Închide

Plantat de Boc la șefia Sălii Polivalente „BT Arena”, liberalul Ionuț Rusu a cumpărat îmbrăcăminte luxoasă din banii societății Primăriei

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 11, 2021 0 2162

În plină pandemie, directorul „BT Arena”, Ionuț Rusu, a cumpărat îmbrăcăminte luxoasă din banii societății Primăriei, scrie stiridecluj.ro. Nu doar că veniturile „BT Arena” au fost grav afectate în această perioadă de criză pandemică, însă cheltuielile pe hanorace, costume și jachete nici măcar nu își justifică sensul în cadrul unei astfel de societăți.

Ionuț Rusu este unul dintre indivizii plantați pe linie politică în fruntea unei companii a statului. La Cluj, Rusu a fost sprijinit de primarul Emil Boc încă de la deschiderea Sălii Polivalente, deși în mai multe rânduri, în plenul Consiliului Local i s-a atras atenția că activitatea de manager prestată de Rusu la nivelul „BT Arena” este una deficitară.

Pe 31 decembrie 2020, în chiar ultima zi a anului, directorul Sălii Polivalente „BT Arena”, Ionuț Rusu, a aprobat un referat de necesitate, pentru cheltuirea sumei de 10.000 de lei plus TVA, achiziție cu denumirea ”echipamente / îmbrăcăminte personal”. Apoi, în prima parte a lunii ianuarie, pe bani publici acesta a ieșit la cumpărături în Vivo Cluj, la magazinul Peek&Cloppenburg, achiziționând 10 articole de îmbrăcăminte pentru bărbați și două articole pentru femei.

În februarie mai vine o rundă de shopping, tot direct din magazinul menționat: două perechi de pantofi de sport marca Adidas, și un hanorac sport Nike, de 200 de lei.

  1. Cămașă Polo Ralph – 629 lei
  2. Jeans Boss – 779  lei
  3. Jerseu Boss – 989 lei
  4. Hanorac Boss – 729 lei
  5. Hanorac Boss – 499 lei
  6. Jeans Joop! – 359 de lei
  7. Hanorac Boss – 319 lei
  8. Jachetă Wellensteyn- 1399 lei
  9. Hanorac Boss – 979 lei
  10. Costum Boss + pantaloni Boss – 679 lei
  11. Jachetă Wellensteyn- 1199 lei 
  12. Bluză Ralph Lauren – 183 lei

Cu numai șase luni înainte, la Sala Polivalentă „BT Arena” au avut loc reduceri de personal și diminuări de salarii. Ale pălmașilor, normal, nu ale conducerii.

Cum s-a ajuns la ideea achiziției de haine de fițe din bani publici, care a fost necesitatea în acest sens, cine le poartă, cum a fost justificat shopping-ul, cât de legală este eludarea procedurii de achiziție publică, mister. Întrebări fără răspuns.

Potrivit Declarațioei de avere, Ionuț Rusu are un apartament dobândit în 2019 (cota 3/4), un BMW, 215.000 lei în cont și 15.760 de euro. În 2015, când și-a început cariera la Sala Polivalentă nu avea nimic.

Contactat de Actual de Cluj, Ionuț Rusu nu a răspuns la telefon pentru a oferi un punct de vedere cu privire la aceste cheltuieli. Conform surselor Actual de Cluj, Rusu s-ar afla în Grecia, în concediu de odihnă.

Vom reveni cu un răspuns oficial și din partea Primăriei și edilului Emil Boc.

Citește mai multe pe stiridecluj.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare