Închide

Un afacerist din Florești a fost condamnat ieri definitiv pentru ultraj, după ce a amenințat un polițist

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 07, 2025 0 132

Un afacerist din Florești a fost condamnat ieri definitiv pentru ultraj, după ce apelul său a fost respins de Curtea de Apel.

Instanța de fond – Judecătoria Cluj-Napoca – l-a condamnat pe bărbat în 25 aprilie anul trecut la nouă luni de închisoare pentru ultraj, cu suspendare. Acesta mai avea o condamnare, astfel că instanța a contopit pedepsele, rezultând un an și trei luni de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de patru ani.
Împotriva sentinței inculpatul a formulat apel, cerând achitarea pe motivul nelegalității readministrării dovezilor, în special audierea unei martore.
Astfel, se au în vedere aspectele relevate constant de persoana vătămată pe parcursul procesului penal, prin declaraţia din cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă, respectiv faptul că, în cursul lunii ianuarie 2020, inculpatul l-a apelat, telefonic, de mai multe ori, iar în cadrul unora dintre discuţii i-a adresat mai multe injurii şi jigniri în legătură cu modul de instrumentare a unui dosar penal, în care inculpatul avea calitatea de suspect, care i-au produs o stare de temere. De asemenea, persoana vătămată a declarat că, în 9 februarie 2020, a fost din nou apelat de inculpat, ocazie cu care i-au fost adresate ameninţări explicite cu moartea – ”că îi va scoate inima din piept, că va băga bile în el”.
Depoziţia persoanei vătămate este susţinută de declaraţia unui coleg de serviciu, care a declarat expres că în ziua de 15 ianuarie 2020 se afla în birou alături de persoana vătămată şi a perceput discuţia telefonică dintre aceasta din urmă şi inculpat. Martorul a precizat că persoana vătămată a pus telefonul pe speaker, iar el a auzit cum inculpatul striga la persoana vătămată şi o jignea, spunându-i că este un gunoi şi îi va arăta cine este el. De asemenea, martorul a arătat că ştie că persoana vătămată a fost frecvent apelată de inculpat în luna ianuarie 2020 şi că aceste convorbiri implicau proferarea de înjurături de către inculpat la adresa persoanei vătămate şi că a reuşit să înregistreze câteva secunde din conversaţia purtată între inculpat şi persoana vătămată la data respectivă. ”Astfel, ţinând seama de gravitatea ridicată a infracţiunii comise, relevată de modalitatea în care inculpatul a acţionat în raport de o persoană vătămată învestită cu exerciţiul autorităţii publice, prin ameninţarea acesteia cu acte de violenţă de o gravitate ridicată, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar şi de datele care caracterizează persoana inculpatului (persoană integrată în muncă, condamnată pentru o infracţiune de violenţă, concurentă prezentei), Curtea reţine că pedeapsa a fost corect stabilită, ca natură şi cuantum, fiind suficientă şi aptă pentru a se asigura scopul răspunderii penale, prevenţiunea specială şi cea generală”, a apreciat instanța Curții de Apel în respingerea apelului.

Care a fost starea de fapt reținută de instanța de fond:

Persoana vătămată era poliţist în cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, iar în anul 2019 i-a fost repartizat spre instrumentare un dosar penal, în care inculpatul era cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea ordinului de protecţie, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În faza de urmărire penală, persoana vătămată a început să audieze mai multe persoane, în scopul lămuririi acuzaţiei aduse inculpatului. Printre persoanele audiate a fost şi o martoră care în 15 ianuarie 2020 s-ar fi întâlnit cu inculpatul în centrul comercial Vivo şi atunci i-ar fi spus acestuia că a fost audiată de poliţist, care, ulterior, ar fi contactat-o pe Facebook, pentru a o invita la o cafea. Din analiza listingul convorbirilor telefonice s-a observat că, în ziua de  15 ianuarie 2020 inculpatul a purtat două discuţii telefonice cu poliţistul, cu durata de 115 secunde și respectiv 402 secunde. De asemenea, în aceeaşi zi, inculpatul l-a mai apelat de trei ori pe poliţist, durata primului apel fiind de 3 secunde, iar restul nu au avut durată. Pe lângă acestea inculpatul l-ar fi sunat pe polițist și de la alte numere de telefon.
În acest context, de denigrare a organelor de urmărire penală, unele postări avându-l ca ţintă explicită pe poliţistul care instrumenta dosarul penal în care era cercetat, în ziua de 15 ianuarie 2020, la ora 15:01 – cu cinci minute înainte de convorbirea în cadrul căreia l-a jignit pe poliţist, folosind expresia „gunoiule” -, inculpatul a postat pe reţeaua de socializare Facebook următorul mesaj: ”(…) îmi suni fostele prietene le chemi la declaraţii şi ulterior le inviţi la cafea??? Ma pruna uda..”.
De asemenea, în aceeaşi zi, două ore mai târziu, debutând şi activitatea de apelare repetată a poliţistului de către inculpat, acesta postează următorul text, pe pagina-i de Facebook: „Ma gunoaie stradale de INTERLOPI LA UNIFORMA ŞI CU FUNCTII; Când ne săturăm de voi , ce faceţi? Ne instrumentati dosare penale şi ne băgaţi în puşcării????? Uitaţi ca va plătim salariile sa va desfăşuraţi activitatea in folosul nostru??? Şi desfăşuraţi activităţi interlope şi criminale in folosul propriului buzunar!!!Maaaaaaaaa Plecaţi ma, ca ne/aţi sărăcit şi ne/aţi vândut ! ce vreţi sa ne mai faceţi ??? criminalilor nu puteţi aresta un popor ! in sclavi deja ne/aţi transformat … dar sclavii se trezesc de durere şi foame şi sărăcie !!! Eu o sa fiu primul care o sa ma trezesc.. cacanari mânjiţi pana şi la cur!!!”.

În cadrul discuţiilor purtate în luna ianuarie 2020 cu poliţistul, inculpatul nu i-a adresat acestuia şi ameninţări, rezumându-se „doar” la jigniri, însă toate aceste conversaţii, injurii aduse în legătură cu modul de instrumentare a cauzei, numărul de apeluri telefonice şi conţinutul acestora i-a provocat persoanei vătămate o stare de temere. În 9 februarie 2020 inculpatul l-a apelat din nou pe poliţist şi, de această dată, i-a adresat în mod explicit ameninţări, spunându-mi că îi va scoate inima din piept şi că va băga bile în persoana vătămată, acestea fiind exprimate în considerarea faptului că persoana vătămată instrumenta cauza penală, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu, aspect care îl nemulţumea pe inculpat.

În 9 februarie, într-o zi de duminică, după discuția cu polițistul inculpatul l-a lovit pe un băiat care nu avea nici o vină după ce l-a întrebat dacă este poliţist. Acel bărbat nu avea nici o treabă şi umbla la portbagajul maşinii în timp ce se afla în zona blocului în care locuieşte (aici detalii).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare