Închide

O clujeancă a fost condamnată la 15 ani de închisoare după ce și-ar fi ucis soțul care nu a vrut să întrețină relații sexuale cu ea

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 17, 2023 0 449

O clujeancă a fost condamnată la 15 ani de închisoare după ce și-ar fi ucis soțul care nu a vrut să întrețină relații sexuale cu ea.
Femeia a fost condamnată de Tribunalul Cluj în urmă cu două zile la 15 ani de închisoare pentru violență în familie sub forma omorului.

Instanța a arătat în motivarea deciziei de condamnare că în noaptea de 18 spre 19 aprilie anul trecut, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al nemulţumirii că nu întreţine relaţii sexuale cu aceasta, inculpata l-a ucis pe soţul ei în vârstă de 66 ani, cu membrul inferior drept amputat, prin asfixiere mecanică, în timp ce se aflau în locuinţa comună, din satul Moldovenești.

Victima femeii e la a doua căsătorie: a fost căsătorit timp de 15 ani până în februarie 2017 cu o altă femeie, care a decedat. În 2019 a cunoscut-o pe inculpată, atunci în vârstă de 30 de ani, ”mai tânără cu peste 30 de ani”, după cum a remarcat și instanța. În toamna anului 2019, inculpata s-a mutat acasă la victimă, iar în noiembrie 2020 cei doi s-au căsătorit şi au continuat să locuiască împreună în imobilul din Moldoveneşti.

Între cei doi soţi aveau loc frecvent neînţelegeri în special pe fondul consumului de alcool, amândoi având această adicţie. Inculpata consuma frecvent alcool, atunci când venea pensia, în special, au arătat martorii audiați la proces. ”Condiţiile de trai ale celor doi soţi implicau o totală dezordine şi mizerie”, au mai arătat aceștia.

Audiată ca suspectă și apoi ca inculpată, femeia a arătat că între cei doi au fost mai multe conflicte în zilele anterioare faptei, agresându-se reciproc. În 18 aprilie anul trecut femeia s-a deplasat la un bar din Moldoveneşti, unde a început să consume băuturi alcoolice, în jurul orei 21 ea fiind găsită în interiorul barului de un martor care a observat că ”aceasta era vizibil în stare de ebrietate, stătea singură la masă şi consuma bere”.

Potrivit declaraţiei inculpatei, în perioada în care a stat în bar, ar fi consumat ”vreo trei beri şi vreo trei pahare de vinars”. A stat în bar până la închidere, la ora 23, când i-a cerut unei alte persoane să o ajute să se deplaseze la locuință. După aproximativ 5 minute, acesta a plecat din locuinţa celor doi, aceștia rămânând în interior unde, potrivit inculpatei, ar fi consumat, împreună ”câte o bere la jumătate de litru”, din datele medicilor legiști acestea fiind beri fără alcool.
Din coroborarea declaraţiilor date de inculpată în cursul urmăririi penale rezultă că, după ce s-a pus în pat, inculpata a dorit să ”facă ceva, ca soţ şi soţie” cu victima, însă acesta din urmă nu s-a arătat la fel de dispus să întreţină relaţii sexuale, ci ”se făcea că este beat şi că nu îi este bine şi tot dădea din cap”. Potrivit inculpatei, aceasta ”a tras aproape o oră” de soţul ei, fără rezultat însă, fapt pentru care la un moment dat l-ar fi lovit cu palmele în zona feţei, însă nici această acţiune a inculpatei nu a avut rezultatul scontat.

În continuare, inculpata a relatat: ”după ce eu am tras de (victimă-n.red.) şi acesta nu a făcut nimic, am luat un topor care cred că era lângă chiuvetă sau lângă frigider, nu mai ţin minte exact, şi am început să-l lovesc în braţul stâng”. Fiind întrebată de către procuror dacă l-a lovit cu toporul în cap pe soț, aceasta a arătat că l-a lovit o dată în cap cu toporul, ”însă nu a fost o lovitură puternică”. Fiind întrebată de către procuror cum explică faptul că victima are în zona capului patru sau cinci tăieturi, aceasta a menționat că restul de tăieturi sunt din alte zile, întrucât ”a mai căzut în cap”.
Inculpata a mai a relatat că toate actele de agresiune asupra soţului ei le-a exercitat în timp ce acesta era în pat, iar ulterior când nu mai reacţiona l-a împins jos din pat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză au fost identificate mai multe leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corp dur şi corp dur cu muchii, şi care pot data din noaptea de 18 spre 19 aprilie 2022. Victima era plină de vânătăi, lista constatărilor medicilor legiști find lungă. ”Ca atare, inculpata a cauzat în noaptea de 18/19.04.2022 majoritatea leziunilor traumatice suferite de victimă. Aceeaşi este şi situaţia fracturilor costale identificate pe corpul victimei ce au fost cauzate de inculpată, iar nu de căderea victimei în zilele anterioare decesului”, a constatat instanța. Totuși, nu fracturile sau plăgile cauzate cu corpuri dure au cauzat decesul, ci insuficienţa respiratorie acută consecutivă asfixiei mecanice prin comprimarea şi ocluzia căilor respiratorii superioare cu mâna şi antebraţul, sugrumare şi sufocare, intervenită în noaptea respectivă. Leziunile tanatogeneratoare de la nivelul gâtului şi perioral – echimoze, excoriaţii, plăgi, fracturi ale osului hioid şi cartilajului tiroid – s-au putut produce prin comprimare cu mâna şi antebraţul. Totodată, sângele recoltat de la cadavrul victimei nu conţinea alcool etilic.

Instanța a mai arătat că după consumarea acestor acte agresive, care au dus, într-un final, la decesul victimei, inculpata l-a împins jos din pat pe soţul ei, iar dimineaţa, când s-a trezit şi a văzut că era în faţa sobei, dezbrăcat, culcat pe partea dreaptă, cu faţa spre sobă, a luat un lighean cu apă şi l-a turnat pe soţ, fără ca acesta să reacţioneze în vreun fel. A cerut ajutorul unui martor, care venit în casă a constatat și el decesul. Ulterior inculpata s-a deplasat la un bar, pentru a bea o cafea, iar după ce a revenit acasă a anunţat un funcţionar public din cadrul Primăriei Moldoveneşti despre decesul soţului, iar acesta, la rândul său, a alertat organele de poliţie şi un medic.

Victima a fost găsită de procurorul şi organele de poliţie dezbrăcat complet, întins lateral dreapta pe jos pe podeaua camerei în mijlocul încăperii, în apropierea sobei metalice, şi prezenta semne evidente de deces. Au fost găsite urme de sânge pe partea metalică și pe coada unui topor găsit sub canapeaua din anexa camerei unde a fost găsită victima, dar țo pe o cămaşă, pe combina frigorifică, pe un perete, pe plapumă și pe alte obiecte.

Femeia, aflată în arest preventiv, a fost condamnată la 15 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în varianta omorului. Decizia a fost luată de Tribunalul Cluj în urmă cu două zile și nu e definitivă, putând fi atacată cu apel.

Citește și:

Crimă șocantă într-o comună din Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu