Un irlandez a ales să-și investească toate economiile în România. Ne reproșează că am uitat să iubim ceea ce ne face valoroși

Irlandezul Peter Hurley a venit în România încă din 1994, pe când avea doar 26 de ani. Împreună cu doi prieteni a pornit o afacere (marketing, PR, consultanță), lucrând pentru unele dintre cele mai importante companii brand care își vindeau produsele în România, la vremea respectivă. Astăzi, Hurley scrie și vorbește cât se poate de bine în limba română, a devenit practicant ortodox și este extrem de implicat într-o Asociație (Drumul lung spre cimitirul vesel) care promovează satul românesc. Pasionat de traiul din satele Maramureșului, și-a abandonat afacerile și și-a investit întreaga avere în proiectele acestei Asociații. Împreună cu artistul Shaun Davey, a fondat un festival de muzică tradițională la Săpânța, care a ajuns, deja, la a opta ediție și care a devenit cunoscut peste tot în lume.

Hurley este extrem de nemulțumit de faptul că românii au uitat să-și iubească rădăcinile, tradițiile și că nu se implică să sprijine lumea din mediul rural. „În 2003 am vizitat Maramureșul. Am stat 10 zile în satul maramureșean Botiza și am descoperit satul românesc.  Am stat pur și simplu și am absorbit ceea ce am descoperit. Exista ceva, acea civilizație străveche pe care noi irlandezii o pierduserăm demult. M-am bucurat să-i descopăr pe oamenii din acest sat, toți trăiau din agricultură ecologică, într-un deplin echilibru cu natura. Am fost extrem de impresionat și am plecat, convins fiind, că există o Comisie specială care se ocupă să protejeze această comoară”.  Numai că nu a existat nici atunci și nu există nici acum vreo comisie, politici sau strategie care să-i sprijine pe țărani, pe micii producători locali, arată Hurley:

„Nici o politică europeană nu-i ajută pe acești oameni, deși vorbim, totuși, de 4 milioane de gospodării. Sunt oameni care trăiesc exclusiv din ceea ce produc. Sigur, există pentru fermierii cu dare de mână tot soiul de soluții de finanțare, însă pentru micii producători, pragurile pentru a accede la finanțări sunt mult prea mari. Oamenii aceștia nu au cum să supraviețuiască dacă statul nu se implică să-i ajute să-și comercializeze produsele. Și vorbim totuși de 12.000 de sate, care au nevoie de o soluție concretă. Fără această soluție, treptat acești oameni își vor abandona satele, pentru că nu li se dă de ales”.  Să aloci finanțări strict pentru fermierii care-și permit un grad de cofinanțare de 50%, însemană să-i subminezi pe producătorii mai mici, care sunt majoritari, din păcate, mai explică irlandezul: „Iar dispariția țărnailor, a tradițiilor va conduce autormat la anularea spiritului creativ românesc. Trăiesc deja de atâția ani aici, am făcut studii în teren și pot să afirm cu certitudine că sursa de sclipire a sufletului românesc izvorăște din zonele rurale. Toată genialitatea românească de aici vine și ar fi un mare păcat să se stingă această sursă de lumină, așa cum s-a întâmplat în Irlanda, de pildă, și în alte țări europene. Astăzi, nici un alt popor nu mai are acest spirit viu pe care-l regăsim în lumea rurală românească”, apreciază Hurley.

Ce să facă Statul Român

O soluție propusă de Hurley se referă la formarea unor așa zise întreprinderi comunitare, cooperative, în care micii producători locali să se poată asocia/afilia. Aceste cooperative ar putea gestiona programe și finanțări care să-i sprijine pe producătorii mai mici să trăiască decent din munca lor. De asemenea, un fond de investiții privat pentru mediul rural ar fi binevenit. Hurley i-a dat numele de „Firicel.” Acest fond ar putea fi gestionat strict în scopul dezvoltării zonelor rurale. Grupurile de producători ar putea beneficia de consultanță pentru a accesa finanțări de peste 90%, pentru proiecte care să-i ajute să se dezvolte. Hurley nu pledează pentru manufactură, dimpotrivă. El crede totuși să laptele trebuie vândut în anumite condiții, la fel brânzeturile și alte produse agro-alimentare, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, oamenii au nevoie de sprijn financiar. „Vă dau un simplu exemplu. În tot Maramureșul, dacă te duci într-un magazin să cumperi brânză nu găsești tocmai brânza produsă în Maramureș, iar asta mi se pare grav. Să fii de acolo, să vrei să cumperi un produs local, dar să nu știi sau să nu ai de unde să-l cumperi. Sunt lucruri care poate la prima vedere nu contează, dar vă rog să mă credeți că acestea au o mare însemnătate mai ales pentru modul în care evoluează viața țăranilor la sate”.

O implicare a mediului de afaceri ar trebui să fie mult mai consistentă, mai crede irlandezul. El poate să exemplifice din propria experiență, dat fiind faptul că în Asociația pe care o conduce, cei mai puțini bani au venit din mediul privat: „Din 2010 și până în 2016, eu mi-am investit cam tot ce aveam în activitățile Asociației. Adica am derulat un buget de peste 526.000 de euro, din care un procent de 41% a venit de la mine, Peter Hurley. Alt procent de 41% a fost acoperit din programe europene. De la autorități locale am mai pus încă vreo câteva procente. Din păcate, mediul de afaceri a contribuit, în toți acești ani, cu numai 7%. Vă dați seama? Deși vorbim de un proiect concret, benefic pentru România”. Nemulțumirea irlandezului e cu atât mai mare cu cât, Codul Fiscal chiar îi încurajează pe oamenii de afaceri să-și direcționeze 20% din impozitul pe profit, spre activitățile desfășurate de ONG-uri: „În 2015, în România înregistrau profit 137.000 de firme. Dintre acestea, 80% nu și-au direcționat spre ONG-uri procentul din impozitul pe profit, așa cum permite Codul Fiscal. Am făcut un calcul și mi-am dat seama că societatea civilă a pierdut în felul acesta vreo 200 de milioane de euro. Câte lucruri s-ar fi putut face cu acești bani?”

De ce nu avem un brand de țară

Peter Hurley arată cât de mult a pierdut România pentru că n-a reușit să-și construiască un brand puternic de țară, deși are un potențial extraordinar: „Voi aveți limba română. Eu v-am învățat limba și de câte ori o folosesc simt că devin, instant, mai creativ. Cuvintele românești au atâtea nuanțe/sensuri, poți să exprimi și să transmiți atât de multe lucruri într-o singură frază. Aveți credința. România este o țară cu credință înaltă. Singurul stat latin cu credincioși ortodocși. Aveți Carpații care reprezintă coloana vertebrală a României.  Sunt apoi, cum spuneam, tradițiile românești, acest lanț viu, neîntrerupt care dă autenticitate României. În acest cadru îi regăsim pe cei 3,5 milioane de români care chiar știu să facă mâncarea fără a avea nevoie de gaz. Și mai este și principiul jertfei, de asumare a pierderilor. Pentru români n-a fost ușor să-și mențină liniștea și pacea, să-și câștige libertatea. Revoluția din 89, de pildă, a însemnat un imens sacrificiu pe care oamenii l-au făcut pentru a-și obține libertatea,  iar acest lucru ar trebui păstrat la loc de cinste, memorat cu strictețe și promovat ca un merit aparte al României. E păcat că toate aceste valori sunt irosite, că statul n-a reușit să contruiască un barnd de țară”.

Cum sunt românii și ce au pierdut irlandezii

Hurley le reproșează românilor lipsa de implicare, nepăsarea: „Mă gândesc că mulți sunt convinși că oricum nu pot schimba lucrurile și atunci nu le mai pasă de ceea ce se întâmplă. Ok, pot să fiu de acord că nu poți schimba niște politici, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți mai pese. Mi-aș dori ca fiecare român să devină activ implicat și să nu rămână doar pasiv îngrijorat. Poate dacă românii s-ar îndrăgosti de cultura lor tradițională, s-ar implica mai mult. Un simplu pelerinaj în zonele din țară în care obiceiurile sunt încă vii, îți poate schimba complet percepția” – o spune cu certitudine, irlandezul care nu numai că și-a părăsit afacerile pentru a se dedica promovării satelor din Maramureș, dar care și-a schimbat profund și viața de zi cu zi. A fost catolic dar a trecut la ortodoxism. Susține că biserica românească este profund unită cu obiceiurile tradiționale de la sate, lucru care, consideră el, le lipsește catolicilor.  „Iralandezii obișnuiesc să se mândrească, spun despre ei că sunt vii, că au un foc aparte. În realitate, focul acesta nu este decât un calorifer electric. Chair și dansul care a devenit celebru în întreaga lume – Riverdance – nu reprezintă decât o interpretare urbană a unor rădăcini străvechi. Din păcate Irlanda și-a pierdut acel foc viu. El mai poate fi regăsit, astăzi, numai în România. Și este mare păcat că românii nu fac nimic pentru a păstra această flacără, singura care dă auteniticitate și valoare țării”.

Conferința „Focul Viu”

În utlimii șapte ani, Peter Hurley a făcut cercetare sociologică, interesat să descoepre care sunt elementele care pot salva cultura tradițională a României. Rezultatele le prezintă în cadrul unei conferințe ce va avea loc mâine, 14 martie, în Aula Facultății de Științe Economice (UBB). El atrage atenția că o mare parte din zestrea tradițională este în pericol, dar că nimic nu este încă pierdut, atâta timp cât guvernanții vor înțelege să se implice. „Numai piața – un ciclu economic echitabil – poate să ajute satele să-și mențină tradițiile și obiceiurile”, explică irlandezul. Toate elementele dintr-o zonă rurală se sprijină pe o bază, iar în jurul ei ar trebui concentrată o întreagă strategie de sprijin și cooperare: biserica și școala; administrația locală; agro-economia locală. Toți acești piloni ar trebui să funcționeze astfel încât viața din zona rurală să se îmbunătățească considerabil, localnicii să se simtă protejați și sprijiniți. Lucrurile ar trebui să fie simple, atâta timp cât viața la țară încă există, iar tradițiile, obiceiurile sunt încă vii”, mai crede el.

Nici un comentariu

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.