Cum s-a văzut vizita lui Ceaușescu la Cluj, din Gherla: „Toate pregătirile și vizita m-au îmbătrânit cu 10 ani”

Pe 14 septembrie 1983, Gherla era în fierbere. Toți locuitorii orașului, de la șoimi ai patriei, elevi, pionieri, uteciști și până la gărzile patriotice și angajații de la toate unitățile erau mobilizați la șoseaua principală și pe traseul de la stadion până la Liceul Petru Maior. Motivul? Un eveniment de zile mari: vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu, pe care întreg orașul trebuia să-i întâmpine, cu ovații.

Era sfârșit de vară, era cald afară și vreme frumoasă, iar cele câteva ore din după-masa acelei zile, în care lumea i-a așteptat pe tovarășul și pe tovarășă, păreau să nu se mai termine, mai ales ca la televizor  urma să înceapă un meci de fotbal, Universitatea Craiova – Hajduk Split. Pe digul de lângă Someș și pe străzile paralele cu șoseaua principală, de la Mihai Viteazul și până la spital, erau lanțuri de milițieni și militari. Din momentul în care lumea s-a aliniat la șoseaua principală, nu a mai trecut nimeni de ei, în nici un sens.

Aflat în vizită de lucru în județul Cluj, Ceaușescu a ales să viziteze și Gherla. Unul dintre cele mai mari obiective economice ale orașului la acea vreme era Combinatul de Prelucrare a Lemnului, de pe strada Clujului, întins pe 18 hectare, iar faptul că aici se punea în funcțiune o nouă fabrică, cea de chibrituri, a determinat stabilirea vizitei în acest punct.

Sosiți de la Dej, unde vizitaseră Combinatul de Celuloză și Hârtie, Nicolae și Elena Ceaușescu au aterizat cu elicopterul pe stadion, unde au fost întâmpinați de pionieri și oameni ai muncii, cu urale, pancarte, steaguri și stegulețe.

Urcați apoi într-un vehicul blindat, cei doi au parcurs orașul, până la Combinat, o unitate întinsă pe 18 hectare. Cel care a trebuit să îi întîmpine pe oaspeți era inginerul Dan Rusu, director al Combinatului (între anii 1975-1999). După vizita la Combinat, Nicolae și Elena Ceaușescu s-au întors pe stadion, de unde au luat elicopterul spre Cluj Napoca, unde a doua zi avea loc o mare manifestare populară, ocazionată de vizită în județ și de începerea noului an școlar.

Profesorul Radu Orza preda în 1983 matematică la Școala generală Nr. 1, însă antecedentele sale politice nu îl recomandaseră pentru a lua parte la manifestație, spre deosebire de ceilalți profesori, care riscau pierderea catedrei dacă le-ar fi trecut prin cap să refuze participarea. Fotograf amator, și-a luat în acea zi aparatul pentru a imortaliza vizita tovarășilor. Înainte de trecerea coloanei oficiale, a făcut o poză, la șoseaua principală, în apropiere de spital, însă imediat a fost interpelat de un civil: „Tovarășul Orza, n-ai voie să fotografiezi! Dă-mi aparatul”. Însă profesorul nu s-a descumpănit și băgând aparatul în cutie a răspuns „Nu vi-l dau!” Astfel că a reușit să facă o singură fotografie în acea zi.

„Toate pregătirile și vizita m-au îmbătrânit cu 10 ani” – inginerul Dan Rusu, directorul CPL de atunci, rememorează vizita la nivel înalt de la Gherla

În același an 1983, la o ședință a Comitetului Județean de Partid Cluj, se făcuse o informare privind o vizită a președintelui României în județul Cluj. Abia cu 7-8 zile înainte de vizită am fost anunțat că tovarășul va vizita Gherla, pe 14 septembrie.

A fost groaznic! În săptămâna premergătoare vizitei au venit șefii, nu mai știai care de unde sunt:un ministru adjunct de la industria lemnului, un director din centrala de prelucrare a lemnului București, o droaie de alți miniștri adjuncți, oameni de la securitate. În fiecare zi trecea prin unitate câte un secretar de partid de la Comitetul Județean de partid să vadă cum merg pregătirile.

În momentul când mi s-a spus că întreprinderea va fi vizitată, au apărut niște tipi, pe care securistul de la Gherla, Hurlui, mi i-a prezentat: „Tovarășii sunt de la București”. Mi-a fost prezentat un tip, mic de statură, care mi-a spus: “De acum înainte, eu știu totul: unde mergi, unde te culci, ce mănânci, ce vorbști în casă, la birou. Știu tot!”. Acasă i-am spus soției: ”Fii atentă, sunt urmărit pas cu pas!”. Acel om a fost tot timpul în spatele meu, pe toată perioada pregătirilor pentru vizită și până la terminarea acesteia.

Ceaușescu ar fi trebuit să viziteze de fapt fabrică de chibrituri, construită cu utilaje aduse din China, în schimbul unor mărfuri exportate de România, însă fabrica nu era încă pusă în funcțiune la acea dată, astfel că s-a hotărât traseul unui tur prin celelalte puncte din Combinat.

Totul trebuia zugrăvit, vopsit, adunat, curățat, stivuit, aranjat depozitul, măturată curtea. Am marcat culoarele cu alb, după lege. Abia după aceea, mi s-a spus că că tovarășei nu-i plac culoarele vopsite alb, cum prevedea protecția muncii, așa că am pus angajații din fabrica de scaune să umble peste ele, încoace și încolo, ca să pară vechi, să nu avem probleme.

La fabrica de PAL s-au schimbat geamurile de sticlă. A venit un șef mare: “Nu vedeți că geamurile sunt pline de motorină?” Într-adevăr, era o sticlă ondulată, de calitate slabă, care arătă rău. S-a spart toată sticla de pe o fațadă de câteva sute de metri pătrați și s-a înlocuit.
În curtea unității erau mai multe linii de cale ferată, iar un ofițer de securitate ne-a obligat să punem la trecerile peste acestea, între șină și contrasină, scândură decupată, rîndeluită la nivel, pentru că tovarășa își prinsese odată tocul într-un loc ca acesta. În plus, s-a turnat bitum pentru nivelare completă, să nu se întâmple ceva.

Am pus o condiție celor de la securitate când s-a stabilit vizita în fabrică, și care ar fi dorit ca utilajele să fie în funcțiune în momentul vizitei: “Dacă dumneavoastră vreți să meargă mașinile, să vă asumați răspunderea!” Aveam scule placate, cu pânze de circular vidia, lungi de 100 și ceva de metri. Dacă ar fi sărit o bucată de lemn, la 17.000 de rotații pe minut, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. Ar fi început să tragă cu pușca în noi. Spun asta pentru că a fost cazul când am avut accident mortal în unitate: o plăcută vidia a zburat și a străpuns inima unui muncitor, care a decedat în scurt timp.

Timp de o săptămână, am făcut pregătiri de dimineață până seara târziu, când ne adunăm toți responsabilii, pentru a face planul de acțiune pentru a doua zi, ca să fie totul gata la timp. Nici un detaliu nu a fost lăsat la întâmplare: inclusiv toaleta fiind dezinfectată, capacul, colacul și trăgătorul au fost învelite cu tifon, s-a pus prosop șisapun nou, pentru situația în care cineva din delegația oficială ar fi avut nevoie. Toaleta a fost păzită de cineva pe tot timpul vizitei.

În marea zi, pe la ora 10, unde este acum sediul BRD, aveam depozitat echipamentul pentru apărare civilă: lopeți, târnăcoape, măști de gaze, lanterne. Am trimis pe cineva să verifice să nu dispară ceva, la câtă lume era adunată acolo. După trei minute, omul s-a întors alb la față și mi-a spus: “Tovarășul director, am deschis ușa, mi-a pus unul automatul în piept și mi-a zis: Ieși de-aici dacă nu vrei să mori!”. Apoi am aflat că un pluton de militari de la trupele de securitate a fost cantonat în cămin. Nu i-am văzut nici când au venit, nici când au plecat.

Cu vreo trei ore înainte de sosirea delegației, agitat, repetăm textul pe care trebuia să-l spun, tot mișcându-mă de pe un picor pe altul, înainte și înapoi. A venit unul de la securitate și mi-a spus: “Tovarășe, oprește-te o dată dracului, că dacă nu, te împușc!” Și cred că ar fi fost în stare.

Am întrebat: „Când vine tovarășul, întind mâna?” Mi s-a răspuns: “Dacă tovarășul întinde mâna, dai mâna!” “Și tovarășă?” “Dacă tovarășa nu e supărată și întinde mâna, întinzi mâna!” “Și dacă e supărată?” “Dacă e supărată, nu mai vezi lumina soarelui veci!”
Secretarul de partid de la acea vreme de la Gherla, Minerva Zamfir, care era însărcinată și nu a venit la fabrică, dorea ca la această importanță întâlnire să iasă în evidență femeile. Ea a insistat să facă prezentările secretara de partid din Combinat. Aceasta trebuia să spună un text, pe care s-a apucat să-l învețe și să-l tot repete. Însă în ziua cu vizită a venit un director de la Cluj, care a zis: “Nu, tovarășul director va face prezentările!”

În mijlocul combinatului, între fabrica de placaje și cea de pal, cam în dreptul podului rulant, ne-au înșirat pe cei patru din conducere, de la partid, sindicat și UTC. A fost mobilizat tot personalul unității, iar printre ei au fost și câțiva chinezi, dintre cei care se ocupau de punerea în funcțiune a fabricii de chibrituri, ajutați de o translătoare. Ni se spusese unde să stăm fiecare, în ce poziție față de oficialități: Ceaușescu trebuia să fie în dreapta mea, lângă Elena trebuia să fie șefă de sindicat ș.a.m.d.

Dacă nu ar fi apărut ministrul de resort, eu trebuia să-i prezint lui Ceaușescu pe cei din conducerea fabricii. Ceaușescu fusese înainte la Combinatul de Celuloză și Hârtie de la Dej, unde ministrul i-a făcut prezentările și nu știam dacă are timp să ajungă la Gherla. Când l-am văzut că a apărut, mi-am zis: “Am scăpat!”

foto din curtea CPL Gherla (de la stânga la dreapta): Gheorghe Oprea – prim vice-prim ministru, Ioan Florea – ministru în industria lemnului, Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Mioara Pop – maistru în combinat (în spate), Rusu Dan – director combinat
La sosirea în Combinat a delegației oficiale, pe la 4-5 după-masă, Ceaușescu a salutat gărzile, îmbrăcate în uniforme speciale și dotate cu arme. Mărginean Marian, care era șef la pompieri la acea vreme, fusese desemnat comandantul gărzii, prezentându-se în fața lui Ceuăsescu drept locotenent în rezervă, așa cum fuseseră indicațiile, el nefiind de fapt nici măcar sergent major.
În întâmpinare a ieșit să-l salute ministrul, iar apoi ne-a prezentat pe noi, iar Ceaușescu a dat mâna cu fiecare. După ce ne-a prezentat, a zis către mine: “Acum ce-mi arăți?” Am rămas surprins de vocea lui. Față de timbrul de la discursurile lui de la tribune, radio sau televiziune, avea o voce blândă, de om milog.

I-am arătat macheta cu fabrica de chibrituri. “Și-acum ce mai văd?”

I-au plăcut pozele cu fabrica de furnir, în care care erau două decupătoare de prin anii ‘61-’62. A văzut începutul fluxului tehnologic la fabrica de placaj, unde erau niște mașini mari. I-a mai plăcut cum ieșea lemnul furniruit, aburind, din utilaj.

În capătul fabricii de scaune erau expuse produsele, aduse de la Dej sau de unde au apucat. să le aducă. Noi făceam pal, placaj, furnir, erau produse neatractive pentru admirat. Aveam secția de mobilă, proaspăt pusă în funcțiune, care nu prezenta mare importanță.

Făceam la acea vreme mobilier de grădină pentru export în Franța. Noi făceam partea de lemn și cea de feronerie, iar francezii ne trimiteau vopseaua și diluantul, materiale de calitate, care confereau rezistența mobilei la soare, ploaie, sau îngheț. Însă marea chimistă prinsese din zbor idea că pigmenții pentru vopseaua albă se obțin cel mai greu și sunt cei mai scumpi. Degeaba explicai că era dat cu var sau alt colorant. Pentru ea, dacă era alb, era scump. La finalul vizitei, Elena se rățoia la ministrul Dincă, luându-l la întrebări despre câți dolari se obțin pe acele produse.

Pe tot parcursul vizitei, reporterii de la ziare, radio și televiziune care îi însoțeau pe înalții oaspeți, se călcau pe picioare, mergeau cu spatele, chiar și printre șinele de cale ferată, să nu piardă nimic din vizită. Mă mir că n-a căzut nici unul!

Ceaușescu a ținut un scurt discurs la plecare, la microfon, în fața gărzii, după care a urcat în ARO-ul gri prin spate. Înainte de a urca, a dat mâna cu mine și mi-a spus, cu aceeași voce miloagă: ”Te rog frumos, recuperează timpul pe care l-ai pierdut cu pregătirea vizitei”. M-a dărâmat!

Imediat, au tăbărât ziariștii pe mine: “Ce indicații prețioase v-a dat tovarășul?” N-am putut să zic că mi-a zis să recuperez timpul pierdut, însă le-am răspuns: “Foarte multe, dați-mi voie să mă, retrag, să fac un mic conspect.”

Toată lumea a spus că a fost cea mai lungă vizită la o întreprindere din tot județul Cluj: 25 de minute.

A doua zi, pe 15 septembrie, era programată la Cluj-Napoca o mare adunare. Inginerul Esztegar a trebuit să plece cu 1.000 de angajați la Cluj la miting, cu un tren special. Moldovan Domniță, nu mai știu sigur dacă era președinte de sindicat sau secretar de partid, a fost luată imediat după vizita, fără a fi anunțată. Nici măcar soțul ei nu știa unde este. A doua zi a apărut la tribună și a citit un discurs în Piață Mihai Viteazul din Cluj.

Adriana Fodor, acum profesoara de geografie la liceul “Ana Ipătescu” și la Școala Generală Nr. 1, era în 1983 pionieră, eleva în clasa a VI-a la Școala Nr. 1. Ea a fost printre copiii selectați să ofere flori tovarășilor.

Ea își amintește că, înainte de vizită, au fost duși la sediul primăriei vreo 30-40 de elevi. Secretarul de partid de atunci, Minerva Zamfir, având în fața lista cu numele lor, a ales la întâmplare un nume, chiar al Adrianei. “Ce i-ai spune tu tovarășului Nicolae Ceaușescu când i-ai oferi flori la plecare?”, a întrebat-o primăriță.“Vă mulțumim pentru vizita făcută și vă invităm să mai veniți pe la noi!”, a răspuns Adriana, dintr-o suflare. “Foarte bine, tu vei da florile tovarășului!” Împreună cu Dinu Tetean, acum profesor la liceul “Petru Maior”, au fost selectați să ofere flori înalților oaspeți. Au urmat, bineînțeles,analizele medicale de rigoare. Însă datorită modificărilor din programul vizitei, oferirea florilor a fost scoasă din program pe ultima sută de metri.

Profesorul Alexandru Turdeanu era la acea vreme director pe probleme educative la Școala Generală Nr. 1. Îmbrăcat într-un costum special de comandant, era mobilizat împreună cu pionierii din școală pe stadion, între tribuna și poartă. Înainte fuseseră selectați copiii care să ofere flori oaspeților, nu înainte de a li se face analizele, să nu cumva să transmită vreun microb înalților conducători.

Li s-au dat tuturor stegulețe, pe care le-au fluturat la sosirea elicopterului oficial. Indicațiile erau stricte: fără mișcări bruște! La fel, se indicaserea dinainte lozincile care trebuiau strigăte, celebrele “Ceaușescu și Poporul, Patria și Tricolorul”, “Ceaușescu și copiii” etc.

Vizita lui Nicolae Ceaușescu la Gherla i-a marcat pe locuitorii orașului. Surprinzător, mulți dintre cei cu care am stat de vorbă despre acest eveniment, în special cei trecuți de prima tinerețe, își amintesc totul, până în cele mai mici detalii. „Erau alte vremuri”, ține să completeze aproape fiecare, „iar o vizită că aceasta nu se uită ușor!”

Mulțumiri tuturor celor care au ajutat la realizarea acestui material, prin punerea la dispoziție de informații și fotografii: conf. dr. Marius Rotar, cercetător științific la Facultatea de Istorie și Filologie din Alba Iulia, ing. Dan Rusu, profesorilor Turdeanu Alexandru, Adriana Fodor, Radu Orza, Constantin Mârză.

Articol republicat cu acordul autorilor de pe GherlaInfo.ro

Nici un comentariu

Actual de Cluj