Închide

Universitatea de Artă deschide Casa Matei pentru public, prezintă selecție din fotografiile donate de Brâncuși

Cultură by Actual de Cluj - Aug 03, 2017 0 82

O parte a fotografiilor originale realizate de Constantin Brâncuși și aflate în patrimoniul Universității de Arte și Design din Cluj vor putea fi admirate de public într-o expoziție pe care universitatea o deschide mâine.

Vernisajul expoziției „Din visul muzei adormite…” în cadrul căreia va fi prezentată iubitorilor de artă o expoziţie de pictură şi sculptură a profesorilor de la UAD Cluj-Napoca, precum şi o expoziţie de fotografii realizate de Brâncuşi în atelierul său, documente care fac parte din colecţia universităţii clujene, e programat pentru mâine la ora 12. “Evenimentul este cu atât mai important cu cât el marchează o premieră, şi anume deschiderea Casei Matei către marele public interesat, şi deopotrivă curios, să pătrundă în atmosfera acestei clădiri simbol a istoriei şi culturii clujene”, explică universitatea.

Casa Matei, ce adăposteşte în prezent biblioteca şi sălile pentru cursurile teoretice ale universității, a fost locul în care s-a născut regele Matia Corvinul. Din 1950 a devenit sediul Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” transformat, mai apoi, în Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, iar în 2001 în Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În următoarea lună în holul de la etajul I va fi amenajată o expoziție dedicată fotografiilor realizate de Constantin Brâncuși, păstrate în biblioteca UAD. Biletele costă 10 lei.

Dacă vă așteptați să găsiți aici raritățile realizate de Brâncuși, aflați însă că acestea rămân în continuare la întuneric, în seif-ul universității; veți găsi la expoziția de la Casa Matei doar 11 dintre cele 46 de fotografii, și acestea copiate după originale și expuse pentru prima dată anul trecut în București. “S-a făcut o selecție și acestea au fost considerate relevante”, spune purtătorul de cuvânt al UAD Cluj, Gabriela Rostaș, pentru actualdecluj.ro. De altfel, adaugă ea, mai multe fotografii la aceste dimensiuni nu ar încăpea, oricum, în holul clădirii.

Astfel, originalele lui Brâncuși nu au fost prezentate public decât o singură dată, în 2014, și aceasta doar pentru că la Cluj a venit o delegație a reputatului muzeu Tate – și atunci doar 9 dintre cele 46.

pvbrancusi

Fotografiile lui Brâncuși au fost donate de Alice Steinfeld, scriitoare din Budapesta. Procesul verbal de acceptare a donaţiei stipulează că Alice Steinfeld a moştenit colecţia de la Ofelia Cosmuţa şi I. Bölöni, prieteni apropiaţi ai lui Brâncuși. Este de asemenea consemnat în procesul verbal că o parte a colecţiei lipseşte, în actul de donaţie doamna Alice Steinfeld scriind „solicitarea mea este ca Institutul să păstreze aceste manuscrise şi fotografii la dispoziţia profesorilor, studenţilor şi iubitorilor de artă care doresc să studieze opera lui Brâncuşi”. Despre manuscrisele respective, însă, nu se mai știe nimic.
Din rațiuni de protejare a colecției de fotografii ale lui Brâncuși, nu veți găsi la expoziția ce se deschide mâine decât copii ale acestora.

Celebrul sculptor Constantin Brâncuși n-a fost doar sculptor: și-a documentat creația prin intermediul fotografiilor timp de decenii, iar o colecție rară de astfel de fotografii zace închisă sub lacăt la universitatea de artă din Cluj de o jumătate de secol, la adăpost de ochiul indiscret al publicului.

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca deține din 1965 – adică de exact o jumătate de secol – o colecție de 41 de fotografii realizate de Brâncuși între 1905 și 1931. Sunt veritabile rarități, mai întâi pentru că acoperă o perioadă din cariera lui Brâncuși care se regăsește foarte puțin în alte colecții de fotografii ale sale – e acreditată ideea, de exemplu, că Brâncuși a devenit interesat de tehnica fotografiei în 1921, când l-a întâlnit pe Man Ray, un artist american care tocmai își amenaja propriul studio și care l-a ajutat să cumpere echipament, să instaleze o cameră obscură în atelier și să-și rafineze tehnica fotografiei. Or fotografiile de la Cluj sunt considerabil mai vechi. În plus, au fost expuse, cel puțin din 1990 încoace, de doar trei ori, și chiar și atunci doar selecții din această colecție: în 2014 au fost expuse originalele la Cluj, dar numai 9 dintre cele 41 de imagini, iar copii după acestea au fost expuse o dată la Londra și, în 2015, câteva zile la București.

Fotografiile originale au ajuns la Cluj la capătul unui lanț lung de proprietari – de la Brâncuși au ajuns la  Ofelia Osmuța, apoi la Alice Steinfeld, de unde au ajuns la doctorul Nicolae Maior din Oradea, care le-a donat universității de artă din Cluj prin intermediul unui profesor de aici, sculptorul Vetro Artur. De ce au ajuns chiar la UAD? Răspunde fostul rector, președintele Senatului UAD Ioan Sbârciu: “Au considerat că așa vor fi ocrotite, ceea ce s-a și întâmplat. Sunt fotografii făcute de Brâncuși în diferite perioade, între 1905 și 1931. Sunt Într-un seif, pentru că hârtia are nevoie de condiții speciale ca să fie expusă”. Singurul argument ca să ajungă la UAD era să fie protejate? “Către o universitate de artă, normal, era cel mai bun loc unde să fie donate”. Până la urmă Sbârciu admite că una dintre condițiile pentru care fotografiile au ajuns la Cluj a fost și ca, dacă exista vreun doritor, să poată fi studiate. “Cine vrea să le studieze în urma unui proiect, nu așa, să pună oricine mâna pe ele, să le distrugă”.

Originalele nu au fost expuse niciodată în totalitatea lor, ci doar o selecție în 2014, și aceasta doar pentru că UAD Cluj a fost vizitat atunci de o delegație de la muzeul Tate din Londra.

Care e valoarea artistică a acestor fotografii? Sbârciu: “Valoarea trebuie să fie foarte mare pentru că sunt făcute de Brâncuși, pe motiv că nu-i plăcea cum erau lucrările puse în valoare de către alți fotografi. Nu cred că calitatea fotografiei contează aici ci modul în care s-a gândit el să cadă lumina pe lucrări, cum să fie pusă forma în valoare”.

Citește și:

Fotografii originale ale lui Brâncuși, sub lacăt la Cluj de jumătate de secol

Nici un comentariu

Scrie un comentariu