strasbourg. Veneau delegații de acolo în ideea de a se relua înfrățirea Clujului. Primele acte pe care le-am semnat ca primar al Clujului au fost protocoalele de reluare a înfrățirii.

Actorul care a condus Clujul când au răsturnat comunismul: “A trecut un sfert de secol și noi am făcut din comuniști bolșevici”

De ce a renunțat după mai puțin de trei luni
Eu nu terminasem facultatea, eram și eu student atunci. Mi s-a reproșat, chiar și de ziariști – cum să ne conducă cineva care nu a terminat facultatea. Apăruse și un articol în Făclia, al Mariei Sângeorzan, „Biografii obscure” era titlul. Prin 5 martie am renunțat, atunci a fost ales președinte profesorul de la agronomie Șerban, care a stat doar cinci zile. Era în vârstă, probabil văzând cum se derulează evenimentele n-a mai avut curajul să continue. Pe urmă a fost numit primar directorul de la CUG Mihai Tălpeanu.

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.