Închide

Viața de ONG: povești pentru micuții din spitale, pachete pentru refugiații din Grecia. O asociație clujeană, premiată pentru implicare socială

Recomandarea redacțieiSocialUncategorized by Kristina Reştea - nov. 23, 2016 0 986

 

Micuța voluntară se îndreaptă spre noi, aducând cu ea o pereche de cizmulițe de gumă roșii. Sunt bune? Da, sigur, e răspunsul imediat – se potrivesc minunat în vreuna dintre cutiile care acum se pregătesc (de închidere și de drum). Iarna asta, cizmulițele plecate de la Cluj ar putea fi purtate de vreun micuț dintr-o tabără de refugiați de pe coasta Greciei, prins între două lumi – cea dintr-o țară bombardată și una viitoare, care o fi aceea. Suntem într-un colț al magazinului Central, unde luni după-amiază se desfășoara o etapă de acțiune: se triază și se împachetează lucrurile adunate în urma campaniei umanitare „Donăm căldură refugiaților sirieni din Grecia”, lansată pentru donații menite să îi ajute pe destinatari să treacă iarna. Responsabilă de acțiunea de la Cluj e Oana Mîndruț, de profesie expert în comunicare pe proiecte finanţate din fonduri structurale şi trainer, dar care de aproximativ doi ani conduce un ONG – Life Education for all. Oana s-a întors de câteva zile de la București, cu un premiu acordat asociației sale în cadrul unei gale unde s-a premiat implicarea socială. Am vrut să o întrebăm pe angajata care a renunțat la o leafă bună în corporație pentru a se ocupa de un ONG cum a gândit proiectul și campania câștigătoare, cum a prins el viață și care sunt planurile pentru următoarele acțiuni.

„Sunet pentru Sănătatea copiilor”. Și desene

Gala Oameni pentru Oameni, organizată de Camera de Comerț Americană în România și Asociația pentru Relații Comunitare , s-a ținut săptămâna trecută. Au fost nominalizate 270 de proiecte ale companiilor, organizațiilor și donatorilor individuali din România, care, în total, au mobilizat peste 22 de milioane euro. La categoria „Cea mai bună campanie de fundraising pentru ong-uri mici” au fost 18 nominalizări, 3 finaliști, dar de câștigat a câștigat o asociație din Cluj – Life Education for All pentru campania umanitară „Sunet pentru Sănătatea Copiilor”.

 

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

 

Pentru a ușura zilele de spitalizare pentru copiii bolnavi cronici internați în clinicile din Cluj, cei implicați în acest proiect au strâns 35.000 de lei de la comunitatea clujeană pentru a picta, amenaja și dota cu cărți și audiotecă saloanele de pediatrie din clinicile din Cluj Napoca.  Puteți vedea AICI toate proiectele premiate.

 

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Oana și-a ridicat premiul și s-a întors printre cutii, ca să sorteze haine și jucării, pentru o altă acțiune inițiată cu ONG-ul, cea pentru refugiații sirieni. Face o pauză și, în acest timp, câte un voluntar apare să mai ceară o îndrumare. „Noi am câștigat premiul pentru cea mai bună campanie de fundraising pentru o organizație mică. Am strâns la acel moment 35.000 de lei, de atunci s-au mai adunat. A contat nu atât suma, fiindcă au fost ONG-uri mai mari care au strâns mult mai mult, cât a contat originalitatea campaniei”, spune Oana despre campania cu premiu „Sunet pentru Sănătatea Copiilor”.

Totul a pornit de la o intersecție cu realitatea dură din spitalele de copii, după o întâlnire cu un prieten, la Pediatrie 2. „Căutam o acțiune pe care să o fac de 1 iunie, ceva destinat copiilor. M-am dus la prietenul acesta al meu și în timp ce stăteam de vorbă cu el, în sală a intrat un băiețel de vreo 8 ani. Cristi. Avea o tristețe îngrozitoare în ochișorii lui. După ce a ieşit băieţelul, am întrebat ce e cu el. Am aflat că pe lângă faptul că e bolnav, băiatul e şi caz social şi stă de şase luni în spital. Şi atunci am zis „wow”. Nici nu m-aş fi gândit . M-am întrebat ce aş putea să fac eu. Şi așa mi-a venit ideea. Să facem ceva care să fie și ludic, și educațional – sunt şi poveşti, și muzică, e şi terapie (meloterapie), e şi o componentă educaţională, pentru partea de recupere şcoală. Am mers cu o investiţie minimă, nu aveam niciun leu când am pornit. Aşa mi-am pornit toate proiectele. Mai întâi a fost ideea şi apoi au venit oamenii care m-au ajutat”, spune Oana.

Miza pentru acest proiect derulat în spitale a fost dublă. „Am vrut să ajut copiii bolnavi și să implic comunitatea. Nu m-am dus să cer bani de la o bancă sau de la o firmă, ci am gândit evenimente la care oamenii să vină să doneze. Evenimentele au avut legătură cu arta, ne-am orientat spre meloterapie; i-am avut ca parteneri pe cei de la Opera Națională Cluj și de la Filarmonica din Cluj, care au dat un spectacol pentru această campanie. Am fost pe scenă înainte de spectacol, le-am spus spectatorilor despre ce e vorba și i-am invitat să doneze, în pauză. Oamenii au dat cât au putut. Un domn în vârstă a venit și ne-a donat 4 lei, gest care pentru mine a contat enorm, pentru că am văzut că în fața mea s-a scotocit și ne-a dat ultimii bani din portofel. Am avut o singură donație mai mare, dar aceea a fost pentru ONG, nu neaparat pentru cauză, de la o firmă din București, care a inervenit cu cei 20% (redirecționarea a 20% din impozitul pe profit datorat statului către un ONG.)”, exemplifică Oana. Evenimentele au fost mai multe: de la pictura în parc și un concert caritabil al corului de copii Ministar la o licitație cu obiecte donate de prieteni și licitate de prieteni. Proiectul a participat şi la cea de-a treia ediţie a cercului de donatori TDS organizat de asociaţia „Nişte Oameni” şi a strâns din donaţii ale persoanelor fizice suma de 9900 de lei.

Prin „Sunet pentru Sănătatea Copiilor” au fost dotate până acum cu audioteci saloanele de copii bolnavi cronici, la Clinica Pediatrie 1, 2,  3 și 4 si Clinica de Psihiatrie Infantilă. S-au cumpărat CD playere (cu conexiune Wi-Fi), CD-uri muzică terapeutică, povești pentru copii mici și cu conținut educațional. Mai urmează să apară afișele care să îi informeze pe aparținători și pe copii că acestea sunt disponibile și pot fi solicitate.

„Medicii ne spuneau că copiii stau mult mai cuminți când primesc injecții sau tratamente dacă desenează. Așa că le-am cumpărat cărți de desenat și creioane colorate. Ne-au mai cerut cei de la Pediatrie 2 tablete pentru sălile de dializă, pentru copiii care stau patru ore legați la aparat și nu se pot ridica. Am mai luat pentru Pediatrie 2 și 3 televizoare pentru sălile de așteptare și am dotat cu jaluzele noi 10 saloane de la Pedi 2, că nu aveau deloc. Și am pictat la solicitarea lor toată clinica de Pediatrie 2. Inițial, proiectul era destinat echipării cu audioteci. Apoi au mai apărut și alte nevoi, alte lucruri pe care am putut să le facem, cum ar fi acțiunea cu pictarea saloanelor. Și aici am lucrat cu voluntari și nu am mers deloc  pe chestii Disney sau furate de la alții, totul e concepția tinerilor care au pictat. Sunt povești”, completează Oana.

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

 

Proiectul va continua și urmează  celelalte saloane de copii din cadrul Institutului Inimii, Institutului Oncologic si Spitalului de Boli Infecțioase. „Mergem cu audioteci, apoi depinde de ce mai vor ei. Starea de bine a unui copil ajută la însănătoșirea lui și credem cu adevărat în asta”, spune președinta asociației.

 

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

 

În timp ce vorbim, în „șantierul” de sortat donații mai apare o întrebare. Unde e locul pastei de dinți? Există o cutie albă, pentru obiectele de igienă, vine răspunsul. Și așa revenim la acțiunea pentru refugiați. Oana a mers, ca voluntar, în tabere de refugiați în urmă cu câteva luni și, după zilele în care a lucrat cu copiii de acolo, încă mai primește mesaje de la câte unul dintre ei.

Voluntari printre refugiați. Cu ce impresii s-au întors acasă românii care au lucrat printre corturile de pe țărmul grecesc

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

 

Deocamdată, Oana nu se alătură prietenilor voluntari Ionuț Ursu și Alina Petcu, care se întorc în Grecia; dar transmite cutiile și de la Cluj. Toată acțiunea de adunat lucruri (haine, pături, jucării, aeroterme, obiecte de igienă) pentru cei în nevoie a lăsat mix de impresii – și bune, și rele. „Pentru un oraş cum e Clujul ceea ce s-a adunat nu e mult, dar pentru mine, care nu am nici spaţiu nici maşină a fost o nebunie. A trebuit să mă rog de toată lumea să ajute. Eu zic că e suficient ceea ce s-a adunat, urmează ca lucrurile bune să meargă la prietenii din Bucureşti care se ocupă mai departe. De acolo pleacă la Grecia. Oamenii nu au prea dat bani. Nici nu ştiu să dea. Confundă lucrurile. Nu e prima acţiune de genul acesta și am constatat și aici că oamenii nu știu să dea. Aduc haine murdare, rupte, lucruri pe care le-ar fi aruncat. Am strâns două cutii cu jucării nefuncţionale sau murdare”, împărtășește dezamăgită.

 

dsc_3990

dsc_3984

 

 

Ce urmează? „Vreau să strâng bani pentru copiii bolnavi cronici care sunt şi cazuri sociale, din spitale. Toate lumea se duce la centre de plasament, dar și în spitale e nevoie. Proiectul va continua cu o altă nevoie pe care ne-au indicat-o medicii: aceea de a voluntaria pentru copii. Cam jumătate dintre copiii internaţi în spitalele din Cluj nu sunt din Cluj. Şi atunci un copil care trebuie să stea o lună, două în spital, ce face? Părintele nu poate să stea permanent cu el. Vreau să facem terapie prin artă, dar nu oricum, ci implicând toate artele – muzică, cinematografie, fotografie, teatru, literatură, pe toate vreau să le folosesc. Am pregătit voluntarii și cred că din decembrie vom putea să începem. Nu am avut încă bani să cumpăr lucrurile de care avem nevoie. Dar voluntarii există deja, sunt studenţi, mulţi la Psihologie. M-am dus la facultăţi, am explicat despre ce e proiectul, ei au venit și am selectat. Sunt opt acum, fiindcă unii au mai renunţat pe parcurs. Erau mai mulţi inițial, dar şi-au dat seama ce înseamnă treaba asta și unii s-au retras. Mai pot să vină și pe parcurs, proiectul e gândit pentru cel puţin un an. Dar trebuie bani. Noi facem voluntariat, dar sunt unele lucruri pe care trebuie să le cumpărăm. Pentru terapie prin pictură trebuie cumpărate culori, hârtie, pensule. Nu e unul, sunt zeci de copii. Iar dacă ne gândim că acțiunile merg pe un an, sumele se adună. Încerc să găsesc o finanţare. Le fac pe rând”, zâmbește Oana.

„Rândul” nu e însă mereu ordonat și, adesea, proiectele merg în paralel. Cele strategice pentru organizație vor continua şi în 2017, spune președinta LEFA. Unul dintre aceste proiecte este Educaţie pentru viaţă, un proiect de dezvoltare a abilităților de viață destinat tinerilor care se pregătesc să părăsească sistemul instituționalizat (centre de plasament si centre rezidentiale). Celălalt proiect important este “Educație pentru suflet”, un proiect de educație nonformală dedicat copiilor între 5-10 ani.

 

Lege pentru ONG-uri: fond pentru banii din impozite

Proiecte există, nevoi există în număr și mai mare. Lipsesc fondurile. În peisajul cu mari ONG-uri care mișcă mari sume de bani, există și asociații mici care abia supraviețuiesc. Iar contribuțiile din partea companiilor și a angajaților sunt încă destul de timide sau, oricum, nu ajung la nivelul la care s-ar putea ridica. Cel puțin asta a constatat președinta de ONG,  la o analiză a felului în care decurge la noi redirecționarea a 2% din impozitul pe venit pentru salariați și 20% din impozitul pe profit

„Ar trebui inițiat un proiect de lege care să ajute acest sector. Foarte multe ONG-uri micuţe sunt nevoite să se închidă pentru că proiectele derulate sunt pentru o anumită perioadă de timp. Oamenii aceia trebuie să şi trăiască. Şi sunt finanţatori care dau bani pe orice, mai puţin pe salarii. Şi atunci ar exista o idee care ar putea îmbunătăți lucrurile, după cum mi-au confirmat și cei de la Arc. Dacă toate firmele din România care au fost pe profit anul trecut ar fi donat cei 20% pe care ar fi putut să îi direcționeze către un ONG s-ar fi adunat 1,4 miliarde de lei. Dacă toţi angajaţii ar fi donat cei 2% s-ar fi adunat încă pe atât. E enorm. E vorba de aproape 3 miliarde. Fă un fond! Banii merg oricum la stat. Dacă ştii, tu, stat, că poţi să te lipseşti de acei 2% – fă un fond, cu banii de la oamenii care nu donează ei direct. Alege oameni de calitate într-un juriu, împarte domeniile – Sănătate, Educaţie și așa mai departe –  și fă un call de proiecte, iar aceşti bani să fie rezervaţi pentru sectorul neguvernamental! Sunt multe asociații care fac treabă foarte bună, dar marea majoritate renunţă pentru că nu mai pot să își susţină activitatea”, punctează Oana Mîndruț, care își bazează dezamăgirea și pe cifrele unui studiu recent, pe care îl invocă.

Despre generozitatea românilor (studiu Asociatia pt Relatii Comunitare): 22% din populația adultă din mediul urban a făcut în ultimul an o donație către ONG-uri. Peste 40.000 de oameni (8,5%din populatia țării) donează recurent (lunar). Câteva mii de oameni, pe lângă faptul că donează bani, donează și timp și energie ca voluntari. Românii donează, în medie, cam 100 de lei/an; cei care donează lunar au o contribuție medie anuală de 250 de lei, deci 20 lei/lună. Principalele domenii sprijinite sunt sănătatea, grupurile defavorizate și educatia. Pe primul loc ca motivație a actului donării stă atașamentul emoțional pentru o cauză și nu încrederea în organizația care le solicită ajutorul. Doar 25% din populație direcționează 2% din impozitul pe venit unei organizații non profit și 21% dintre firmele care fac profit și ar putea beneficia de scutirea fiscală au făcut o sponsorizare în ultimul an; astfel, dintr-un potențial de 1,4 miliarde de lei au fost folosiți doar 500 milioane”.

De altfel, chiar LEFA a reușit să meargă înainte fiindcă cea care a înființat asociația a avut „rezerve”. „Eu am fost un pic nebună anul ăsta, dar m-au ajutat oamenii din jurul meu. Anul trecut, în decembrie, am renunţat la un job foarte bun și m-am întreţinut din banii aceia.  Am dus şase proiecte. Nu ştiu dacă mai merge. Vedem. Eu sunt trainer și o să intru pe un proiect, două, dar trebuie să fie ceva care să nu îmi ia foarte mult timp. Nu vreau să mă angajez undeva, să stau opt ore la un birou, dar ceva voi face oricum. Pe mine m-a resetat o vizită în India. Înainte de asta am avut mai multe job-uri, am stat 9 ani în București, iar ultimul loc de muncă a fost unul la o companie norvegiană, unde eram manager de proiect. Niciodată, indiferent cât de mulţi bani am avut, niciodată nu am fost atât de fericită ca anul acesta. Am simţit că ceea ce fac are utilitate„, conchide Oana, înainte să se întoarcă să închidă cutiile.

 

dsc_3982

Update: De miercuri, voluntarii studenţi la Universitatea de Arte şi Design din Cluj au început pictura şi la Spitalul de Boli Infecţioase (după ce au finalizat Clinica Pediatrie 2)

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Sursa foto: LEFA

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare