VIDEO Arteziana de la Someș/ Lucrările de peste 25 de milioane de euro de pe malurile râului continuă să revolte clujenii/ „Doreii au făcut-o, din nou, lată”
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - nov. 12, 2023 0 557
Apa țâșnea din pământ și, pe strada Mamaia, în zona podului Napoca din Cluj, a dat naștere unei fântâni arteziene veritabile, direct pe carosabil, sâmbătă, 11 noiembrie. Clujenii au sesizat situația și s-au indignat că, deși Primăria a anunțat că lucrările de pe malurile Someșului vor intra în recepție în 15 noiembrie, pe teren, situația este departe de un proiect în care s-au investit zeci de milioane de euro.
Nu doar arteziana apărut la capătul străzii Mamaia, rezultată, cu siguranță, din lucrările nevonforme de pe șantier și „înțeparea” unei conducte de apă ci și operațiunea de scoatere a dalelor i-a revoltat pe clujeni. „Doreii au făcut-o lată din nou. Vor să fim la Cluj mai ceva ca în Dubai și ne fac arteziene direct pe stradă”, au ridiculizat situația clujenii care au trecut prin zonă.
„Pe malul Someșului, Doreii au uitat să pună balustrada, așa că au ridicat toate dalele dinspre margine. Tot pe banii noștri, evident…Dacă Bucureștiul este orașul bordurilor, cu siguranță Clujul este orașul dalelor…”, a arătat un alt clujean situația de pe malurile Someșului, pe o arteră care duce spre podul Napoca, unde clujenii au surprins arteziana.
(sursă foto: Tudor Duică/Facebook)
Primăria a anunțat că în 15 noiembrie va începe recepția lucrărilor la Someș dar și că, în urma observațiilor clujenilor și a celor constate în urma unei vizite pe teren, proiectul de pe malurile râului la care constructor este ACI Cluj va mai suporta o serie de îmbunătățiri.
Deja la mijlocul lunii octombrie, contractul de lucrări a fost majorat.
Șapte acte adiționale și multe lucrări suplimentare care au umflat prețul de contract al celui mai mare proiect din fonduri europene derulat de Primăria Cluj, cel pentru modernizarea malurilor Someșului, la care ACI Cluj – Socot – Simacek Facility Services lucrează în baza unui contract din 24 septembrie 2021.
Termenul de execuție inițial a fost prelungit cu 188 de zile (6 luni) iar contractul (încheiat la valoarea de peste 95,6 milioane lei fără TVA) a mai fost majorat ca urmare a unor lucrări suplimentare cu peste 9,9 milioane lei, fără TVA la valoarea de peste 105,6 milioane de lei fără TVA. Plus, a mai suferit o altă majorare din calcularea unor liste suplimentare de cantități ca urmare a dispozițiilor proiectanților, la peste 108 milioane lei, fără TVA.
Aproape de finalizare, după situații de lucrări de peste 85 de milioane lei aprobate deja, contractul pentru modernizarea malurilor Someșului mai suportă o ultimă actualizare, potrivit clauzelor contactuale, raportate de Ordonanțele de Guvern 15/2021 și 64/2022, preluate și în contract, suma propusă fiind de peste 12,4 milioane lei fără TVA. Asta înseamnă că valoarea contractului cu ACI ajunge la peste 123,5 milioane lei fără TVA (peste 25 de milioane de euro) iar valoarea totală a proiectului Primăriei finanțat din fonduri europene (85% nerambursabili, 13% fonduri guvernamentale și 2% contribuție proprie) ajunge la valoarea de 133,9 milioane lei, fără TVA.
Aproape de finalizarea lucrărilor (anunțată de Primărie pentru finele lui 2023, ulterior primarul Emil Boc a anunțat că recepția va începe în 15 noiembrie), activiști din oraș dar și riverani din Grigorescu sau clujeni din alte cartiere au arătat că în realitate lucrările efectuate pe Someș nu seamănă cu cele din proiectul celor de la Practica, modificat de multe ori, după cum a recunoscut chiar Primăria care a arătat că acesta a avut nevoie de lucrări suplimentare care au crescut de mai multe ori prețul de contract.
Proiectului de modernizare a malurilor Someșului între strada Paul Ion din Grigorescu și podul Horea i se mai reproșează faptul că a adus prea mult beton pe maluri, copaci tineri și neumbroși și că, pe timp de vară și în zile cu temperaturi ridicate, malurile nu pot fi utilizate fără disconfortul de a te bate, la propriu, soarele în cap.
De asemenea, firma ACI care lucrează la proiect a fost penalizată în mai multe video-uri și postări on line că sparge betonul de mai multe ori în zone cheie ale proiectului sau că a jonglat cu materialele, având în vedere că are acționariat comun și cu Nord Conforest, firma care s-a ocupat de alte două lucrări de pe malurilor Someșului (Platoul Sălii Sporturilor și Parcul Armătura).
DETALII:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
ZF: Ӧmer Tetik, Banca Transilvania – fără achiziţia altor bănci, care a costat peste un miliard de euro, nu am fi reuşit să ajungem acum la o masă critică suficient de mare ca să putem finanţa atât companiile private, cât şi statul. Suntem confortabili cu o cotă de piaţă de peste 25%
oct. 03, 2024 0
-
Amenzi de mii de euro după o acțiune de amploare a polițiștilor din Cluj, ieri; sute de mașini verificate, o sută de amenzi date în câteva ore
oct. 03, 2024 0