Închide

Scenariul Primăriei se confirmă/”S-a depus contestație la licitația pentru Centura Metropolitană”

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 09, 2024 2 1732

Primarul Emil Boc a confirmat că, Asocierea CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden a contestat decizia prin care comisia de licitație a Primăria le-a descalificat oferta și a anulat licitația pentru Centura Metropolitană (cei circa  24 de kilometri de drum din Cluj-Napoca).

Potrivit unor declarații făcute de primar (pe viitorul șantier al bazinului de înot din Borhanci) în 9 mai, lucrurile depind acum de decizia pe care Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor o va lua. Dacă vor da câștig de cauză contestatarilor, atunci Primăria poate încheia contractul de lucrări (proiectare și execuție) la valoarea ofertată de aceștia.

În caz contract, dacă firma nu va primi câștig de cauză, Primăria va relua procedura de licitație, cu un termen de ofertare de 60 de zile, a mai arătat primarul.

„Mai avem de așteptat o lună până la decizia CNSC. Posibil să câștige, așa putem încheia contractul și din toamnă să înceapă lucrările. În caz contract, reluăm procedura cu un termen minim de la 60 de zile pentru depunerea ofertelor. Nu ne dăm bătuți la Cluj, nu renunțăm. Nu ne-am putut juca cu peste 1 miliard din bani europeni și cum am spus, am fost nevoiți să anulăm licitația”, a mai spus primarul pe viitorul șantier din Borhanci.

Recent, Emil Boc a ținut să își ridiculizeze contracandidații la Primărie și a spus că, deși e campanie electorală, nu a avut nicio rezervă să anuleze licitația pentru Centura Metropolitană. Singura ofertă primită a fost cu 30% mai mare decât valoarea estimată a contractului iar ANRMAP (cei care monitorizează achizițiile publice) n-au acceptat corecții ale ofertei, deși acestea s-ar fi făcut în timpul procedurii, arătat primarul, la o emisiune la radio.

Licitația Primăriei a fost estimată la peste 3,5 miliarde de lei ceea ce înseamnă că oferta financiară a CON-A Operations, Dimex 2000 a fost cu peste 1 miliard de lei mai mare. Adică, peste 4,5 miliarde  lei.

Primăria a încercat, însă, să ajute ofertanții, ajustând, înainte de anunțarea rezultatului licitației, indicatorii tehnico-economici pentru Centura Metropolitană, primarul motivând că e o ajustare cu rata inflației, urmând ca aceștia să fie asumați și de CNAIR și Guvern. Așa, oferta făcută la licitație s-ar încadra în limita legală acceptată (sub 15 % mai mare decât valiarea estimată), arată surse din administrație.

De altfel, Primăria mizează, după cum a arătat într-un comunicat de presă, ca ofertanții să conteste anularea (termenul de contestare limită e 9 mai) și să primească câștig de cauză pentru ca municipalitatea să le adjudece contractul și să înceapă proiectul.

Contracandidatul principal al primarului Emil Boc, Sabin Sărmaș, i-a cerut public demisia pentru felul în care a manageriat proiectul Centurii Metropolitane. Sabin Sărmaș a pus eșecul centurii metropolitane și pe faptul că în ultimii ani, Emil Boc n-a mai fost deloc prezent în problemele administrative ale orașului, fiind preocupat să-și dezvolte cariera la Bruxelles, participând fizic la toate întrunirile Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles și nu numai (structură pe care Boc visează să o conducă). De altfel, Sabin Sărmaș a spus în repetate rânduri că Boc nu dorește să mai fie primar al Clujului și că va candida formal la alegerile din 9 iunie, pentru a asigura scaunul de primar, urmând ca el să candideze nu peste multe luni pentru poziția de președinte al Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles.

Detalii: Boc trebuie să-și asume eșecul Centurii Metropolitane și să demisioneze de la conducerea orașului pe care l-a nenorocit, spune Sabin Sărmaș, care dezvăluie că Primăria ar fi refuzat ajutor de specialitate în privința derulării acestui proiect vital pentru Cluj

În schimb, primarul Emil Boc spune că nici Sf Petru, dacă era în locul său, nu atribuia contractul. Ceea ce nu spune primarul este că deja de un an de zile proiectul s-a poticnit, costurile au luat-o razna și nici suma pentru exproprieri (200 de milioane de euro) nu mai este asigurată de Guvern și CNAIR. Deja, primarul a prezentat și această situație ca una pe care, a descurcat-o tot el cu specialiștii Primăriei, când, de fapt, zeci de oameni stau cu proprietățile blocate și nu se știe nici cât va dura până să fie expropriați.

Cu toate acestea, Primăria a mizat pe specialiștii de la Explan care au livrat în circa 5 ani ( de la data la care au câștigat contractul prin instanță) un SF cu prețuri nerealiste. Deja Primăria a mai anulat o dată licitațiile pentru Centură, organizate pe bucăți (tronsoane), la recomandarea acelorași specialiști care au făcut studiile, deoarece nu a primit nicio ofertă.

Imediat după, prețul contractului a fost ajustat și asumat și prin Hotărâre de Guvern, iar Primăria a relansat o singură licitație pentru cei peste 20 de kilometri de centură prin Cluj-Napoca (Tronson 2-TR 35 de la km 14+747 (Nod 5 Florești) până la km 24+410 (Nod 10 Calea Turzii) cu drumurile de legatură” și „Tronson 3-TR 35 de la km 24+410 (Nod 10 Calea Turzii) până la km 38+418 (Nod 18-VOCE) cu drumul de legatură B6-legatura TR35 cu Noul Cartier SOPOR, L=1,6 km).

La această licitație, termenul de depunere a ofertei s-a amânat la infinit, din vară, până în luna noiembrie, când s-a primit doar o singură ofertă din partea firmelor românești care lucrează deja în Cluj la drumul expres Tureni-Autostrada Transilvania (asocierea CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivdena).

După șapte luni de la depunerea ofertei, Primăria a decis să anuleze procedura, comunicând rezultatul la presiunile făcute constant de Asociația Pro Infrastructura.

Detalii:

Acuzat că a manageriat prost proiectul centurii, Boc se compară cu Sf. Petru: Nimeni din lume n-ar fi putut face altceva

vezi și:

După ce a anulat licitația pentru Centura Metropolitană, Primăria speră ca ofertanții să facă contestație și să primească câștig de cauză pentru a putea începe șantierul

2 comentarii

  1. Vinovati nu sunt constructorii ci incompetenta tovarasului boc care nu este capabil sa organizeze un caiet de sarcini cat de cat coerent. Cand te inconjori de pupincuristi ii normal sa dispara profesionistii si sa avem problemele astea. Este a nu stiu cata licitatie care nu o pot gestiona. Sa nu mentionam de procesele pierdute pe milioane de euro care pagubesc comunitatea si intra in buzunarele unor dubiosi mana-n mana cu liderul suprem boc

  2. Centura aia va fi gata Joi dupa Miercurea Ciuc. Imbarliga asta micu’ termenele de mai prinde inca 2 mandate pe proiectele astea: centura si metrou. Bravo mah, la cati prosti sunt unii si te tot voteaza, ar fi si pacat sa nu candidezi.

Scrie un comentariu