Ce nereguli a descoperit Curtea de Conturi la Sala Polivalentă din Cluj
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 08, 2022 0 318

Controlul efectuat de Curtea de Conturi la societatea Primăriei Cluj-Napoca care administrează sala polivalentă BT Arena pune pe tapet un prejudiciu de 20.000 lei prin efectuarea cheltuieli și plăți în lipsa unor documente care să justifice legătura cu obiectul de activitate al societății, informează ziarulfaclia.ro. De asemenea, s-a mai descoperit că în 2020 au fost efectuate deplasări în țară și străinătate, în lipsa unor documente care să justifice efectuarea acestora, prejudiciul creat fiind de 56.000 lei.
„În urma acțiunii de control, s-a constatat că evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat, nu sunt în concordanță, sub toate aspectele semnificative, cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea, și nu se respectă, sub toate aspectele semnificative, principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității, concluzia generală exprimată fiind ”concluzie generală adversă”, precizează Curtea de Conturi în raportul întocmit în urma controlului de la Sala Polivalentă, citat de ziarulfaclia.ro.
Tot la Sala Polivalentă s-a descoperit că s-au efectuat cheltuieli de personal neprevăzute de legislația în vigoare la SC Sala Polivalentă SA Cluj-Napoca, prejudiciul fiind de 16 mii lei. Din documentele întocmite de Curtea de Conturi în urma verificărilor făcute la Sala Polivalentă nu reiese că neregulile descoperite au impus sesizarea organelor judiciare.
Controlul efectuat de Curtea de Conturi la Sala Polivalentă a fost cerut și de consilierii locali din opoziție din Cluj-Napoca, după scandalul Boss-Hugo Boss în care directorul societății Sala Polivalentă a fost acuzat că și-a cumpărat haine de lux de la un magazin luxos din mall din banii societății. După apariția cazului în presă, Rusu a plătit respectivele achiziții din bani proprii, iar primarul Boc l-a mustrat prin aplicarea unei penalități de 30% pe o lună din salariul de manager pe care îl încasează lunar (peste 9000 lei).
La ultima ședință de Consiliu Local, Ionuț Rusu a informat plenul Consiliului Local că multe dintre măsuri dispuse de Curtea de Conturi în raportul de control efectuat la Sala Polivalentă s-au remediat în timpul controlului iar altele sunt în curs de soluționare, termenul pentru implementare fixat de raport fiind 31 mai. „La final vom trimite o informare”, a arătat directorul Sălii Polivalente din Cluj.
Primarul Emil Boc s-a arătat public nemulțumit, la aceeași ședință a Consiliului Local, de limbajul folosit de directorului societății care administrează Sala Polivalentă BT Arena din Cluj, Ionuț Rusu, după ce acesta a explicat consilierilor locali bugetul previzionat pentru 2022. El a ținut să îi atragă atenția lui Rusu că trebuie să își ajusteze limbajul de manager, așa cum se obișnuiește în administrația publică, unde „ne propunem și realizăm” și nu „ne dorim”, acesta din urmă fiind specfic „căsătoriilor, seminariilor, zilor aniversare și mersului la biserică”, în accepțiunea lui Boc.
Aceasta după ce a fost acuzat public, mai ales de către consilierii locali din opoziție, că îl ține în brațe pe actualul director, în condițiile în care s-a dovedit că a manageriat prost bugetul societății.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Atât U-BT Cluj-Napoca, cât și CSM CSU Oradea au fost pedepsite după scandalul din „Oradea Arena”
mart. 25, 2023 0
-
Traficul pe o porțiune din Autostrada Turda – Sebeș rămâne închis pentru încă 3 luni / Cătălin Drulă: S-a muncit foarte mult ca să începem să construim, dar după cum vedeți, alții dărâmă
mart. 25, 2023 1