BREAKING: Prunea, ofertat de U Cluj: „am discutat, eu vin să muncesc! Universitatea e cea mai dezavantajată echipă din campionat”
SportTop News by Catalin Suciu - feb. 18, 2023 2 1113
Fostul internațional Florin Prunea negociază preluarea unei funcții de conducere la U Cluj.
Prunea, fost conducător și la Dinamo sau Poli Iași, a negociat deja cu Radu Constantea și admite că e aproape să vină la Cluj în zilele următoare:
„Discuțiile sunt deschise, depinde acum de cei de la Universitatea. Eu am vorbit și aseară (vineri -n.r.) cu Radu Constantea o jumătate de oră, era foarte supărat și pe bună dreptate. Am discutat și vedem în zilele următoare. Universitatea Cluj e cea mai dezavantajată echipă în acest sezon, e aiuritor ce s-a întâmplat și la acest joc cu Chindia. Istvan Kovacs eu sunt convins că nu a văzut faultul acela, dar ce face acest Chivulete din cabina Var? Îl trimită să vadă o altă fază! Acest arbitru a distrus douăzeci de meciuri. Eu dacă vin, vin să muncesc, toată lumea trebuie să facă asta. Asta am făcut peste tot pe unde am fost! „, a declarat Prunea.
Fostul portar a discutat și în 2019 cu cei de la „U” Cluj, dar atunci cele două părți nu au ajuns la un consens.
Situația se schimbă acum, iar sursele actualdecluj.ro. spun că Prunea e ca și antamat de „Șepcile roșii”.
Fostul internațional va ajunge zilele următoare la Cluj.
Prunea, presedinte la club. ? Asta ar insemna sfirsitul pentru U. In afara ca nu a facut absolut nimic atit la Poli Iasi cit si la Dinamo, ( deci ce mare scula de manager este ? ) se afla in CONFLICT PERMANENT cu Federatia. Ori la U lipseste fix omul cu influenta la Fedratie. Oameni buni, treziti-va !
Nu a facut absolut nimic la Poli Iasi si Dinamo? Pe moldoveni i-a preluat din mizeria ligii secunde si i-a transformat intr-o echipa de play-off, greu de rapus atat de cfr cat si de fcsb. Cu Dinamo a fost la un pas sa ia titlul, a incheiat unul dintre sezoane pe locul 3. Iar scrieti din auzite?