Tags Posts tagged with "Dinamo"

Dinamo

by -
0 313

Miriuță e unul dintre cei mai ghinioniști antrenori din România. La mai toate echipele pe care a ajuns au apărut probleme financiare sau sportive, iar finalul a previzibil.

CFR Cluj, perioada 2013-2014. Clubul se luptă cu datoriile, e amenințat de creditori, fotbaliștii sunt neplătiți cu lunile. Miriuță trage mai multe semnale de alarmă, unele chiar publice, la microfoanele televiziunilor după anumite partide. “Așa nu se mai poate, eu nu pot motiva jucători. Dacă n-ai bani, nu te mai duci la fotbal, faci altceva. Nu se mai poate, cum să lucrezi cu jucători nemulțumiți? Le poți cere ceva lor dacă tu nu îți faci partea ta?”.

37 de partide a stat pe banca clujenilor, obținând o medie de 1,7 puncte/meci, 19 victorii, 8 remize și 10 înfrângeri.

Antrenorul alege să plece la ETO Gyor, în Ungaria, formație aflată atunci pe cai mari. Investiții de milioane de euro, bază sportivă occidentală, hotel, condiții, salarii mari și achitate la timp. Se apucă de treabă, face transferuri și pe când echipa începe să meargă, patronul clubului e arestat! Finanțarea e oprită total, Gyor e retrogradată în liga a III-a. Totul în doar câteva luni.

Fără contract, Miriuță decide să ia o pauză, dar acceptă apoi o propunere de la ASA Târgu Mureș, echipă redutabilă. Joacă o dublă în preliminariile Europa League cu Saint Etienne, dar ASA e eliminată. Și încep iar problemele. Fotbaliștii sunt neplătiți din nou, apar nemulțumiri la echipă. Miriuță intră în conflict și cu unul dintre jucătorii importanți, Gabi Mureșan și sfârșește prin a fi demis. “Unii se pricep la fotbal prea mult”, spunea tehnicianul, făcând referire la Claudiu Maior, oficial al târgmureșenilor cunoscut pentru implicarea în alegerea primului “11”.  ASA Târgu Mureș a fost declarată falimentară. Își continuă activitatea provizoriu, în liga a doua.

Șansa pare că-i surâde antrenorului, care primește o propunere din Germania, de la Energie Cottbus, liga a III-a. O formație pentru care a evoluat ca jucător și la care a activat și ca antrenor la echipa secundă. Face mai multe remize, iar Cottbus e în subsolul clasamentului, luptându-se pentru evitarea retrogradării. Acum nu-l ajută rezultatele și părăsește Cottbus.

Se întoarce la CFR Cluj. Nimic nu e schimbat, doar că CFR e în insolvență. Salarii mici, însă rezultate peste medie. Depunctată la începutul sezonului pentru neonorarea unor datorii, CFR-ul prinde play-off-ul și încheie sezonul pe locul 4. În vară, la CFR sosește un investitor german, iar trupa din Gruia devine o forță. Se pregătesc transferuri importante, se oferă salarii exorbitante, dar Miriuță e pus pe liber. E asigurat de conducere că va continua la echipă și pleacă la Budapesta pentru câteva zile, acolo unde îi este stabilită familia. În scurt timp primește un telefon de la președintele Iuliu Mureșan, care îi transmite că va fi înlocuit.

“Când am plecat, mi-au zis că vom continua. M-am dus liniștit acasă. Am discutat cu mai mulți jucători, mi-am făcut programul de pregătire și apoi m-a sunat președintele să-mi spună că vine altcineva în locul meu. Nu așa se face”,  povestea antrenorul.

După 9 meciuri în care a antrenat-o pe Chiajna, Miriuță primește telefon de la Dinamo, echipa sa de suflet. Acceptă pe loc oferta! “Mereu mi-au dorit să ajung la Dinamo. E echipa pe care o iubesc din copilărie”, spunea el.

În noiembrie 2017, patronul Ionuț Negoiță anunță oficial că se retrage de la Dinamo și scoate clubul la vânzare. “Decizia mea este irevocabilă”, povestește Negoiță. Valentin Costache, unul dintre cei mai buni tineri fotbaliști români e cedat deja la CFR Cluj pentru 800.000 de euro. Adam Nemec, titular incontestabil, e scos pe tarabă și poate pleca în iarnă, alături de Filip și Nedelcearu.

Dinamo se destramă, Miriuță rămâne.

 

 

by -
0 335
Kolarov n-a apucat să simtă farmecul Giuleștiului foto: dailystar.co.uk

Nu mai e o știre faptul că avem un fotbal falimentar. Investitorii sunt trimiși în sejururi prin pușcăriile țării sau sunt în block-start, gata-gata să se răcorească, iar cluburile ajung, iată, să dispară. Farul, Petrolul și Rapidul au intrat în faliment, altele se alfă în insolvență, altele sunt amenințate cu falimentul. Ani la rând, cluburile au fost secătuite de aceste căpușe (Dosarul Transferurilor de exemplu), însă nivelul a ajuns atât de jos și cu complictiatea unor antrenori. Involuntară, desigur. Pentru că, în ultimii zece ani Liga 1 le-a refuzat fotbalul unor fotbaliști de clasă. Vom vedea în cele ce urmează.

La acest capitol, Rapidul e campioană, iar Viorel Hizo maestru emerit. Într-unul dintre multele sale mandate în Giulești, experimentatul antrenor i-a avut în probe pe Obi Mikel și Taye Taiwo, doi nigerieni de perspectivă care jucau la vremea respectivă în campionatul natal, la Plateau United, respectiv Lobi Stars. Noroc că cei doi nu s-au descurajat, iar în scurt timp carierele sale au început să conteze. Obi Mikel a semnat cu o echipă din Norvegia, FK Lyn, iar de aici l-a cumpărat Chelsea cu 20 de milioane de euro. Taiwo s-a dus la Olympique Marseille, iar ulterior a ajuns la Milan.

Hizo a considerat că Obi Mikel nu se poate adapta climei din România    foto:mirror.co.uk
Hizo a considerat că Obi Mikel nu se poate adapta climei din România foto:mirror.co.uk

Tot Rapidul, de această dată prin Mircea Rednic, l-a avut în curte pe Aleksandar Kolarov, un fundaș de la OFK Belgrad. 700.000 de euro i-ar fi costat pe rapidiști, dar în locul său a fost ales Vladimir Bozovic, pe 500.000 de euro. Ei bine, Kolarov n-a mai ajuns în România și a fost cumpărat de Lazio cu aceeași sumă, iar apoi s-a transferat la Manchester City pentru 22 de milioane de euro.
La capitolul jucători de atac, Rapidul s-ar fi putut mândri cu Seydou Doumbia. În 2008, atacantul ivorian evolua la Kashima Reysol, în Japonia și-a fost propus Rapidului antrenat de același Mircea Rednic. 150.000 de euro ar fi costat. Ulterior a fost achiziționat de Young Boys Berna din Elveția, după care s-a transferat la CSKA Moscova, pe 11 milioane de euro. Acum joacă la Newcastle în Anglia, dar e bine de menționat că a evoluat și pentru AS Roma.

“Du-te, bă, la baschet”

Mergem mai spre vestul țării, la Timișoara. Toni Doboș conduce Poli, fosta Fulgerul Bragadiru. Un vârf cu statură, de la Backa Topola (Serbia), vine să dea probe. Numele său? Nikola Zigic. Atacantul stă cinci zile la Timișoara, se accidentează, iar Doboș îl trimite să joace baschet. Sârbul semnează cu Steaua Roșie Belgrad, joacă patru ani la fosta câștigătoare a Cupei Campionilor, apoi e vândut la Santander, în Spania, pentru 5 milioane de euro. Ulterior, Valencia plătește 14 milioane pe el.

Tot la Poli este propus în 2006 un mijlocaș pe nume Zoran Tosic, în virtutea bunelor relații dintre Timișoara și Serbia. Tosic e refuzat, iar patronul Marian Iancu are o intervenție revelatoare după o vreme: „El nu știa decât să bată lovituri libere”. Tosic a semnat imediat cu Partizan, iar peste un sezon Manchester United a plătit 7 milioane de euro pentru el. Acum evoluează în Rusia, la CSKA Moscova. Marian Iancu e în pușcărie.

Nici Steaua n-a făcut cele mai fericite alegeri. În sezonul fantastic 2006, bucureștenii au jucat în semifinala Cupei UEFA și-au pierdut calificarea în ultimul act grație portarului Carlos, dacă vă mai amintiți de el. Excentric, inconstant, slab. În locul său fusese propus înainte portughezul Hilario. MM l-a ales pe Carlos, iar Hilario, norocosul, a semnat cu Chelsea.

Cine-i ș-ăsta?

În nord-est, câțiva ani mai târziu. Suntem în 2009, iar lui Porumboiu îi este propus un mijlocaș de 19 ani din Uruguay, Gaston Ramirez. Costă doar 200.000 de euro, dar Porumboiu are fler: „Lăsați-mă cu Penarolul vostru” (Penarol Montevideo este echipa la care juca Ramirez). N-a mai ajuns jucătorul să guste din mămăliguța moldovenească dar, în schimb, s-a transferat la Bologna pentru 5 milioane de euro, iar de aici, Gaston Ramirez s-a dus să joace în Premier League la Southampton în schimbul a 14 milioane de euro.

CFR Cluj l-a vrut la un moment dat, în momentele sale de glorie, pe Radamel Falcao, pe-atunci fotbalist la River Plate. A făcut o ofertă de 2 milioane de euro pentru el, dar i-a fost refuzată, iar negocierile n-au mai continuat. Ulterior, Falcao a fost propus Stelei pentru 5 milioane de euro, propunere trecută la capitolul „indecențe”.
Steaua, prin Victor Pițurcă, l-a trimis la plimbare și pe Marko Pantelic, în 2002. Liber de contract, viitorul internațional sârb a fost propus formației din Ghencea, dar Piți nici n-a vrut să audă de el. Pantelic a mai rămas pentru câteva zile la București și-a mers să semneze cu FC Național, echipă antrenată atunci de Cosmin Olăroriu. Bineînțeles că transferul a căzut din motive neștiute de nimeni.

Este foarte probabil ca lista aceasta să fie mult mai lungă. Acestea sunt doar cazurile care au „răsuflat” în ultimii ani… Dar să nu disperăm, astăzi ne putem bucura de Essombei, Gnoherei, Golubovici sau Wellingtoni.

CITIȚI ȘI: ANALIZĂ Mai vrei să te faci fotbalist? Realitatea tristă a sportivilor din zilele noastre

Fotbalul românesc a existat și înaintea lui Sînmărtean. Unde-au dispărut “mingicarii” Diviziei A?

by -
0 112

Formația din Gruia va evolua marți în ultimul act al Cupei României, urmând să o întâlnească pe Dinamo, pe Arena Națională.

Până duminică se vânduseră 30.000 de bilete, cele mai multe în sectoarele rezervate fanilor dinamoviști. Peste 12.000 de suporteri vor ocupa peluza rezervată lui Dinamo, însă fanii și-au achiziționat câteva mii și la tribune. De partea cealaltă, CFR-ul a solicitat 1000 de bilete pentru suporterii săi. Vor fi, de asemenea, câteva momente speciale pregătite de galeria lui Dinamo pentru a-l omagia pe Patrick Ekeng, mijlocașul care a decedat de curând chiar în timpul meciului cu Viitorul, pe 7 mai.

Finala Cupei dintre Dinamo și CFR se juca marți, 17 mai, pe Arena Națională, de la 21:30. Partida va fi transmisă în direct pe Digisport, Dolcesport 1 și Pro TV.

 

PREȚURILE BILETELOR

Loje – 600 RON

VIP 1 – 400 RON

VIP 2 – 300 RON

Tribuna Vest, inel 2 – 80 RON

Tribuna Vest, inel 3 – 40 RON

Tribuna Est, inel 1 central – 60 RON

Tribuna Est, inel 1 periferic – 50 RON

Tribuna Est, inel 2 central – 45 RON

Tribuna Est, inel 2 periferic – 35 RON

Tribuna Est, inel 3 central – 25 RON

Tribuna Est, inel 3 periferic – 20 RON

Peluze – 15 RON.

Pentru a ajunge în ultimul act, Dinamo a trecut în semifinale, în dublă manșă, de FC Steaua București (0-0 și 2-2). CFR Cluj a trecut cu 2-0 la general (0-0 și 2-0) de ASA Târgu Mureș în aceeași fază a competiției.
Dinamo a câștigat de 13 ori trofeul Cupei României, în timp ce clujenii s-au impus în trei finale. Ultima finală jucată de CFR datează de acum trei ani, fiind și singura pierdută în istoria clubului, “feroviarii” cedând în fața Petrolului.

INTERVIU Cadu, omul cu trofeele, le transmite un mesaj clar ceferiștilor după calificarea în finala Cupei: “Doriți-vă mai mult decât își doresc ei, luptați mai mult decât vor lupta ei!”

 

by -
0 59

UPDATE:

Finala Cupei va avea loc pe data de 17 mai, a anunțat în urmă cu puțin timp FRF.

Comunicatul Federației Române de Fotbal:

ȚÎn conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, hotărăște:

– Ca urmare a tragediei din timpul desfășurării jocului Dinamo 1948 SA București – FC Viitorul, în urma căreia fotbalistul Patrick Ekeng s-a stins din viață, toate jocurile din cadrul competițiilor organizate de Federația Română de Fotbal (Liga a 2-a, Liga a 3-a, Liga Elitelor, Campionatele Naționale de Juniori, partide de fotbal în sală și fotbal feminin) în perioada 07 – 09 mai 2016 se amână.

– Din aceleași motive, Finala Cupei României programată inițial pentru data de 10 mai 2016 se amână și urmează a se desfășura la data de 17 mai 2016.

– Cheltuielile de deplasare (transport, cazare, masa) efectuate de echipele ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi decontate de Federația Română de Fotbal în baza facturilor emise până la data actualei decizii a Comitetului de urgență.

Știre inițială:

Stabilită pentru data de 10 mai, finala Cupei României nu va mai avea loc marți, a anunțat Federația Română de Fotbal, ca urmare a tragediei de vineri, când Patrik Ekeng, mijlocașul lui Dinamo, a murit după ce-a suferit un stop-cardiac chiar pe terenul de joc.

“Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele față de familia fotbalistului, colegii lui de echipă și toți reprezentanții clubului Dinamo București. Finala Cupei României 2015/2016, programată pe 10 mai 2016, se amână și va fi disputată la o dată ulterioară, ce va fi fixată împreună cu reprezentanții cluburilor finaliste. Toate meciurile din competițiile organizate de Federația Română de Fotbal în acest final de săptămână, din Liga 2, Liga 3, Liga Elitelor, Campionatele Naționale de Juniori, partide de futsal și fotbal feminin, vor fi, de asemenea, amânate. Cheltuielile de deplasare și cazare ale echipelor ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi achitate de Federația Română de Fotbal”, a fost anuțui FRF postat pe site-ul oficial.

VIDEO Tragedie în sportul românesc. Un fotbalist de la Dinamo a decedat după ce s-a prăbușit pe gazon în timpul meciului

by -
0 264

Tragedie în fotbalul românesc. Mijlocașul echipei Dinamo București, Patrick Ekeng, a decedat după ce a suferit un stop cardio-respirator în timpul partidei cu Viitorul Constanța.

Fotbalistul a intrat pe teren în minutul 63 al meciului, iar peste șapte minute s-a prăbușit pe gazon fără să jenat de vreun adversar. Camerunezul a fost transportat la spital, iar medicii l-au resuscitat timp de o oră, dar fără rezultat.

Unul dintre medicii care a participat la încercările de resuscitare ale lui Ekeng a declarat pentru gsp.ro: “Am primit un pacient în vârstă de 26 de ani care s-a prăbușit pe terenul de sport. A fost adus la noi de o ambulanță fără manevre de resuscitare. A venit în stop cardio-respirator. Manevrele de resuscitare au durat o oră și 30 de minute. Din păcate, pacientul a decedat. Nu e prima oară când se întâmplă un asemenea eveniment pe terenul de sport. Cauzele pot fi multiple. Ne pare rău că n-am putut face mai mult”.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional:

foto: GSP.RO

by -
0 69

Universitatea Cluj și Ardealul vor reprezenta Clujul în ultima fază a competiției rezervate celor mai buni juniori din România.

Dacă “studenții” lui Călin Sălăgean tranșaseră deja calificarea, Ardealul a reușit și ea în ultima etapă să o obțină, învingând-o pe Viitorul Mihai Georgescu cu 2-0, terminând seria Vest pe locul secund, după Universitatea. U Cluj a bifat, însă, și ea, victoria în ultima etapă, câștigând cu ACS Timișoara, scor 5-3.

Astfel, Clujul va avea două reprezentante la faza finală a campionatului, unde s-au mai calificat Dinamo și Academia lui Gheorghe Hagi.   În semifinalele programate săptămâna viitoare, “U” Cluj va întâlni pe FC Viitorul, iar Ardealul va juca împotriva lui Dinamo, câştigătoarea marii finale urmând să reprezinte România în UEFA Youth League, pe traseul campioanelor naționale.

Ambele meciuri se vor disputa pe terenul bazei FRF de la Mogoşoaia, pe data de 5 mai, de la ora 16:00, respectiv 18:30. Finalele competiţie se vor disputa pe 7 mai, în aceeaşi locaţie, cu începere de la ora 15:00 (finala mică), respectiv 17:30 (finala mare).

by -
1 197

CFR-ul se dulează de la ora 21:00 cu Dinamo pe terenul singurei formații neînvinse în acest sezon (trupa lui Rednic are cinci victorii și cinci remize).
Statistica din ultimii ani este de partea clujenilor care n-au pierdut decât trei partide cu Dinamo din ultimele 15 jucate. Mai mult , ultima înfrângere a “feroviarilor” în Groapă datează din 23 august 2009, bucureștenii câștigând la limită, 1-0,prin golul marcat de Marius Niculae. Au urmat două rezultate de egalitate, apoi trei victorii ceferiste, după care un succes dinamovist în Gruia, pe 5 noiembrie 2011. Ultima victorie dinamovistă a avut loc în 2013, tot în Gruia, când trupa din Ștefan cel Mare s-a impus cu 1-0.

Iată ultimele rezultate dintre cele două formații:

Dinamo-CFR

Meciul dintre Dinamo și CFR se dispută luni seara de la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Digisport, Look TV și Dolce Sport.

 

by -
0 490

Înfrângere pentru Universitatea Cluj în această seară împotriva Dinamo București, 3-0, cu un gol în prelungiri.
Niciun gol nu au reușit să înscrie “șepcile roșii” în această seară în “Ștefan cel Mare” împotriva gazdelor, în schimb au primit trei goluri – Bilinski deschide și închide scorul în minutul 28 cu un șut de la marginea careului, după o pasă de la Elhamed, respectiv în minutul 93 cu un șut puternic din interiorul careului. Între aceste două faze Valentin Lazăr înscrie și el, în minutul 68.

Ultima dată când Universitatea Cluj învingea Dinamo era în aprilie 2011, pe Cluj Arena. De atunci și până la meciul de azi istoria a consemnat și cea mai severă înfrângere administrată de “câini” clujenilor, 6-0 în “Ștefan cel Mare” în turul sezonului trecut.

Citește și:

Dinamo, ultimul vals pentru Ogăraru!

by -
0 46

Comisia de Apel a Federației Române de Fotbal a respins ieri ca nefondat apelul formulat de Dinamo, astfel că aceasta nu va putea participa la competițiile de club UEFA în următorul an; pierderea Dinamo, e câștigul CFR, care primește astfel culoar liber.

Comisia de apel a FRF pentru acordarea licenței cluburilor a respins ca nefondat apelul formulat de Dinamoși a menținut dispozițiile Hotărârii luate de Comisia pentru acordarea licenței cluburilor, de retragere a licenței pentru participarea la competițiile de club UEFA, în sezonul competițional 2014-2015. Decizia este definitivă și executorie, cu drept de recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în 10 zile de la data comunicării. În aceste condiții, CFR Cluj e cea care beneficiază de locul rămas vacant după retragerea licenței Dinamo.

 

Decizie Dinamo Nr. 7 Din 28.05.2014

by -
0 163
foto:prosport.ro

CFR Cluj pare o echipă de vacanță, dar Dinamo e resemnată. Învinsă de FC Brașov etapa trecută, formația lui Stoican s-a făcut de râs în fața grupării “feroviare” , pierzând la scor de neprezentare.

foto:prosport.ro
foto:prosport.ro

Florin Costea a deschis corul, profitând de o gafă a lui Bălgrădean (20), Negruț l-a majorat în minutul 48, iar Batin a închis tabela în prelungiri, după o greșeală a lui Thichot. În urma acestui succes CFR Cluj a urcat pe locul 6, cu 45 de puncte. Dinamo rămîne pe 4, cu 52 de puncte.
Fanii lui Dinamo și-au apostrofat favoriții , în special după primirea celui de-al doilea gol. Suporterii i-au înjurat și pe conducători și i-au amenințat pe fotbaliști.

Echipele de start:

FC Dinamo: Bălgrădean – L. Rus, Thicot, D. Grigore (cpt), Bărboianu – I. Şerban, Boubacar, Elton – C. Matei, Bilinski, V. Lazăr

Rezerve: Naumovski – Ad. Popa, C. Munteanu, D. Rotariu, Thomas, Buia, Velici
Antrenor: Flavius Stoican

CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu (cpt), I. Rada, Camora – Djokovic, Monroy – Deac, Negruţ, Fl. Costea – Ogbu

Rezerve: Amadio – Tade, Tiago Lopes, Muniru, Al. Păun, Rui Pedro, Batin
Antrenor: Vasile Miriuţă