Parchetul General a anunţat sâmbătă că a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui medic de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în dosarul…
Medic din Iaşi, acuzat că a montat aproape 240 de stimulatoare cardiace luate de la cadavre
feb. 18, 2023 0 297
BREAKING: Prunea, ofertat de U Cluj: „am discutat, eu vin să muncesc! Universitatea e cea mai dezavantajată echipă din campionat”
feb. 18, 2023 2 1169
Fostul internațional Florin Prunea negociază preluarea unei funcții de conducere la U Cluj. Prunea, fost conducător și la Dinamo sau Poli Iași, a negociat deja…
Președintele lui „U”Cluj, gata să se retragă: „Nu mai putem continua așa, nu cu asemenea arbitraje”
feb. 18, 2023 0 642
Radu Constantea, preşedintele Universităţii Cluj, a răbufnit la adresa arbitrajului după meciul dintre Chindia Târgovişte şi Universitatea Cluj, scor 2-2. U Cluj a condus cu…
Un clujean care a găsit un portmoneu cu două mii de franci elvețieni, adică aproximativ două mii de euro, a fost săltat de polițiști după ce și-a însușit banii
feb. 17, 2023 1 295
Un clujean care a găsit un portmoneu cu două mii de franci elvețieni, adică aproximativ două mii de euro, a fost săltat de polițiști după…
Un clujean de 30 de ani bănuit că ar furat două biciclete a fost identificat și reținut
feb. 17, 2023 0 164
Un clujean de 30 de ani bănuit că ar furat două biciclete a fost identificat și reținut. E vorba de un bărbat de 30 de…
Un dealer de droguri din Cluj a fost condamnat la închisoare pentru trafic în formă continuată, a vândut droguri ani de zile sub ochii autorităților
feb. 17, 2023 0 10250
Un dealer de droguri din Cluj a fost condamnat la închisoare pentru trafic în formă continuată, a vândut droguri ani de zile sub ochii autorităților….
O clujeancă a fost condamnată la 15 ani de închisoare după ce și-ar fi ucis soțul care nu a vrut să întrețină relații sexuale cu ea
feb. 17, 2023 0 495
O clujeancă a fost condamnată la 15 ani de închisoare după ce și-ar fi ucis soțul care nu a vrut să întrețină relații sexuale cu…
Ce impact are în România valul internațional al concedierilor din Tehnologie: Aproape 10% dintre companiile care au participat la un sondaj al industriei de software locale preconizează o reducere a echipei/ Care sunt semnalele la Cluj, unde IT-ul este cel mai mare angajator?
feb. 17, 2023 0 651
Aproape 10% (9,5%) dintre companiile care au participat la un sondaj al industriei de software preconizează o reducere a echipei din România. Criza globală din industria…
Tragicul accident de noaptea trecută din Cluj-Napoca, unde un tânăr și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina, ar fi fost provocat de șofer care a intrat pe sensul opus într-un sens giratoriu
feb. 17, 2023 0 687
Tragicul accident de noaptea trecută din Cluj-Napoca, unde un tânăr și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina, ar fi fost provocat de șofer…
Clujeanul care a condus rupt de beat pe cel mai periculos drum din Cluj, unde a provocat un accident, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare
feb. 17, 2023 1 12160
Clujeanul care a condus rupt de beat pe cel mai periculos drum din Cluj, unde a provocat un accident, a fost condamnat definitiv la închisoare…
Condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a condus beat și fără permis o mașină cu plăcuțe de înmatriculare retrase
feb. 17, 2023 0 270
Un clujean a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a condus beat și fără permis o mașină cu plăcuțe de înmatriculare retrase….
Trei mii de cocori confecționați din hârtie prin tehnica origami, mâine în Cluj
feb. 17, 2023 0 450
Trei mii de cocori confecționați din hârtie prin tehnica origami, mâine în Cluj. Vernisajului expoziției ”O mie de cocori pentru pace” e programat sâmbătă la…
FOTO Oamenii lui Varga. Lideri importanți din PSD, alături de patronul CFR-ului la meciul cu Lazio, de la Roma
feb. 17, 2023 0 559
CFR Cluj a pierdut prima manșă din dubla cu Lazio, din Conference League, scor 0-1 și speră într-o minune la returul de la Cluj. Campioana…
„U” revine pe Cluj Arena la următorul meci acasă
feb. 17, 2023 0 238
Plecată să joace la Mediaș meciurile de pe teren propriu, din cauza gazonului execrabil de pe Cluj Arena, U va reveni acasă la meciul cu…
Grav accident pe strada Brâncuși. Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu autoturismul
feb. 17, 2023 0 1865
Grav accident de circulație, joi noaptea, pe strada Constantin Brâncuși din Cluj Napoca. Un tânăr s-a răsturnat cu autoturismul, pierzându-și viața. „Apelul de urgență a venit…
UPDATE Incendiu la Spitalul privat de pe strada Frunzișului / Focul s-a manifestat în garaj, spitalul fiind complet inundat cu fum / A fost activat planul roșu de intervenție / 26 de pacienți au fost evacuați
feb. 16, 2023 1 8896
UPDATE vineri 07:40 Incendiul de pe strada Frunzișului s-a manifestat într-un spațiu exterior al spitalului MedLife Humanitas, respectiv un garaj, existând riscul ca flăcările să…
Un fost subprefect din Cluj reclamă că în centrul Clujului curtea unui liceu a fost transformată în parcare ilegală de mașini
feb. 16, 2023 1 1128
Un fost subprefect din Cluj reclamă că în centrul Clujului curtea unui liceu a fost transformată în parcare ilegală de mașini. ”Autoritățile încalcă un drept…
Traseu cicloturistic de 227 de kilometri între Bihor, Alba și Cluj, anunțul a venit azi
feb. 16, 2023 0 428
Traseu cicloturistic de 227 de kilometri între Bihor, Alba și Cluj, anunțul a venit azi. Consiliul Județean Bihor a anunțat azi că primește finanțare europeană…
Bihorul, campion la număr de proiecte industriale și logistice. Clujul a ajuns anul trecut abia pe locul 4 în țară, după ce în 2021 fusese în Top 3
feb. 16, 2023 0 640
Anul 2022 a fost unul record pe segmentul industrial și logistic în România: compania IBC Focus care monitorizează șantiere la nivel național, a contabilizat pentru…
UE oferă permise gratuite de tren pentru tinerii de 18 ani. Doi studenți clujeni își povestesc experiențele de pe rutele europene și îți spun cum să pregătești bugetul
feb. 16, 2023 0 416
Mii de tineri europeni care abia au împlinit 18 ani pornesc și ei în călătorii oarecum inițiatice, prin mai multe țări de pe continent, prin…
Femeia care a omorât un bărbat, l-a tranșat și l-a băgat într-un geamantan, condamnată la ani grei de detenție și încarcerată la Penitenciarul Gherla, a fost eliberată condiționat
feb. 16, 2023 0 823
Femeia care a omorât un bărbat, l-a tranșat și l-a băgat într-un geamantan, condamnată la ani grei de detenție și încarcerată la Penitenciarul Gherla, a…
Primarul Emil Boc i-a acuzat de „erezie” pe toți arhitecții din comisia de urbanism, numiți să ajute voluntar arhitectul-șef, după ce aceștia n-au fost de acord cu el privind construirea în cartierul Borhanci/Dacă lăsăm Clujul pe mâna voastră, va deveni un ghetou- a spus primarul
feb. 16, 2023 3 5478
Un proiect pe nici un hectar de teren pentru construirea de locuințe unifamiliale în zona străzii Colonia Sopor, prin care comisia de urbanism a îndreptat…
Se cumpără servicii de supervizare în cadrul contractului de sute de milioane de euro pentru achiziția de rame electrice pe mai multe rute feroviare din țară, între care trei la Cluj
feb. 16, 2023 0 188
Se cumpără servicii de supervizare în cadrul contractului de sute de milioane de euro pentru achiziția de rame electrice pe mai multe rute feroviare din…
10 imobile din Cluj, încadrate cu risc seismic, între care o clădire a castelului Banffy din Bonțida
feb. 16, 2023 0 1036
Un număr de zece imobile din Cluj sunt inventariate cu risc seismic, conform unei evidențe a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj. Cele zece imobile expertizate…
Care sunt cauzele alunecări de pe autostrada A10 Sebeș-Turda, de la Alba Iulia Nord si ce solutii propune constructorul
feb. 16, 2023 0 380
Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, în zona Alba Iulia Nord, antreprenorul Pizzarotti lucrează la alunecarea de teren care afectează sensul de mers Sebeș-Turda. Potrivit unor surse…