Închide

Un umanist la curtea regelui Matia: o carte veche de jumătate de mileniu despre regele Ungariei născut la Cluj, primul fragment în românește

IstorieTop News by Mihai Prodan - aug. 24, 2018 0 619

Un istoric clujean traduce pentru prima dată în românește unul dintre capitolele unei faimoase cărți despre viața regelui Ungariei Matia Corvin, născut la Cluj, și spune că cele descrise în carte, deși prezentate sub formă de legende, sunt autentice.

 

File:Statue of Galeotto Marzio, Matthias Fountain, BudapestDSCN3861.jpg Galeotto Marzio (în fotografie o statuie a sa din Budapesta, de la Fântâna lui Matia aflată în curtea palatului regal) a ajuns pentru prima dată în Ungaria în 1461 și s-a întors la curtea regelui de mai multe ori în următoarele două decenii și jumătate. Istoricii spun că a devenit pentru o vreme umanistul de la curtea regelui. Cartea sa despre Matia – „De egregie, sapienter, iocose dictis ac factis regis Mathiae ( Carte despre vorbele și faptele remarcabile, înțelepte și hazlii ale regelui Matia -n.red.)” a fost publicată în 1485, deci în timpul când umanistul se afla încă la curtea regelui, și tipărită pentru prima dată în 1563. E considerată de istoricii care au cercetat-o ca o sursă istorică importantă privind perioada în care a guvernat Matia, chiar dacă mulți au criticat atitudinea sa flatantă și vanitoasă. Ediția tipărită în 1863 se găsește pe site-ul Bibliotecii Naționale a Ungariei, aici.

Istoricul Joszef Lukacs, cel care a tradus unul dintre capitolele cărții vechi de 500 de ani, spune că e convins că cele relatate în carte sunt autentice, căci volumul a fost publicat pentru prima dată chiar în timpul vieții lui Matia Corvin și, dacă poveștile n-ar fi autentice, autorul, ce a spus că s-a aflat la curtea regelui, ar fi fost tras de mânecă și corectat pentru inexactități sau chiar minciuni. „Sunt destule argumente ca să susținem că da, e o carte scrisă de un curtean a regelui Matia, un umanist italian care a trăit ani la rând în Ungaria pe la curțile diferitelor episcopi, preoți de rang înalt”, spune istoricul pentru actualdecluj.ro. „Dar deseori a fost și în anturajul regelui Matia. Un singur amănunt, Galeotto Marzio la un moment dat s-a dus la regele Matia să-i ceară ajutorul, să primească de la el zestre pentru fiica sa, deci înseamnă că erau în relații apropiate dacă și-a permis aceasta”.

Lukacs Jozsef a tradus unul dintre capitolele cărții și ni l-a pus la dispoziție împreună cu note explicative:


În anturajul episcopului de Strigoniu trăia un teolog italian, mai exact sicilian, călugăr în Ordinul Sfântului Dominic, pe nume Giovanni Gatti, caracterizat drept un om foarte deștept și cu mare încredere de sine. El susținea despre sine că poate oferi pe loc răspunsuri la toate întrebările din teologie. Și mai spunea că tare ar vrea să provoace pe Matia la o discuție despre cele sfinte, deoarece a auzit că regele obișnuia să pună învățaților întrebări despre chestiuni foarte complicate.
S-a întâmplat odată că regele Matia s-a aflat la Strigoniu, în curtea arhiepiscopului. Călugărul Gatti s-a bucurat, considerând că a sosit ocazia pe care o aștepta de mult.
Când regele s-a așezat la masă, l-au anunțat că Giovanni Gatti se află acolo și că ar putea fi invitat la masă, la discuții, deoarece – povestea Galeotto – regelui îl făcea plăcere să discute în timpul mesei, altcândva neavând timp. Fiind invitat, Gatti a luat loc la masa regelui, la care, în afară de rege, mai stătea episcopul de Pecs, arhiepiscopul de Strigoniu, dar și Janos Thuz (banul Croației și nașul regelui Matia, un evreu creștinat, care prin averea adunată s-a ridicat printre magnații regatului) și Galeotto Marzio (adică întâmplarea de față a fost relatată de un martor ocular-n.a.).

*În continuare, Galeotto a comentat faptul că fastul ospățului era demn de rege, ungurii având din belșug mâncare și vinuri felurite.
Când Gatti a prins curaj de la vin și căldura sobei, nu a mai așteptat sfârșitul mesei și a început să vorbească despre sine etalându-și știința, afirmând că nu există nici o chestiune în vastul domeniu al teologiei, la care el să nu fie în stare să ofere un răspuns.
Matia – continua Galeotto – fiind un om cu mintea ageră, știa că teologii de obicei discută numai despre probleme grele și complexe, că numai operele Sfântului Toma de Aquino și al lui Dino Scotus le consideră demne să fie studiate. Drept pentru care s-a adresat teologului Gatti, rugându-l să înlăture îndoiala despre o chestiune pe care și-a formulat în sine cu multă vreme în urmă.

„M-am gândit mult la felul în care Hristos, care este și Dumnezeu și om, care a făcut totul cu înțelepciune și cu multă dreptate, totuși în unele situații nu a urmat calea dreptății, deoarece dreptatea presupune ca răsplata întotdeauna să fie pe măsura meritului. Oare nu s-ar încălca grav dreptatea în situația în care cineva, demn de un bănuț ar primi un aur, sau dacă cineva demn de un aur ar primi doar un bănuț?” – întreba regele. „Iar Evangheliile ne spun că Hristos chiar asta a făcut, deoarece în cazul apostolilor Petru și Ioan nu a măsurat răsplata cu standarde reale. Petru l-a trădat, l-a renegat, a jurat cu nu-L cunoaște și totuși a fost răsplătit cu demnitatea supremă a papalității. Ioan, cel care a rămas fidel până la moarte, care nu a fost descurajat în fidelitate nici amenințat cu moartea, a fost lăsat fără răsplată”.

„Ca să dau exemplul meu – spunea Matia – dacă aș avea doi soldați și unul ar fugi la începutul bătăliei iar celălalt ar lupta cu mine până la capăt și nu m-ar părăsi niciodată, pe primul l-aș pedepsi rușinos pentru dezertare și trădare, probabil l-aș spânzura, iar pe celălalt, care a stat cu mine cu fidelitate în toate primejdiile, l-aș recompensa. Și așa aș face, deoarece dacă fugarul ar primi răsplată iar vitejii și credincioșii ar rămâne fără prețuire, aș priva vitejia de răsplată și aș stimula lașitatea.” „Eu așa am învățat de la dascălii mei, care citau pe Cicero, care afirma că recunoașterea îl determină pe om să acționeze și oricine este încurajat de slavă. Oare ridicarea lui Petru la demnitatea de papă și neglijarea lui Ioan nu era un îndemn adresat discipolilor să evite persecuțiile, să evite și să nu suporte nici o suferință, ci să se lepede de El cu îndrăzneală? Asta am vrut să te întreb – spunea regele – și aștept cu nerăbdare o explicație. Pentru că nu pot să cred că Hristos a făcut asta fără un motiv întemeiat. Doar intuiesc că ceea ce pare să fie o chestiune contrară dreptății, o nedreptate divină, de fapt este o întrebare izvorâtă din propria mea ignoranță”.

Gatti a repetat fiecare enunț din discursul regelui, iar când ar fi trebuit să ofere explicația, a început să spună ceva confuz despre faptul că secretele divine nu trebui cercetate. „Întrebarea că de ce a răsplătit Hristos pe Petru și nu pe Ioan, nu ține de domeniul rațiunii umane” – spunea teologul. „Depășește știința teologilor, deoarece pe această taină grea Hristos L-a păstrat pentru sine. Nimeni nu a îndrăznit să caute explicația acestei chestiuni. Chiar în zilele noastre sunt cazuri – continua Gatti – când unii sunt tulburați de asemenea întrebări greșite. Prin urmare, rog pe Majestate Voastră să nu aducă în discuție asemenea secrete divine, care nu doar că sunt fără răspuns, dar sunt capabile să ne ducă spre confuzie și păcat”.

Auzind răspunsul teologului, regele Matia i-a replicat: „Ceea ce am adus în discuție nu este un secret divin, pe care să nu-l putem înțelege deloc, ci o învățătură morală pe care un om învățat îl poate pricepe cu ușurință”. Gatti i-a răspuns enervat: „Nu este treaba ta să stabilești limitele teologiei. Eu mă pricep la asta și nu am întâlnit pe nimeni care să se pună cu mine în chestiuni de teologie. În știința despre divinitate nu este nici o chestiune pe care eu să nu o cunosc. Am cercetat toate bibliotecile, dar la problema ridicată de tine nu am găsit răspuns nicăieri”. La care Matia a răspuns: „Eu nu am citit multe cărți și lucrări științifice, pentru că eram copil când am fost ridicat la demnitatea de rege, așa că am putut să învăț doar puțin din vastitatea științelor, și m-am ocupat îndeosebi de studii militare, dar totuși cred că explicația chestiunii este ușor de aflat”. Gatti l-a întrerupt nervos: „Lasă-te păgubaș cu această opinie, ți-am mai spus că explicația nu se găsește nicăieri”.

Auzind asta, regele Matia a dat ordin să fie adusă opera Sfântului Ieronim scrisă împotriva lui Iovinian (părinte al Bisericii, traducătorul Bibliei în limba latină; teolog, o vreme călugăr, oponent al ascetismului, este vorba despre cartea Adversus Jovinianus-n.a.), în care pot fi citite următoarele: „Dintre cei doisprezece apostoli, Hristos a ales pe unul și l-a așezat deasupra celorlalți, să prevină disensiunile dintre ei. De ce nu a fost ales neprihănitul Ioan? Vârsta a decis, iar Petru era cel mai în vârstă. Să nu ajungă în fruntea bărbaților maturi un tânăr care abia a ieșit din vârsta copilăriei. Iar bunul Maestru, dorind să pună capăt certurilor dintre discipolii săi, le-a adresat cuvintele: Vă las pace, vă dau pacea Mea. Cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr. A vrut ca tânărul, pe care-l iubea atât de mult, să nu fie pus în situația să fie urât de ceilalți”.

„Atât a scris Ieronim – continua Matia – și a oferit rezolvare la jumătate din mister. În continuare, m-am simțit încurajat de el, să încerc să descifrez secretele rămase. Păcătosul, trădătorul și fugarul Petru, de aceea a fost ridicat de către Hristos la demnitatea de papă, și așezat deasupra neprihănitului Ioan, să ofere păcătoșilor speranța că vor primi și ei iertare. Deoarece Petru, fiind căsătorit, cunoștea slăbiciunea umană și puterea pasiunilor asupra omului. Având exemplul Maestrului Său, care l-a iertat pe el, pe ucenicul său, atunci când și-a recunoscut păcatele plângând, Petru putea să ofere mai ușor iertare și dezlegare de păcate oamenilor cufundați în pasiuni lumești și se purta mai milostiv cu păcătoșii căiți. Dacă Ioan cel neprihănit și cel neclintit în credință ar fi devenit capul bisericii, cu puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, el, care nu a cunoscut niciodată ademenirea și puterea pasiunii și care nu a putut fi rupt de Hristos de nici o suferință, ar fi vrut să facă ca toți oamenii să fie asemenea lui și ar fi refuzat cu răceală pe toți cei care au greșit în credință sau au comis păcate. Ar fi crezut că oamenii păcătuiesc nu din slăbiciune, ci din rea voință și că lacrimile doar mimează căința. Este foarte limpede motivul pentru care Petru și nu Ioan a devenit capul bisericii, dar tu, Gatti, le-ai socotit printre secretele divine care nu pot avea înțeles pentru mintea umană”.

Cu asta cina a luat sfârșit – încheia relatarea Galeotto – iar noi am fost uimiți de agerimea minții regelui Matia.


 

Lukacs Jozsef a prezentat capitolul din carte la o dezbatere pe tema vieții regelui Matia Corvin și legăturii sale cu Clujul, organizate de asociația Vechiul Cluj în cadrul Zilelor Culturale Maghiare:

Matia Corvinul a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei. În timpul domniei sale Ungaria a cunoscut cea mai vastă întindere din istoria sa, din sud-estul Germaniei până în Dalmația și în Bulgaria de astăzi. A fost un rege cult – se cuvine mențiunea aceasta căci în rândurile nobilimii și aristocrației care îl înconjura numitorul comun era ignoranța, ba chiar și analfabetismul. Istoricul Pál Engel: „curtea renascentistă a lui Matia a fost o insulă mică în mijlocul oceanului unei culturi străine: inițiativa deosebită a unei personalități extraordinare care nu avea nimic în comun cu nivelul cultural al elitei și mai puțin cu al țării, asupra cărora nici nu a avut vreo influență”. L-am întrebat recent pe istoricul Tudor Sălăgean care a fost legătura lui Matia Corvin cu Clujul, după urcarea sa pe tronul Ungariei. Iată ce ne răspunde: „Regele Matia Corvin s-a simțit legat de orașul în care s-a născut, fapt demonstrat de documentele epocii și de acțiunile sale. În primul rând, el a scutit de taxe casa în care a văzut lumina zilei, fapt care a transformat clădirea respectivă într-o proprietate foarte valoroasă. În același timp, el a acordat Clujului numeroase scutiri și privilegii, care i-au consolidat statutul de oraș liber regal. Astfel, din timpul domniei sale datează dreptul clujenilor de a putea fi judecați doar la Cluj și doar de magistrații lor, chiar și pentru fapte comise în orice alt loc de pe teritoriul regatului. Era un privilegiu juridic foarte rar, de care puține orașe se bucurau. Orașului i-a fost donată Cojocna, centru de exploatare a sării, dar și satul Feiurdeni. Matia a mai încurajat stabilirea iobagilor la Cluj și transformarea lor în oameni liberi, contribuind astfel la creșterea populației orașului. În timpul domniei sale avuția Clujului a crescut, fapt care a făcut posibilă consolidarea incintei fortificate a orașului prin ridicarea Turnului Croitorilor, dar și extinderea bisericii Sf. Mihail. De asemenea, Matia a finanțat personal, din fondurile regale, construcția unuia dintre cele mai frumoase monumente ale Clujului: biserica franciscană (astăzi reformată) de pe strada Lupilor (Mihail Kogălniceanu), cunoscută și sub numele de „biserica lui Matia””.

Citește și:

Cine a fost regele Ungariei născut în Cluj, cu casă și statuie în centrul orașului

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu