Închide

Voluntari printre refugiați. Cu ce impresii s-au întors acasă românii care au lucrat printre corturile de pe țărmul grecesc

ActualitateTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - oct. 04, 2016 0 786

Acte de terorism, atacuri ai căror autori musulmani extremişti stabiliţi în UE revendică legături cu ISIS, violenţe în oraşele invadate de imigranţi şi în taberele de refugiaţi, femei prizoniere în vieţi fără şanse, informații despre teroriști infiltrați în valurile de refugiați, dar şi imagini cu micuţi scoşi de sub dărâmături în oraşe distruse de bombardamente şi oameni fără scăpare, care trec prin încercări extreme doar ca să supravieţuiască. Acestea sunt ştirile ultimelor luni şi, între atâtea rele, europenii au ajuns să se teamă. Sunt câţiva însă care văd criza din perspectivă umanitară şi s-au dus voluntari în Grecia, „poarta” de intrare spre Europa, țărmul unde ajung bărcile încărcate (atunci când ajung).

Asociația Life Education for All a organizat la Cluj, în septembrie, o discuție despre migrație și voluntariat, unde au fost invitați să își povestească experiența în calitate de voluntari pentru refugiați patru oameni care au ales să petreacă câteva săptămâni, pe cont propriu, în astfel de tabere. „Poate mai mult ca oricând, când suntem înconjurați de războaie și de focare de conflict ar trebui să ne focusăm pe cât de importanță este pacea. Consecințele războaielor, chiar dacă îndepărtate geografic, ne ating în cel mai copleșitor mod. Nu mai suntem doar martorii obiectivi ai istoriei, ci devenim, cu voia sau fără voia noastră, actori pe frontul de război al lumii. Doar de noi depinde dacă suntem niște actori buni”, au motivat organizatorii.

 

Sursa foto: Oana Mîndrut FB

Sursa foto: Oana Mîndrut FB

 

„Oamenii trăiesc la mila Domnului”

Ionuț Ursu, unul dintre cei care au călătorit pe țărmul grecesc populat de refugiați, este voluntar – în țară voluntariază pentru Ambulanță, în afara țării a fost plecat de două ori în Nepal, prima oară imediat după cutremurul devastator din 2015. Așa că cele cinci săptămâni în care a fost voluntar în Grecia, pentru refugiați, au venit oarecum firesc, explică el. Asociația lui se numește “Volunteer for Life”. Cu poze pe fundal din experiența grecească, Ionuț rememorează la Cluj episoade din tabăra de refugiați, unde s-a implicat alături de Oana Mîndruț, cea care a și lansat invitația pentru evenimentul de la Cluj. Printre supraviețuitorii drumului pe mare pe care voluntarii români i-au întâlnit acolo se numără și un tată cu fiii săi, ajunși în Grecia cu un singur lucru de acasă: un instrument muzical, care „îi lega de loc şi tradiţie”. Mama murise în Alep. Unul dintre cei scăpați de război a terminat Jurnalism și vrea să facă filme documentare.

 

Sursa foto: Oana Mîndruț FB

Sursa foto: Oana Mîndruț FB

 

În una dintre întâlnirile cu refugiați, Oana întreabă câte zile a durat călătoria pe mare. „Unul dintre ei ne-a spus că a făcut 15 zile pe Marea Egee în şalupă gonflabilă, cu 100 şi ceva de persoane. Șalupa s-a și degradat, unii dintre pasageri au murit, alţii şi-au salvat viaţa, au început să se bată între ei. Fuga din Siria reprezintă un război până la ajungerea pe mal, războiul lor nu se termină când au părăsit ţara. Unii ajung în 8 zile, alții au mers pe mare 20 de zile unii au prins furtuni. A fost cumplit de greu. Taberele de refugiați se află la 20 km de civilizaţie, pe câmp, în zone pustii, în hale dezafectate, iar acolo oamenii trăiesc la mila Domnului. Pe noi toţi ne-a marcat această poveste, fiecare familie are propria poveste”, spune Ionuț.

 

Sursa foto: Oana Mândrut FB

Sursa foto: Oana Mândrut FB

 

„Nu am simţit niciun moment insecuritate”

Alina Petcu a realizat că aceasta criza a refugiaţilor este într-o măsură foarte mare o criză umanitară și s-a hotărât să se implice. În septembrie 2015 a demisionat de la corporaţie, iar în 14 octombrie 2015 era deja în insula Lesbos, cea mai afectată insulă de valul de refugiați. „Au venit în bărci supraaglomerate, pe un drum periculos, pe care au fost mai multe naufragii. Eu am fost într-o zonă de tranzit. Aici ajungeau cu haine ude, primeau apă şi îngrijiri medicale, prin intermediul unei alte asociaţii. Unii dintre ei nu mai aveau loc înăuntru, dormeau pe trotuar, primeau haine reflectorizante ca să nu fie loviţi de maşini”, descrie Alina din experienţa de voluntar. „Nu am simţit niciun moment insecuritate. Şi am mers în corturi unde erau 2-300 de refugiaţi. M-au ajutat cu informaţii. Se mai vorbeşte că sunt bine îmbrăcaţi. Ce îi tot compătimim atâta, că uite ce geci au? Au venit la un moment dat nişte geci groase de la norvegieni, asta a fost. De acolo vin hainele: sunt donaţii. O altă prejudecată e că aceşti oameni stau şi nu fac nimic, aşteptă să li se dea. În aceste tabere de tranzit nici nu aveau ce să facă. Primeau haine, erau urcaţi în autobuze. Nu aveau ce să facă. Abia după ce obţin statutul de refugiat pot lucra”, subliniază voluntara. Aceasta dă şi câteva cifre: pe o insulă de 88.000 de locuitori au sosit în 2015 aproximativ 500.000 de refugiaţi. Erau şi aproximativ 10.000 de voluntari, spune Alina. „S-au găsit soluţii pentru orice. Încălţăminte nu erau întotdeauna, le dădeam şosete şi folii din acelea de supravieţuire. S-au găsit soluţii”, spune Alina.

 

„Voluntariatul e cel mai concret act de ajutor care se poate face”

Radu Andreescu e fotojurnalist, iar primul contact pe care l-a avut cu refugiaţii sirieni a fost într-o vacanţă în Belgrad, când intr-o plimbare a întâlnit într-un parc cateva sute de refugiati care trăiau sub cerul liber, fără asistenţă medicală, fără autorităţi care să le ofere vreun sprijin. Fără voluntari. „Am mers între ei cu camera foto. Am întâlnit, printre ei, o mamă cu un bebeluş care se zguduia îngrozitor, avea convulsii. Ar fi fost o fotografie fantastică, dar nu am putut să o iau. Am plâns şi am lăsat jos aparatul foto. Peste câteva luni ajungeam în Grecia. A fost un moment foarte puternic acela, când m-am simţit foarte mic. Trebuia să fac ceva”, povesteşte Radu. În Piraeus nevoile erau „teribile”. „Veneau medici din concedii. Ideea noastră aici, în România, dar şi în alte părţi e că autorităţile trebuie să se ocupe de probleme, să rezolve ei. Concluzia mea personală este că politicienii şi autorităţile au creat mai degrabă probleme, nu soluţii. Cei care fac lucrurile să se mişte sunt oamenii simpli. Inclusiv şomerii au ajutat, cu ceea ce puteau face cu mâinile lor. Voluntariatul e cel mai concret act de ajutor care se poate face”, crede Radu. Vorbind despre sistemul de înregistrare şi mutare a refugiaţilor, voluntarul povesteşte că a văzut cazuri dramatice. „Un prieten sirian de 27 de ani, stomatolog, ajunsese să vrea să se întoarcă în război. Acolo era blocat, nu avea nicio perspectivă. Majoritatea voiau să ajungă în Germania, unii voiau să plece oriunde. Am cunoscut un irakian, care fusese profesor de engleză la el acasă. De la 6 dimineaţa la 11 noaptea era lângă cineva, lângă un voluntar, ajuta la traduceri. Visul lui era să ajungă în Marea Britanie. A reuşit să ajungă în Macedonia, în Serbia, în Ungaria, unde a îndurat umilinţe. În Austria a reuşit să ajungă pe jos. Fusese amprentat în Ungaria şi a fost retrimis acolo. El îndurase toate chinurile ca să ajungă în Marea Britanie. S-a spânzurat în Austria”, povesteşte Radu. „Nu am întâlnit niciun refugiat care să vrea să vină în România. Dar ei nu ştiau de România”, adaugă voluntarul.

 

„You fine?”

Oana Mîndruț a fost voluntar în mai multe proiecte umanitare. Spune despre motivaţia ei că a ales să meargă voluntar în taberele de refugiați pentru a le oferi copiilor fără copilărie accesul la zâmbet, joacă și educație.
„Fiecare dintre aceşti oameni are o poveste. Am empatizat cu soarta lor de când au început să apară şi la noi ştirile despre refugiaţi. M-am gândit în primul rând la copii. Sunt copii care au plecat singuri la drum sau trimişi cu alte grupuri, fiindcă familiile lor nu îşi permiteau să meargă. M-am gândit să fac o şcoală pentru ei, copiii aceia au întrerupt orice legătură cu educaţia, iar părinţii lor, dacă sunt cumva cu ei, nu mai au putere să se ocupe de asta”, spune Oana.

13962703_10210234881459259_2870325197242816002_n

13932928_10210204077449178_5271672524868014780_n

13912652_10210204081049268_5317612158350723307_n

13903438_10210204088049443_8445068222993812975_n

13901553_10210204075969141_5885558339747962030_n

Sursa foto: Oana Mîndruț, FB

Voluntara mai povesteşte şi cum plecarea s-a pregătit în câteva săptămâni, alături de Ionuţ (care înainte fusese la o altă acţiune, în Nepal). „Două săptămâni ne-am agitat să strângem lucruri pe care să le ducem cu noi, jucării sau obiecte de prim ajutor, feşe, comprese. Am plecat în Grecia fără să ştim prea multe şi am ajuns în Salonic”, spune Oana. „Am reuşit să ajutăm la realizarea unei şcoli, cu patru stâlpi şi un acoperiş, la început, apoi alţi voluntari au mai adus îmbunătăţiri. Copiii stăteau pe jos când am ajuns, tabăra era într-un supermarket, iar şcoala era un cort improvizat, din plastic. Am reuşit să punem băncuţe şi măsuţe. Eu făceam ore de engleză sau pur şi simplu mă jucam cu copiii”, povestește Oana.

13895533_10210204079929240_39388197184697687_n

13892200_10210204081409277_2198116473175219049_n

13901553_10210204075969141_5885558339747962030_n

Sursa foto: Oana Mîndrut FB

 

Şi acum, la 2-3 zile, primesc mesaje de la unii dintre ei. Ceva simplu, cât se descurcă ei să scrie – „you fine?””, arată Oana zâmbind.

 

13902615_10210204075649133_1219083011870003450_n

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.