Un depozit de aproximativ 300 de metri pătrați din Cluj a luat foc în această după-masă. La fața locului au sosit pompierii cu nu mai…
Actualitate
Incendiu de proporții la o hală din Cluj, zeci de angajați s-au autoevacuat, pompieri din 3 județe la fața locului
mart. 12, 2025 0 585
Ce investiții pregătește Sala Polivalentă pentru 2025/Directorul Ionuț Rusu: „Ne bazăm pe feedback-ul spectatorilor. Acesta este secretul nostru. Îi îndemnăm pe toți să ne dea un telefon, un mesaj, să facă o vizită la BT Arena”
mart. 12, 2025 0 179
Sala Polivalentă BT Arena e la peste 90% grad de ocupare în 2025, adică este ocupată la maximum posibil, după cum a explicat directorul Ionuț…
Arderea miriștilor scapă de sub control la Cluj, doar luni pompierii au intervenit la zeci, la altele n-au mai ajuns
mart. 12, 2025 0 201
Arderea miriștilor scapă de sub control la Cluj, doar luni pompierii au intervenit la zeci, la altele n-au mai ajuns. Astfel, conform unei evidențe a…
Trei arestați preventiv ieri în Cluj după o încăierare prin care au luat la bătaie două persoane, una a a fost rănită grav
mart. 12, 2025 0 233
Trei arestați preventiv ieri în Cluj după o încăierare prin care au luat la bătaie două persoane, una a a fost rănită grav. E vorba…
O bombă de aviație de 50 de kilograme a fost găsit în Cluj azi, pe un teren agricol
mart. 12, 2025 0 165
O bombă de aviație de 50 de kilograme a fost găsit în Cluj azi, pe un teren agricol. E vorba de o bombă de aviație de…
Clujul e sub cod galben de vânt puternic, toată țara e sub avertizări cod galben sau portocaliu
mart. 12, 2025 0 140
Clujul e sub cod galben de vânt puternic, toată țara e sub avertizări cod galben sau portocaliu. Administrația Națională de Meteorologie a extins azi avertizarea…
Cimitirul Hajongard, 440 de ani de la decizia de deschidere
mart. 12, 2025 0 276
În 11 mai se împlinesc 440 de ani de la decizia de deschidere a unui nou cimitir în orașul Cluj, Cimitirul Házsongárd, cunoscut ca Cimitirul Central….
Ceremonie ieri la baza aeriană din Câmpia Turzii, cu ocazia finalizării înzestrării bazei aeriene cu avioane F-16 și înființarea unei escadrile noi
mart. 12, 2025 0 409
Ceremonie ieri la baza aeriană din Câmpia Turzii, cu ocazia finalizării înzestrării bazei aeriene cu avioane F-16 și înființarea unei escadrile noi. La ceremonia de…
Sabin Sărmaș, după ce liberalii lui Boc l-au acuzat că a avut o întâlnire „subterană” cu Nicușor Dan: E firesc să vrei să vorbești cu viitorul primar al Clujului, al doilea oraș al țării, atunci când candidezi la președinția țării
mart. 11, 2025 0 641
Fost deputat și candidat la primăria Cluj Napoca, Sabin Sărmaș continuă să-i irite pe liberalii lui Emil Boc. Într-un atac la adresa lui Nicușor Dan…
MENTORII rămâne lider în box office-ul românesc pentru al doilea weekend consecutiv
mart. 11, 2025 0 143
MENTORII rămâne filmul numărul 1 în România. Comedia se menține pe primul loc în box office-ul românesc și după cel de-al doilea weekend de la…
Femeie de 55 de ani reținută noaptea trecută în Cluj după ce a fost depistată ruptă de beată la volan
mart. 11, 2025 0 136
O femeie de 55 de ani a fost reținută noaptea trecută după ce a fost depistată ruptă de beată la volan. S-a întâmplat în jurul…
Primăria vrea să îi dea pe mâna poliției pe șoferii teribiliști din Cluj-Napoca/Boc: Vom instala camere în intersecțiile problematice sau în zonele preferate pentru întrecerile cu mașini
mart. 11, 2025 0 1373
Administrația locală intenționează să instaleze camere de supraveghere în anumite intersecții din Cluj-Napoca deservite de un soft prin care imaginile să poată fi transmise Poliției…
Clujeanul care a luat la bătaie mai mulți elevi în Mănăștur a fost condamnat la închisoare cu executare, definitiv
mart. 11, 2025 0 392
Clujeanul care a luat la bătaie mai mulți elevi în Mănăștur a fost condamnat la închisoare cu executare, definitiv, de către Curtea de Apel, după…
Cele mai multe microbuze școlare electrice din țară, achiziționate de Consiliul Județean Cluj prin PNRR
mart. 11, 2025 0 372
Achiziție semnificativă a Consiliului Județean Cluj pentru transportul elevilor la școlile din centre de comună, prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul…
Cod galben de vânt puternic pentru jumătatea de vest a Clujului
mart. 11, 2025 0 207
Cod galben de vânt puternic pentru jumătatea de vest a Clujului, de azi la amiază până mâine dimineață, avertizează meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a…
Șase șoferi din Cluj au rămas pietoni după o acțiune de amploare a Poliției din Cluj, într-o singură noapte au efectuat peste 700 de testări cu etilotestul
mart. 11, 2025 0 134
Șase șoferi din Cluj au rămas pietoni după o acțiune de amploare a Poliției din Cluj, într-o singură noapte au efectuat peste 700 de testări…
Un clujean a fost reținut de Poliție pentru amenințare, distrugere, furt și tulburarea liniștii publice
mart. 11, 2025 0 163
Un clujean a fost reținut de Poliție pentru amenințare, distrugere, furt și tulburarea liniștii publice. E vorba de un tânăr de 25 de ani, reținut…
Pompierii din Cluj mai atrag o dată atenția clujenilor asupra incendiilor de vegetație, doar ieri numărul intervențiilor pentru stingerea incendiilor scăpate de sub control ajunge la zeci
mart. 11, 2025 0 157
Pompierii din Cluj mai atrag o dată atenția clujenilor asupra incendiilor de vegetație, doar ieri numărul intervențiilor pentru stingerea incendiilor scăpate de sub control ajunge…
ANL recepționează zeci de locuințe pentru tineri în Turda, în Cluj numărul ajunge la aproape 800
mart. 11, 2025 1 825
Agenția Națională pentru Locuințe a recepționat 48 de locuințe pentru tineri în Turda, a anunțat ieri Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). ANLa recepționat, în…
Nou proiect imobiliar cu peste 500 de apartamente, în Baciu, avizat în Comisia de Urbanism condusă de președintele Alin Tișe
mart. 11, 2025 0 4952
Mai multe proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe în comuna Baciu de lângă Cluj-Napoca, respinse în luna ianuarie de comisia de urbanism a Consiliului Județean, au…
Un clujean care a tăiat ilegal trei copaci ca să aibă cu ce să se încălzească a fost condamnat la închisoare cu executare
mart. 10, 2025 0 199
Un clujean care a tăiat ilegal trei copaci ca să aibă cu ce să se încălzească a fost condamnat la închisoare cu executare, un an…
Un pădurar a fost condamnat la Cluj după ce s-a dovedit că a falsificat zeci de intrări în aplicația informatică de profil. ”Rezultă un mod de operare care reflectă mai degrabă un adevărat fenomen infracțional”
mart. 10, 2025 0 350
Un pădurar a fost condamnat la Cluj după ce s-a dovedit că a falsificat zeci de intrări în aplicația informatică de profil. Pedeapsa – doi…
Închiriază mașina perfectă în Cluj/ Cele mai bune oferte de inchirieri auto în Cluj Napoca
mart. 10, 2025 0 125
De ce să alegi servicii de închirieri auto în Cluj? Dacă vizitezi Clujul, fie pentru afaceri, fie pentru relaxare, a avea un autoturism la dispoziție îți…
Mai multe femei de succes din România s-au reunit la “Masa Care Unește” pentru o cauza nobilă, sprijinirea programele SOS Satele Copiilor
mart. 10, 2025 0 257
Un număr de 20 de femei de succes din România au sărbătorit anul acesta ziua de 8 martie într-un mod cu totul special. Bloom The…
Un contract de un milion de lei a fost adjudecat pentru noi consolidări pe strada Uliului din Cluj/La procedură s-au bătut cinci ofertanți
mart. 10, 2025 0 402
Dacia Faber a câștigat contractul pentru consolidarea alunecărilor de teren de pe strada Uliului. Aceste lucrări au fost scoase la licitație în octombrie anul trecut,…