Închide

Viața de student în Clujul Interbelic. O mărturie scoasă din cutia amintirilor dezvăluie un loc fermecător

IstorieRecomandarea redacției by Catalin Suciu - oct. 08, 2016 0 4739

Despre Clujul interbelic se spune că era unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Un loc liniștit, un centru cultural, un oraș al artelor și al frumosului. Așa cum dezvăluie și istoricul Vasile Lechințan, „un oraș tihnit”.

„“Era un oraș în plină afirmare, era o libertate extraordinară și inițiativă. Era o emulație a dezvoltării social-economice, se ducea o viață tihnită.  Se ieșea la restaurant, se servea o cină elegantă unde erai acompaniat de muzicieni. Vârfurile culturale erau prezente în cafenele și restaurante, nu mai vorbim de lingviștii noștri de la Muzeul Limbii Române. Se făceau glume fine, nu grotești , se vorbea despre literatură, se țineau expoziții de pictură la care mergea lumea. Clujul interbelic era o lume așezată, tihnită și cu un simț al umorului, cu oameni eleganți. Se țineau baluri cu dansuri , se cânta la vioară, la violoncel. De obicei cântau bandele de țigani din Asociația Muzicanților. Ei erau foarte cunoscuți și apreciați pentru talentul lor.”

În cele din urmă au rămas câteva fotografii de colecție și câteva mărturii despre viața de atunci. Le-au așternut cu precizie, pe hârtie, cei care s-au bucurat de tot farmecul acelor vremuri. Aurel Olteanu e un fost avocat clujean, care s-a școlit aici în interbelic. Într-o însemnare de-a sa, apărută în revista Orașul, în anul 2006, el descrie o parte a studenției sale pe care a trăit-o în Cluj.

Și pe care o redăm în cele ce urmează.

„Clujul interbelic e orașul meu de studenție pe care-l păstrez în memorie marcat de o aură sentimentală care nu se poate uita. Mă găseam pentru prima dată într-un mare oraș universitar și eram impresionat de edificiile monumentale, de instituțiile despre care auzisem doar, de efervescența vieții deosebite cu tentațiile inerente, eliberat de constrângerile educaționale din familie și de cele ale disciplinei școlare din liceu.(..)”. Ca și astăzi, toamna se umplea orașul de studenți. Prezența lor era mult mai evidentă, pentru că orașul era mult mai mic. Nu existau cartierele de blocuri: Gheorgheni, Pata, Mărăști, Plopilor, Mănăștur, Grigorescu, Zorilor și de aceea nu exista nici transport în comun, ci doar două linii de autobuz, ambele plecând din Piața Unirii, una spre Iris și a doua spre Dermata, cum se numea atunci Clujana. Nu existau nici unitățile industriale construite sub comunism, ci doar Fabrica de Porțelan Iris și Dermata. (..)

Un loc important în distracțiile noastre îl ocupau filmele pentru că cinematograful sonor și vorbitor erau de dată destul de recentă. Vorbind tot despre distracțiile studențești, Teatrul Național și Opera Română eliberau abonamente pentru studenți la prețuri modice. Galeria era mereu neîncăpătoare. Pe scena Operei era deja în plină ascensiune Ana Roja, iar Ionel Dacian, încă student la Conservator, era la început de carieră. Îmi amintesc mereu de spectacolele lor, mai ales de Văduva Veselă. Trupele de varietăți din București, Alhambra și Constantin Tănase veneau deseori la Cluj și dădeau spectacole la Teatrul Maghiar. Noi studenții eram mereu la intrare și deseori intram cu „hei-rup”, adică fără bilete. Îmi amintesc de Constantin Tănase, care, înainte de începerea spectacolului, venea deseori la intrare și ne permitea accesul”, e doar prima parte din textul lui Olteanu.

constantintanase

Constantin Tănase foto:artmark.com

 

Marele Constantin care i-a înfruntat pe ruși

E bine de menționat că acest mare actor de scenă și vodevil,  Constantin Tănase, a fost printre primii opozanți ai venirii rușilor în România. În ultimele sale spectacole din 1945, artistul nu s-a ferit să satirizeze armata rusească, obișnuită să tâlhărească omul de rând. Rușii „rechiziționau” de obicei toate bunurile personale purtate la vedere, având, în special, o preferință pentru ceasuri, pe care le cereau adresându-se posesorilor cu „Davai ceas”. Constantin Tănase a apărut pe scenă cu următorul cuplet:

„Rău a fost cu «was ist das» / Da-i mai rău cu «davai ceas» /De la Nistru pân’ la Don /Davai ceas, davai palton/ Davai casă si moșie /Harașo, tovărășie!”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu s-a lăsat intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu marele actor era mort. Legenda spune că a sfârșit bătut de ruși, într-un beci. Însă o altă variantă ar fi că s-a stins din cauza unui blocaj renal.

Oricum ar fi, marele actor i-a rămas impregnat pe retină avocatului Olteanu în descrierea sa despre Cluj. Pe care îl și evocă în continuare. „Din păcate, am aflat chiar după război, că a fost ucis cu bestialitate în beciurile securității pentru că a îndrăznit să recite în spectacole catrene ironice la adresa ocupantului sovietic.”

sursa foto: Revista Orasul, 2006

sursa foto: Revista Orasul, 2006

Să continuăm.

„Vorbind despre viața studențească, nu pot omite societățile studențești. Nu știu dacă astăzi mai există și dacă mai au importanța și rolul pe care îl aveau atunci. Atunci, în interbelic, existau societățile mari organizate pe facultăți: Societatea Studenților în Medicină, în Farmacie, în Drept etc. Acestea organizau în fiecare an un bal mai select, la care studenții veneau îmbrăcați cu ce aveau mai bun, mulți dintre ei în smoking, iar fetele în rochii de bal. Apoi existau societățile studențești organizate pe regiumi: Societatea Studenților Moldoveni, a Studenților Bihoreni, a Studenților Sibieni. Și ele organizau regulat serate dansante, cum le spuneau noi. Începeau după masa și se petrecea până seara târziu. Balurile se țineau în incinta Muzeului Etnografic de astăzi, de pe Strada Memorandumului, exact în sala în care a avut loc Procesul Memorandiștilor. Un eveniment important pentru noi avea loc în fiecare duminică și anume schimbarea gărzii la Comandamentul Corpului de Armată. O companie din regimentul 82 infanterie, în uniforme de gală, străbătea orașul, cu fanfara militară în frunte, de la cazarma regimentului care era situată pe strada Dorobanților de astăzi, mai jos de Tribunal, până la comandamentul regimentului, care era pe Strada Regală, așa cum se numea atunci, actuala stradă a Republicii (…) Tinerii ofițeri erau mereu cu noi, studenții, pe corso, în fiecare seară. Regele Carol al II-lea tocmai le schimbase vechile uniforme, cu unele mai moderne, mai colorate și în orice caz, mai elegante. De altfel și noi, cei din anul I, balicii, cum li se spunea atunci bobocilor, purtam șepcile roșii cu însemnele facultății respective.

Corso-ul era porțiunea de la Librăria Universității până la Catedrala Schimbarea la Față. Pe Corso ne dădeam întâlnirile, făceam cunoștințe noi și vedeam lumea. Era distracția de seară a fiecărei zile.

sursa foto: Revista Orasul, 2006

sursa foto: Revista Orasul, 2006

Printre evenimentele vremii, trebuie să amintesc și cursele de mașini de pe Feleac, la care participa și prințul Nicolae, noi încercând, de pe margine, să identificăm mașina acestuia. Șoseaua era frumos asfaltată de o societate suedeză, imediat după urcarea lui Carol al II-lea pe tron, în 1930. Apropo de mașini, în Cluj nu existau taxiuri, ci numai birje cu cai. Erau 5% din mașinile de astăzi. Clujul era foarte liniștit. Cineva l-a caracterizat atunci că: are toate avantajele unui oraș mare, dar în același timp este ca un oraș de provincie.

Existau trei cămine studențești pentru băieți: Căminul Avram Iancu de pe strada cu același nume, unde astăzi e Facultatea de Drept, Căminul Învățătorilor, unde azi e Inspectoratul Școlar, și Căminul Mediciniștilor de pe strada Victor Babeș, unde astăzi este un preventoriu. Pentru fete exista un singur cămin, pe strada Moților, dincolo de Spitalul de Copii.

Sportul, și mai ales fotbalul, se bucura de aceeași popularitate ca și astăzi. Echipa Universitatea era una dintre cele mai bune din țară, iar noi, studenții, eram fani devotați. Atunci fotbalul era un sport, azi e o afacere. Devotamentul fanilor era mai sportiv, jucătorii erau mai stabili, nu se practicau atâtea transferuri de la un club la altul și nu exista vandalism.  Dar aspectul cel mai important care caracteriza Clujul era activitatea Instituțiilor de Învățământ Superior. Universitatea Clujeană din perioada interbelică se bucura de un renume deosebit. Avea profesori eminenți și se făcea carte serios. Nu mă îndoiesc că și astăzi este la fel, dar am îndoilei că astăzi profesorii se bucură din partea studenților de aceleași sentimente de respect și de apreciere pe care le aveam noi atunci pentru profesorii noștri. M-aș bucura să greșesc.”

Domnul Aurel Olteanu a scris aceste rânduri în 2006.

surse: Revista Orașul, nr.4/ 2006, wikipedia, bcu:arhiva digitala,

CITIȚI ȘI: Cel mai vechi hotel din Cluj funcționează continuu de pe vremea locomotivelor cu aburi

GALERIE FOTO Clujul, bijuteria Transilvaniei. Câteva ilustrate rare cu orașul de la începutul secolului 20

FOTO Cetățuia de acum 100 de ani era locuită de bandiți, prostituate și oameni ai peșterilor

FOTO Castelul cu inorogi din Cluj. Povestea unui edificiu splendid transformat într-o ruină

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.