Opera Națională din Cluj are spectacole sold-out în fiecare stagiune. Este, dacă vreți, un gen ..."/>
Închide

INTERVIU Opera Aperta, prezent și viitor. “Copiii de azi vor forma audiența peste 20-30 de ani. Vrem să lăsăm ceva în urma noastră!”Condiția artistului în România: sărăcie, pasiune, obsesie și dragoste

CulturăMuzicaTop News by Catalin Suciu - Nov 20, 2017 0 156

Opera Națională din Cluj are spectacole sold-out în fiecare stagiune. Este, dacă vreți, un gen elitist, dar cu trecere și ceva mai puțin conservator.

Kasper Holten, director al Operei Regale Coven Garden, din Londra, spune că „Ciclul știrilor 24/7 devine tot mai alert, simțim nevoia de a cunoaște mai bine mutațiile majore prin care trece sufletul uman, transformări ce pot fi descrise prin artă, iar pentru aceasta, opera ne oferă un limbaj unic, fiind o combinație a celorlalte forme de artă. Opera ne vorbește despre emoțiile umane într-o manieră în care nicio altă formă de artă nu o poate face.”

La Cluj, Opera Națională Română e condusă din 2015 de Florin Estefan. Iar deschiderea față de public e mai mare ca niciodată. Opera părăsește sala de teatru în repetate rânduri și se alătură mulțimii. Se țin spectacole în centrul Clujului, în oraș, pentru oameni și alături de oameni. Directorul Operei e mai mereu plecat și după o serie de convorbiri telefonice, reporterul îl invită la o dicuție față în față. Florin tocmai s-a întors din Kazahstan, din Karaganda și se pregătește să plece la Cairo. A trăit în SUA, în Australia, la Londra, a vizitat lumea, dar la mereu a revenit în Cluj. Spune că, peste 20-30 de ani, copiii de astăzi vor forma audiența. Vrea să lase ceva în urmă. Despre Showbiz, despre viața imposibilă a unui muzician și multe altele…

Dar să-i dăm cuvântul….

Florin Estefan, directorul Operei

– Artiștii călătoresc mult. Corect?

– Asta e una dintre beneficiile acestei meserii, călătoria.Poți vedea lumea largă. E frumos să călătorești, să descoperi, e o continuă aventură. Din păcate, ne luptăm mereu cu timpul, timpul e tot mai prețios pentru oameni și trece mult prea repede. Prima dată am fost la Atena, tocmai împlinisem 18 ani. Erau anumite ședinte ale Parlamentului European de Tineret și se făceau selecții din fiecare țară. Am fost trimis fiindcă eram olimpic național, luasem locul 1 pe a XIIa.

– Apoi?

– Am avut o tentativă de a merge la Viena la Conservator, dar am ales să rămân aici pentru că aveam șansa să mă pregătesc cu Gheorghe Mogoșan și Alexandru Fărcaș. Așa am decis să rămân acasă.

Nu era foarte tentant? Viena, Bal vienez, balet, operă.

– Sigur că era foarte tentant. Dar dacă stai să pui în balanță…. posibilitatea de a studia și de a vedea în perspectivă o deschidere din partea insitutțiilor la care poți să ajungi angajat. Eu am considerat că e mai bine acasă. E foarte greu să pătrunzi pe scenă în străinătate. Eu de multe ori mă gândesc acum la tinerii care termină conervatorul în Europa, în țările occidentale, cum reușesc să intre într-o instituție. E foarte greu, foarte greu.

– Și la Cluj aveți sute de aspiranți la o carieră, în fiecare an. Iar locuri…

– Bine, uite, situația diferă puțin aici. Noi avem o relație apropiată cu Academia de Muzică Gheorghe Dima, o relație strânsă de colaborare. Îi știm pe studenți din timp, vedem care sunt buni, care sunt foarte buni și care pot avea un traseu în acest domeniu.

– Bănuiesc că și în străinătate se procedează la fel. E logic să mergi și să-ți alegi ce e mai bun dintr-o școală de muzică.

– Nu, nu, nu. Tu conduci acolo o instituție cu un buget de milioane de euro. Pe tine nu te interesează atunci să-ți aduci no-name-uri, tineri necunoscuți, ci vrei să aduci staruri, staruri, staruri. Vinzi bilete, ai publicitate, ai reputație, sunt industrii diferite, marketing diferit. E foarte greu să ajungi la Operă, trebuie să fi foarte bun. Oricine visează la o carieră în acest domeniu, trebuie să se gândească că va avea 10 ani mizerabili de început. Trebuie să te aștepți la asta și să fi obsedat de muzică pentru a face față tuturor greutăților.

Greutăți financiare, în primul rând.

– Eram prin liceu la Oradea și venise tenorul Alex Badea cu un coleg bariton, un francez. Eu fiind elev la liceul de muzică, m-am dus la toate repetițiile lor să învăț. Atunci mi s-a spus în felul următor: „Să știi că poți face meseria asta, poți merge în această direcție, dar primii 10 ani vor fi de mizerie.” Nu se referea la studiu, la învățat, ci la primii 10 ani de când începi cariera. A fost foarte greu. Dacă nu ai pe cineva să te susțină, să ai familie, părinți, cineva care să te ajute financiar…. Eu i-am avut pe părinți. E enorm de greu, nu ai nici o șansă, trebuie să fi nebun. Trebuie să iubești cu obsesie muzica.

Și cum se explică atunci afluența mare la audiții?

Sunt iubitori ai artei, visători și dispuși la sacrificii. De exemplu, eu am un student care nu poate fi ajutat financiar de nimeni. El lucrează noaptea întrun club la vestiare, iar dimineața are alt job. Sâmbăta trecută a ajuns acasă la ora 6 dimineața, a dormit o oră, a mers la jobul al doilea, apoi a venit la oră la mine și era rupt. Respectivul student are calități extraordinare, are toate avantajele native să facă o carieră în direcția asta. Muzica înseamnă multă muncă și sacrificiu, talent și dedicație, timp.

– Și cum rezistă?

– El își dorește foarte mult, se luptă, duce o luptă în fiecare zi și merită toată aprecierea. Sunt mulți tineri care lucrează, stau în chirie câte 3-4, stau în gazdă. Așa cum am spus, dacă ești suficient să faci o obsesie din asta, ca nimic să nu te dărâme, ai o șansă. Una. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat talentul, nu trebuie neglijată pasiunea. Pentru că degeaba ai bani, dacă nu te preocupă cu adevărat muzica. E ca și în sport, trebuie să ai o conduită, un mod de viață adevcat și să-ți cunoști corpul foarte bine.

– Mulți dintre cei care nu reușesc la audiții, aleg calea concursurilor naționale ca și „Românii au Talent”.

– Ei consideră că au o șansă în felul acesta și că vor atrage privirile instituțiilor profesioniste cu aceste concursuri. Eu cântăreților profesioniști nu le recomand să meargă acolo. Era un anumit cântăreț care avea notorietate în anumite teatre în Europa și s-a dus într-un concurs din ăsta de muzică pop. Cariera lui a fost distrusă în lumea Operei. E desconsiderat într-o anumită măsură. Îți tai craca de sub picioare.

– Pot fi încercări disperate de a intra într-o industrie în care se intră foarte greu. Sunt de condamnat cei care aleg acest drum? Cum spuneai, sunt 10 ani mizerabili...

Ah, nu, să nu interpretăm, nici vorbă. Dacă vrei să faci muzică pop și showbiz, poți merge fără probeleme. Dar dacă vrei să faci muzică, sunt concursuri de Operă. Cea mai mare notorietate o are Darclee, de exemplu. Te duci acolo și când ai luat un premiu acolo ești în vizorul tuturor directorilor din România, ești foarte cunoscut. Cine a luat locul 1 acolo este bun pentru că Mariana Nicolesco nu dă premii unor cântăreți slabi, să fim serioși. Sunt concursuri internaționale în care te poți face cunoscut, concursuri unde sunt agenți, directori de teatre și ai anumite portițe de intrare în sistem pe plan internațional. Ștefan Pop a luat “Operalia”, care, alături de “Cardiff Singer Of The World”, au cea mai mare notorietate în materie de concursuri. Acolo e toată lumea. Nici nu trebuie să câștigi, ci doar să fi văzut acolo pentru că selecția, în sine, este extrem de riguroasă. Dacă ai ajuns acolo, ai o șansă foarte mare să prinzi un contract. Asta e calea, nu compețiile de la TV, nu showbizz-ul.

– Ți-ai atras multe critici anul trecut, după un show de televiziune. Juriul te-a și acuzat, atunci că „La opera din Cluj se intră pe pile”. (DETALII)

Eu am spus foarte clar ce am avut de spus atunci. Vorbim de Paula Rad și juriul de atunci? Să explic din nou. În primul rând, noi cântăm neamplificați. Acolo la concurs nu îți dai seama, nimeni, dar nimeni, oricât de profesionist este, nu își poate da seama ce volum are fata aceea. Dacă s-ar auzi pe scena teatrului, cu orchestra sub ea sau nu. Ăsta e primul aspect. Apoi cânți cu dirijor în față sau cu orchestră, acompaniată de pian, nu după o mașină după care trebuie să te aliniezi. Apoi mă întreb ce experitiză au cei din juriu în acest domeniu? Dar ce expertiză aveau cei care mă înjurau? Am aflat că jumătate din România se pricepe la Operă.

Lumea ascultă ce vede la TV, pe facebook.

– Eu am tot respectul pentru aceată fată, pentru dorința ei de a face carieră. Am ascultat-o pe Paula Rad de mai multe ori. A venit la audiții, am trecut-o în etapa a doua. Și colegii mei care erau în comisie au zis să-i dăm o șansă, să vedem cum putem lucra cu ea. Etapa a doua era în felul următor: ea vine cu o piesă și tu îi ceri să facă anumite lucruri, să vezi cum reacționează. Nu s-a putut, îmi pare rău. Erau colegi de-ai mei care au văzut-o, colegi care nu pot fi puși la îndoială sub nici o formă. Erau în comisie Anita Hartics de la Metropolitan Opera, Hector Lopez, Elisabet Askren, abolventă de Juilliard…Nu s-a putut, îmi pare rău.

– Juilliard, Metropolitan Opera. Cum ar fi arătat cariera lui Florin Estefan în străinătate, de exemplu.

Am studiat în Anglia, la Cardiff. După ce am terminat, am primit o bursă la Royal Academy, dar am renunțat cu o săptămână înainte de a pleca la Londra. Eu știam profesorii de acolo. Cei de acolo nu erau superiori profesorilor mei de la Cardiff. Poate viața mea ar fi fost altfel dacă mergeam la Londra. Poate nu. Eu am decis să nu mai merg și nu din cauză că aș fi infautat și nu aș fi avut nevoie de acea bursă. N-am mai vrut să fiu singur un an de zile acolo. Nu subapreciez Academia. Pe de altă parte, am trăit o mare satisfacție imediat după. Când am terminat la Cardiff, am fost chemat la o audiție la Jette Parker, de unde puteai intra la Royal Opera House cu contract. Selecția se făcea în trei etape. Se trimitea o înregistrare, comisia asculta mii de înregistrări, de unde se făcea selecția. Apoi se alegea un număr de studenți care urmau să fie evaluați în trei etape. Cânți, apoi ai coaching sesion, să vadă cum lucrezi, cum răspunzi, iar etapa a treia era o audiție mare pe scenă. Am fost 900 de concurenți pe 3 locuri. Eu am ajuns în primii 10, o mare satisfacție. Baritonul care a fost ales, îmi aduc aminte că avea vârsta mea de acum (35-n.r.). Am fost aproape, am fost foarte fericit.

Metropolitan Opera, New York

Ai fost în SUA, ai trăit acolo, apoi ai ajuns tocmai în Australia. Tot pentru muzică?

– În America am locuit, adică am navetat între SUA și România. Mergeam doar pe viză de turist pe câte 6 luni. Făceam drumul acesta foarte mult. Am cântat pentru comunitățile de români de acolo. Am avut concerte în comunități românești, Los Angeles, Pheonix Arizona, Chicago, Detroit, Seattle, Portland. Am dirijat niște coruri în biserici… o perioadă frumoasă în felul ei, dar n-am vrut să mă mut acolo. Aveam 25 de ani, să fim serioși, cine m-a fi angajat într-un teatru? În Australia am ajuns imediat după ce mi-am terminat studiile în Anglia.

– Te-ai gândit să te stabilești…

– Da, am mers 2 luni și mă gândeam să mă mut acolo, să-mi găsesc un contract, să mă leg de-un contract. Un agent mi-a făcut un tur de audiții prin teatrele din Australia și chiar aveam o ofertă, un rol mic, un cover de rol principal în Traviata. Urma să cer actele pentru viză, să contactez un avocat. Totul s-a împotmolit la avocat. Peste un an m-am întâlnit cu directorul Operei de acolo și m-a întrebat de ce n-am acceptat să merg. Eu i-am zis că acceptasem. E o mafie a agenților, depinde cât de influent e agentul tău, ce relații are el, la cine ține cel mai mult…Asta a fost. Australia îmi plăcea foarte mult, îmi place și acum și poate e singura țară în care m-aș muta. E țara cu viața socială ca aici. Dacă suni un prieten la ora patru să mergi pe plajă sau la o cafea, el vine în 20 de minute. În Occident nu prea mai poți face asta. Așa e în America, în Anglia. Timpul e gestionat altfel. Îmi plăcea foarte mult Australia. Arhitectura e compusă dintr-un stil victorian-englezesc, poate englzesc-american cu acele clădiri de sticlă. Plus că e foarte curat, așa cum e în Japonia, dacă vreți. Și soare cât cuprinde.

Te-au întors recent din Kazahtan. Turist sau artist?

– Până la urmă ambele. Am fost invitat acolo de președintele comunității românești, una extrem de bogată. Au fost 8000 de români deportați în zonă după al doilea război mondial. Am primit o scrisoare de la Nicolae Pluskis îmi care îmi spunea că e un festival de operetă și musical la Opera din Karaganda. Apoi m-a și sunat. Am mers cu Cristi Mogoșan, colegul meu și am rămas plăcut surprinși. Ospitalitatea kazahă e ceva nou pentru mine. Felul în care am fost primiți e extraordinar, căldura acelor oameni. Am discutat cu mulți români, am discutat cu kazahi am întâlnit cântăreți din Letonia, Georgia, din Rusia, din Sankt-Petersburg. Plus că a fost arhiplină sala. Fantastic. O mare surpriză pentru mine. Chiar am discutat apoi să facem o colaborare pentru o audiție de balerin pentru acolo e o școala rusească foarte bună. Ca oraș, Karaganda e ca și cum te-ai întoarce în România în perioada 1995-2000, dar cu KFC, Burger King, internet, malluri și telefonie mobilă. Au drumuri făcute, dar totul e gri. Se îmbină partea islamică cu credința catolică și n-am văzut discrepanțe. N-am văzut habotnici. Unde e moscheea cea mai mare în Karaganda, în linie dreaptă, la nici 100 de metri, e biserica romano-catolică. Sunt față în față. Oamenii de acolo sunt minunați.

– Ai vorbit de colaborare cu Opera din Karaganda. Ce surprize mai pregătiți în Cluj?

Pentru a ajunge și mai mult aproape de oameni, ne gândim acum la un festival al Operei în Cluj. Am încercat în ultimii ani să fim în mijlocul orașului, dar nu am brevetat eu asta. Eu am continuat și am încercat să fac un brand din asta, să măresc frecvența, să atrag și mai multă lume la Operă. De asta ne gândim la acest festival.

– Anul viitor? Sau la ce perioadă v-ați gândit?

– În vară, imediat după TIFF. Ne dorim continuitate și o legătură între TIFF și Operă și din acest motiv încercăm și sper să reușim să organizăm acest festival care se va numi Opera Aperta. Am scris invitații pe care le-am trimis, avem confirmările, le-am spus și condițiile pe care le putem oferi. Am invitat Opera din Iași, Opera din Timișoara și Opera din Debrecen. Totul depinde de disponibilitatea lor, de Ministerul Culturii și al partenerilor care vor să susțină asta. Să sperăm că va fi așa cum ne dorim. Va fi și spectacol în sală. De exemplu, vom avea Indiile Galante în regia lui Andrei Șerban, spectacol ce nu poate fi în aer liber. Va fi în sală, dar vreau să-l proiectăm pe un ecran mare în Piața Unirii. Acolo se va lucra la șcenă, iar în fața scenei va fi acest ecran. Ăsta e planul acum. Încercăm să aducem Opera și mai aproape de clujeni prin aceste spectacole”

Sursa foto: Opera Nationala Romana Cluj

– E publicul din Cluj-Napoca cunoscutor de operă?

– Sunt avizați și neavizați. Am făcut anumite regulamente anul acesta, un cod de conduită, regulamentul spectatorului. Ne dorim să se meargă într-o anumită direcție. Să vedem cum ne îmbrăcăm, deschidem sau nu telefoanele în timpul spectacolului, aducem copilul sub 3 ani la Operă. Încercăm să ajungem la un etalon. Nu vreau să facem din Operă un gen elitist, dar sunt anumite reguli.

– Este un gen elitist, mereu a fost.

– Este, dar poate fi înțeles de toată lumea. De aceea avem o dechidere mare față de publicul clujean. Eu trebuie să îmi formez publicul, oricine poate înțelege despre ce este vorba la Operă. Dar ajungi acolo, pui un costum pe tine, de exemplu. Cânt des la Cairo, în Egipt, și în sală nu intră nimeni dacă nu are cravată. Eu nu vreau să facem asta, să obligăm oamenii, ci să-i obișnuim să respecte locul și jocul artistic.

– Spuneai de copiii sub 3 ani aduși la spectacole.

– Avem în fiecare stagiune premiere pentru copii. Sunt multe spectacole dedicate lor. Dar când un părinte își aduce copilul de 3 ani la Werther, în care el nu înțelege nimic iar la final vede o sinucidere, ce să-i spui? Mi s-a reproșat că părinții nu-și pot educa copiii și nu-i pot învăța să aprecieze Opera atâta timp cât le îngrădim accesul. Nici vorbă de așa ceva. Cum am spus, sunt foarte multe spectacole pentru copii. Dar dacă mergi ca părinte cu un copil care începe să plângă în timpul spectacolului… asta nu e ok pentru că acolo e un act artistic. Mai avem și alte probleme cu telefoanele mobile.

– În ce sens?

– În sensul în care, dacă te uiți din lojă, vezi o mare de lumini în sală. Inacceptabil. Din acest motiv am implementat un sistem cu lasere. Avem voluntari care au lasere, iar în momentul în care cineva își aprinde telefonul, i se atrage atenția cu laserul. Se comentează foate mult și pe acest subiect. E o practică pe care eu am văzut-o în China și în Occident, cea cu lasere. Trebuie să le atragi cumva atenția. La Viena, dacă te duci, nu scoate nimeni telefonul să trimită sms-uri sau să citească pe facebook,  pentru că imediat e cotuit de cel din stânga sau dreapta. La noi încă se ceartă oamenii dacă primește cineva un reporș, apoi ies afară și continuă cearta.

– Facebook, twitter, snapchat etc. Canale multiple de comunicare, live-uri video. Ce le-ai spune celor ce țin neapărat să vă filmeze la spectacol.

– Că sunt pasibili să răspundă, să fie dați în judecată. Omul trebuie să conștientizeze că poate plăti foarte mult. Noi nu dăm live-uri pe facebook, nu avem înțelegeri cu angajații și cei care prestează actul artistic…Nu punem înregistrări pe youtube. Un fragment, dar nu integral. Nu te joci cu lucrurile astea. Eu, artistul, poate eu consider că n-am cântat destul de bine la nivelul meu de percepție, de cerințe personale.

– Legat de Operă. Ce se întâmplă cu Balul Operei. Un om de afaceri din Cluj, Daniel Metz, a preluat brandul și a anunțat că îl va dona Operei Naționale.

– Încă n-am discutat despre asta. Urmează să avem o întâlnire să vedem ce facem în 2018, ce format, pe cine invităm, lucruri din acestea. Poate schimbăm anumite lucruri, vom vedea, sunt planuri care se fac.

– Spune-mi ce părere ai despre Balul Operei în general.

-Faptul ecă se scrie în media că e evenimentul liric al anului, e foarte mult spus. Este exagerat, e mult prea mult, nu poți spune așa ceva. Da. Deplasat.

Într-o anumită privință pare o defilare de prost gust la care are acces oricine.

– Foarte mulți, dar nu vorbesc neapărat numai la bal, ci și de alte evenimente din Cluj, vin să stea pe coridoare apoi se gândesc: „hai că mai intrăm și la ăia care cântă în sală.” Mi-ar plăcea să ajungem ca la Viena, actul artistic să fie în centru. Se scot scaunele din sală și totul devine o platformă comună, intră baletul, e o scenă comună.

– În ce măsură, realistic, se poate ajunge acolo?

Cu noul proiect de reabilitare. Dacă putem face o platformă, să scoatem scaunele.. Eu am pus în tema de proiectare, iar banii care sunt ceruți de la Banca Europeană de Dezvoltare, sunt de ajuns pentru toate nebuniile posibile pentru a face clădirea asta. Nu facem pentru noi, ci pentru cine va fi aici peste 50 ani. Nu vreau să se spună:Dar cretinii ăia nu s-au gândit că se puteau face lucrurile acestea?” Se va folosi ultima tehnologie a momentului. Cu 25 de milioane de euro faci o clădire de la început la final. Fiecare rând de scaune e pe o platformă, care se ridică hidraulic în sus, o lasă jos și toate sunt dedesubt. Poate fi un sistem de protecție foarte bun al scaunelor.

Acesta este planul.

Vreau să las ceva în urmă. Orașului,cântereților, iubitorilor de Operă. Tuturor.

foto principa: Nicu Cherciu/ Opera Națională Română

Citiți și:

Un nou festival de amploare se naște la Cluj. Va fi imediat după TIFF

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu