Vedere din Norvegia, pentru Cluj. Hakon Iversen, specialist în arhitectură, urbanism şi membru de juriu: „Nu există un “miez” al oraşului, o inimă în jurul căreia să se adune activităţile. E o lipsă de locuri de întâlnire. Şi sunt prea multe maşini”
AdministrațieDezvoltareEconomieRecomandarea redacțieiUncategorizedUrbanism by Kristina Reştea - nov. 23, 2015 0 2059
„Vino puţin!” Şi face semn spre ieşire, din pragul unei uşi a Teatrului Naţional, unde tocmai se acordaseră premii pentru arhitectura de Transilvania. Despre oraş se vorbeşte cel mai bine în oraş, consideră Hakon Iversen, unul dintre specialiştii străini chemaţi să jurizeze lucrările din cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania 2015. Aşa că, după o scurtă discuţie indoor, arhitectul norvegian (care are în derulare un proiect şi la Cluj, la Muzeul Etnografic) răspunde pentru Actual de Cluj la câteva întrebări despre proiecte, şcoală, urbanism arhitectură şi oraş, chiar de pe treptele oraşului.
Pentru o scurtă incursiune printre premiile şi proiecte bienalei, citeşte:
Ce au decis “judecătorii” de afară că merită premiat în arhitectura de Transilvania. Bienala, mesajele și trofeele de 2015
Reporter: Care a fost impresia generală despre lucrările propuse în concursul bienalei? Cum lucrează arhitecții din Transilvania, din România?
Hakon Iversen: Impresia generală asupra calității lucrărilor este una bună. Am simțit un stil tipic românesc, care e autentic. Totuşi, nu e îndrăzneţ.
Un stil? Ce fel de stil?
Poate nu „stil” e cel mai potrivit termen. E vorba mai mult despre felul în care este interpretată arhitectura. Există un anumit fel umil de a face arhitectură, comparativ cu ce putem vedea în alte părţi. Are ceva din felul de a fi al românilor – ei sunt politicoși, tăcuți. Cam aceasta a fost prima impresie. Eu știu și mulţi români care lucrează în Norvegia, care sunt arhitecți, ingineri.
Arhitecții români lucrează în Norvegia la fel ca aici?
Nu! Modul de a lucra e foarte diferit. În mediul din Norvegia, românii experimentează mai mult. Și aici, când jurizam lucrările, am întâlnit și intervenții experimentale, dinamice, care au reușit să surprindă. Dar la mare parte dintre lucrări lipsea „punctul culminant”, cel care le-ar fi făcut să devină mai interesante. Este vorba despre felul în care arhitectura e modelată, despre materialele folosite, de forme, de layout. E ceva în arhitectura românească care nu e încă dezlănțuit.
Dacă ar fi să daţi un sfat pentru arhitecții români, acesta ar fi…
Să fie mai experimentali și mai îndrăzneți. Să îi provoace pe arhitecţii renumiţi, pe cei care deja s-au impus, să provoace facultăţile de arhitectură şi chiar şi pe profesorii depăşiţi, cei din categoria „old shool”.
Și nu se întâmplă asta – experimentarea – nici măcar la nivel de proiecte propuse într-un astfel de concurs? Poate nu le vedem oriunde pe stradă, dar nici măcar aici, la o astfel de competiţie, nu găsim asemenea proiecte?
Sunt foarte politically correct.
Adică nu aţi văzut ceva uimitor, ceva extraordinar…
Nu. Dar au fost unele proiecte care tindeau să meargă înspre asta.
Proiecte din cadrul BATRA, expuse la Conti
Spuneați că arhitecții români lucrează diferit când sunt în Norvegia față de cum lucrează aici, în România. De ce? E vorba de contextul local? De şcoală?
Cred că e un cumul de factori, e un fenomen mai complex. Cred că arhitecții români nu sunt încurajaţi aici să facă muncă experimentală.
Dacă te uiţi la arhitectură în România observi că e pregnantă aici moştenirea comunistă. În București mai ales e foarte vizibilă. E o combinație tăioasă între produsele epocii comuniste și ceea ce e modern. Am avut un workshop cu studenții de la arhitectură din București, am avut și acolo dificultăți în a-i face să iasă din „cochilie”. La universitate cred că se predă prea mult despre asta (şi arată înspre oraşul construit – moștenirea trecutului, n.red.) față de ceea ce poate să fie.
Arhitecţii nu experimentează destul.
Trebuie să fie mai îndrăzneţi. Au transferat, într-un anume sens, comunismul în prezent.
Vorbeați de București. Și în Cluj cum stau lucrurile?
Și în Cluj e la fel. În Cluj aveţi moştenirea cu vile, clădiri istorice. Mult din ceea ce am văzut că fac studenții poate fi explicat în acești termeni: se încearcă replicarea a ceva din trecut, dar i se dă un look ceva mai modern. În loc să se ia esenţa clădirii şi să se facă o clădire nouă, se copiază mai mult sau mai puţin ceva existent şi se schimbă foarte puţin. La secțiunea de „Spaţiu public” la bienală au fost doar 3 proiecte înscrise. Prea puţine. În Cluj sunt multe posibilități de a se crea spații publice bune.
Unde?
Aici, în centru. Inclusiv în piața centrală, în Piata Unirii. Știu că au fost nişte lucrări de modernizare, dar acestea nu au fost finalizate. Piața aceasta are potenţial, poate să fie mai bună. Clădirile din jur au o lipsă de strategie de business. Nu există un “miez” al Clujului, o “inimă” în jurul căreia să se adune activităţile. E o lipsă de locuri de întâlnire. Şi.. sunt prea multe maşini.
Ce înseamnă această lipsă de strategie de business?
Că imobilele au „conținutul” greșit; sunt spaţiile comerciale nepotrivite, cafenelele, restaurantele nepotrivite. Nu sunt atractive. Ar trebui să fie altfel. Sunt multe magazine second hand pe arterele principale, care ar trebui să fie pe străduţele mai mici.
De ce avem nevoie în centru?
De mai mulţi dintre studenţii voştri. Îi mai văd în centrul vechi. Dacă veniți în Bergen.. E un oraș relevant pentru o comparație cu Clujul, ca structură, ca istorie, ca dimensiuni.
Bergen. Sursa foto: www.fjordtours.com
Ce am putea învăţa de acolo?
Nu neaparat să învățați. Dar să fiţi inspiraţi, poate… E atâta putere în Cluj, atâta istorie, dar există o energie încă nedezlănțuită. Pentru mine, totul începe cu structurile politice, cu mediul academic, cu felul în care îi înveți pe studenţi să gândească. Nu la studenți, nu la arhitecți sunt problemele de bază. Ei sunt foarte competenţi, dovadă că „înfloresc” o dată ce ajung într-un mediu propice, în Norvegia de pildă, într-un mediul care îi stimulează. E vorba de mediul încurajator. Ce s-a întâmplat acum, cu această bienală, e foarte bine. La bienală au fost invitați 8 membri de juriu din 8 ţări diferite. În acest fel, primeşti 8 puncte de vedere diferite pentru fiecare dintre proiecte. Am avut o ceartă mare. Nu ceartă, de fapt, o discuţie, am avut o discuţie grozavă. Lucrările erau anonime și egale, iar discuțiile noastre au fost extrem de interesante, cu atâtea perspective diferite.
Sursa foto: BATRA
Ce aţi aştepta de la următoarea bienală?
În primul rând aş aştepta ca toţi arhitecții profesionişti să participle, să fie prezenţi la bienală. Nu neaparat cu proiecte, dar să fie prezenți la evenimente, cum ar trebui să fie la o bienală. Aș aștepta desigur să fie mai multe proiecte înscrise. Categoriile ar trebui discutate, ar putea fi structurate mai bine, fiindcă acum unele segmente se intersectează. Poate erau unele proiecte bune, dar încadrate în categoria greşită.
Ce vă aşteptaţi de la arhitecți pentru viitor? De la cei tineri în special.
Să se relaxeze. Ştiu că sunt inspiraţi de alţi arhtecți, că citesc, că studiază. Imaginația trebuie lăsată liberă, asta lipseşte. Nu ştiu dacă lucrurile stau în acest fel fiindcă profesorii nu îi încurajează înspre așa ceva. Sunt cei care împing limitele sau alţii care se conformează la anumite cerințe, pentru note.
Sfatul pentru arhitecți era să fie mai creativi, să îndrăznească să experimenteze. Care ar fi îndemnul pentru administraţia locală? Ce ar putea face mai bine?
Ar putea să îi folosească pe aceşti tineri arhitecţi. Simt că e o lipsă de prezență a municipalității când e vorba de arhitectură, de planificare urbană, Clujul nu are un plan, o strategie bună.
Unde e cel mai vizibil asta?
Peste tot! Și la București e la fel. Am întrebat dacă există o strategie bună pentru reducerea traficului și nu există așa ceva. Lucrurile sunt legate: dacă vrei spații publice de calitate, trebuie să știi că un element esențial este felul în care gestionezi traficul. Am fost surprins să văd atâtea mașini într-un oraș mic cum e Clujul. Sunt foarte multe maşini în centru. La muzeul etnografic încercăm să propunem tocmai asta: o gândire strategică pentru întregul ansamblu.
Locul preferat din Cluj?
Plimbarea din parcul mare la muzeul etnografic; mergi prin partea de vile, cu istorie, sunt case pe traseu. Parcul are un potenţial uriaş. Și un mic local din Zorilor, aproape de facultatea de arhitectură, unde ni s-a recomandat să mergem pentru pizza. Nu e un loc senzațional, dar are ceva autentic, parcă ești în curtea cuiva, acasă.
Cine e Hakon Iversen
Specializat în planificare strategică, design urban, arhitectură, urbanism, consiliere strategică pentru sectorul privat și public, Håkon Iversen este implicat în mai multe proiecte: Bergen on the Move, Connected. Things about future, people and cities, precum și în restaurarea a două monumente la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Este director şi partener la David Lock Associates Nordic şi a fost unul dintre speakerii din cadrul conferinței ”Memorie și Comunicare” și membru al juriului Bienalei de Arhitectură Transilvania 2015.
