Închide

Cât de eficiente sunt benzile dedicate transportului în comun

Actual de ClujActualitateTop News by Luminiţa Silea - Nov 23, 2017 0 908

Calcule și monitorizări ale Primăriei și ale Companiei de Transport arată că banda deficată pentru autobuze implementată pe un parcurs de 1,6 km de aproape trei luni și-a demonstrat eficiența. Pe aceeași distață unde aceasta funcționează, timpul călătoriei s-a redus cu 50 %. Per total, pe o rută de transport în comun care trece prin zona dedicată, economia de timp este de 20%.

Oficialii Primăriei clujene au anunțat că sistemul de benzi dedicate transpotului în comun urmează să fie extins pe relația Gheorgheni-Centru sau Centru-Mănăştur-Calea Floreşti, zona de intrare în Cluj. Mai ales că banda dedicată dată în circulație aproape de finalul lunii august din Mărăști (Biserica Sf Petru) până pe Memorandumului și-a dovedit deja utilitatea. Primarul Emil Boc vorbește de minin 20% timp câștigat de clujenii care merg cu mijloacele de transport în comun. Viceprimarul Dan Tarcea chiar menționează că pe tronsonul de bandă dedicată timpul de călătorie s-a înjumătățit. Oficialul a mai spus că el personal folosește autobuzul când merge de la Primărie la întâlniri sau la emisiuni radio sau TV pentru că ajunge mult mai repede decât cu mașina.

“A scăzut durata de timp în care parcurgi distanța de timp din Mărăști și până la Primărie. S-a câștigat cu minim 20% mai mult timp câştigat de cetăţean. Simplul fapt că nimeni nu critică banda dedicată este o dovadă foarte clară că ea este binevenită. Eu nu am auzit critici majore în afară de câteva observaţii singulare din partea unor şoferi. Banda dedicată îşi arată astăzi utilitatea. Acest lucru trebuie să continue. Nu inventăm noi apa caldă, au inventat-o alții. În oraşe care cunosc dezvoltare, soluţiile pentru transport se bazează pe susţinerea transportului în comun, pe susţinerea alternativelor la transportul în comun bicicletă, taximetrie, car sharing, ride sharing, spaţii pietonale, tramvaie, troleibuze, autobuze”, a menționat primarul Emil Boc. Viceprimarul Dan Tarcea a mai spus că actuala bandă dedicată aduce timpi de călătorie foarte buni. “Dacă până acum se făceau 30 de minute din Mărăști, biserica Sf Petru la Primărie, acum aceeași distanță se parcurge în 15 minute. Pe total călătorii câștigă cu 20 % mai mult timp dacă aleg mijloacele de transport în comun”, a afirmat Tarcea.

La fel cum s-a întâmplat pe B-dul 21 Decembrie 1989 unde s-au desființat peste 100 de locuri de parcare la bordură pentru a face loc benzii dedicate, strategia va continua și pe marile bulevarde, Titulescu, Calea Mănăștur, Calea Florești pentru ca sistemul de benzi dedicate să poată fi implementat și pe zona Gheorgheni – centru, dar și centru-Mănăștur (Calea Florești).

Concomitent, primăria caută soluții pentru relocarea actualelor locuri de parcare.

“Strategia pe care o aplicăm cu rigoare şi anume, pe axele mari importante, în interiorul oraşului, maşinile de pe marile bulevarde să fie puse în parkinguri şi acum suntem în faza de lucru de a realiza parkinguri atât pe Titulescu, cât şi pe Calea Floreşti, ca maşinile care sunt parcate acolo să fie ridicate şi puse în parkinguri în spatele blocuri, între blocuri, unde este foarte greu să găsim suprafeţe de teren, dar vom desfiinţa garajele. Se lucrează la cel puţin 7 locaţii alternative pe cele două zone pentru a putea să redăm transportului în comun, în principal, bandă dedicată pentru ceea ce înseamnă Gheorgheni-Centru sau Mănăştur-Calea Floreşti, zona de intrare în Cluj”, a precizat primarul Emil Boc.

Benzile dedicate sunt o soluție la care autoritățile locale au apelat pentru a fluidiza traficul din Cluj-Napoca. SIstemul a fost testat în vara lui 2016 pe o porțiune de 300 metri din Piața Cipariu, iar anul acesta a fost implementat pe rută mai mare, de 1,6 kilometri. Aceasta după ce Universitatea Tehnică a făcut măsurători și teste în trafic și soluțiile propuse s-au dezbătur public. Amintim că odată cu banda dedicată de 1,6 km s-au desființat locuri de parcare și s-au relocat pe artere secundare unde s-au instituit sensuri unice.

La orele de vârf sau atunci când în oraș plouă, transportul în comun pe relația centru-cartiere comportă o altă problemă. Cei care utilizează autobuzele spun că abia te poți urca într-un autobuze. Alții amintesc că la Cluj este încă nefuncțional sistemul de tiketing care ar trebui să prevină înghesuiala din mijloacele de transport în comun.

22 noiembrie 2017, sursa foto: Simona Suciu Facebook

Vezi și:

A început experimentul premieră pentru oraș

Benzile dedicate pe traseul est-vest devin funcționale până la sfârșitul lunii august

Primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea au făcut declarații la posturile de radio Realitatea FM, respectiv Napoca FM.

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014.
A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității “Babeș-Bolyai” în 2004 şi are două diplome de master – în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu