Săbii, onoare și sânge în Clujul de altădată. Doi locotenenți s-au duelat, ”adversarii nu s-au împăcat” / Orașul avea chiar un maestru de duel / Cum își reglau conflictele clujenii prin dueluri

Istorie by Dan Andrei - sept. 20, 2026 0 10

Un conflict între doi locotenenți de cavalerie a ajuns, în septembrie 1933, până pe terenul de duel. Locotenenții Beu și Mureșanu, de la Regimentul 11 Călărași, s-au înfruntat cu săbiile după un conflict izbucnit între ei. Unul a fost rănit la braț, celălalt la față, iar duelul nu a dus nici măcar la împăcarea celor doi.

Cazul, relatat de ziarul „Universul” – articolul mai jos – pare astăzi desprins dintr-un roman. Pentru Clujul de acum aproape un secol, însă, duelul nu era o invenție literară. Înainte ca asemenea confruntări să dispară aproape complet din viața publică, orașul și împrejurimile sale au fost scena unor dueluri între politicieni, studenți, profesioniști, militari și chiar femei.

Unul dintre cele mai spectaculoase a avut loc în 1901 și i-a avut ca protagoniști pe doi dintre oamenii care aveau să joace roluri importante în istoria Transilvaniei și a României: Iuliu Maniu și Amos Frâncu. La 9 septembrie 1901, Iuliu Maniu și Amos Frâncu au ieșit la duel cu pistoalele, într-o zonă aflată atunci în extravilanul Clujului. Cei doi și martorii lor au întocmit înainte un ”Protocol luat în afacerea de onoare ivită”, în care au stabilit condițiile confruntării. Conflictul avea și o puternică încărcătură politică. Maniu și Frâncu făceau parte din Partidul Național Român din Transilvania, dar se aflau pe poziții diferite în disputa dintre activiști și pasiviști. În jurul acestei confruntări politice s-a ajuns la duel. Potrivit istoricului clujean Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, cei doi s-ar fi rănit reciproc în timpul duelului. După confruntare, relațiile dintre Maniu și Frâncu nu au mai ajuns la același nivel de conflict. Pentru Maniu, incidentul a rămas însă unul dintre episoadele puțin cunoscute ale tinereții sale, cu atât mai spectaculos cu cât, peste ani, avea să devină unul dintre principalii oameni politici ai României.

Studenții români au cerut „satisfacție cavalerească”

Cu un an mai devreme, duelul a intrat și în conflictul dintre studenții români și cei maghiari de la Cluj. În 1900, după o dispută pornită din mediul universitar, tinerii români au decis să ceară ”satisfacție cavalerească” redactorului responsabil al ziarului „Újság”. Reprezentanții lor au fost Ion Giurgiu și Eugeniu Șimonca, iar adversarul desemnat a fost Desideriu Zólyomi. Pentru confruntare a fost ales studentul la drept Petru Titieni.

Planul inițial: duel cu pistolul, urmat de confruntare cu sabia. Negocierile dintre martori au mai temperat lucrurile. S-a ajuns la un schimb de focuri de la 30 de pași, după care adversarii urmau să înainteze câte cinci pași după fiecare foc. Duelul s-a desfășurat la Bercul Chintăului, lângă Cluj. Nu s-a soldat cu răni, însă presa românească a prezentat confruntarea ca pe o adevărată victorie simbolică a tânărului desemnat să apere onoarea studenților români.

În 1909, presa relata un alt duel desfășurat chiar la Cluj. De această dată, adversarii erau doi practicanți farmaciști, Coflanovici și Poledna. Confruntarea a pornit de la un schimb de cuvinte și s-a transformat într-un duel cu săbii. Cei doi au luptat până la epuizare, iar unul dintre adversari a fost grav rănit. Știrea din „Gazeta Transilvaniei” este remarcabilă tocmai prin tonul aproape sec în care descrie evenimentul.

Un avocat a ajuns în fața procurorilor după un duel sângeros

În 1911, la Cluj avusese loc un alt duel despre care presa avea să vorbească încă ani mai târziu. Protagoniștii erau avocatul Aurel Muntean din Orăștie și un proprietar din Ungaria, identificat în presă doar prin inițialele H. F. Confruntarea a fost una sângeroasă. Adversarul lui Muntean a rămas grav rănit timp de aproximativ nouă săptămâni. În 1913, la procuratura regală din Cluj a ajuns o denunțare care cerea pedepsirea lui Muntean, autorul denunțului susținând că acesta mai avusese și alte dueluri. Episodul arată și o altă față a duelului: chiar dacă era prezentat drept o „afacere de onoare”, confruntarea putea ajunge ulterior în atenția autorităților și a procurorilor.

Clujul avea chiar și un „maestru de duel”

Duelul nu era doar o chestiune de curaj și nervi. La începutul secolului XX exista și o adevărată cultură a pregătirii pentru asemenea confruntări. În 1914, revista „Cosînzeana” publica o fotografie de la un concurs și îl prezenta pe Gavril Deac drept „maestru de duel” și instructor al celor din Cluj:

În aceeași perioadă, magazinele de echipamente militare și sportive își făceau reclamă la săbii, echipamente de scrimă și „requisite de duel”. Cu alte cuvinte, armele, echipamentul și oamenii care știau să le folosească făceau parte dintr-o lume în care duelul putea fi pregătit aproape metodic.

În 1927, două femei s-au duelat în Hoia

Poate cel mai spectaculos caz din presa clujeană interbelică este cel din 1927. Două femei din Cluj, una evreică și cealaltă maghiară, au ajuns să se provoace la duel din cauza unui bărbat. Amândouă erau îndrăgostite de același voiajor, Iosif Bamboș, iar acesta le făcuse să creadă, separat, că fiecare era aleasa lui. Când cele două au aflat una de cealaltă, s-au întâlnit în locuința bărbatului și au ajuns la ceartă. Și-au aruncat mănușile peste obraz, apoi și-au constituit martorii și s-au provocat la duel. Confruntarea a avut loc la ora cinci dimineața, în pădurea Hoia. Arma aleasă a fost revolverul. Din fericire, niciuna dintre femei nu a fost rănită. După duel s-au împăcat chiar pe teren și au descoperit că amândouă fuseseră înșelate de același bărbat. În final, au decis să îl provoace și pe el la duel.

Iar în 1933 au ieșit la săbii doi locotenenți

La șase ani după duelul din Hoia, presa clujeană consemna un alt episod de acest fel. Locotenenții Beu și Mureșanu de la Regimentul 11 Călărași ajunseseră în conflict, iar disputa nu s-a încheiat printr-o discuție sau printr-un raport militar. Cei doi au ieșit pe teren cu săbiile. Beu a fost rănit la braț, Mureșanu la față. Duelul s-a încheiat cu sânge, dar nu și cu împăcare. Povestea lor este, poate, una dintre ultimele imagini ale unei lumi în care onoarea personală putea fi apărată cu arma în mână.

Duelurile de la Cluj nu aveau toate aceeași origine. Unele porneau din conflicte politice, altele din rivalități personale, dispute profesionale, insulte sau gelozie. Protagoniștii erau diferiți: oameni politici, studenți, profesioniști, militari sau femei.

Aveau însă un lucru în comun: ideea că o ofensă putea cere o „satisfacție”, iar satisfacția putea fi obținută pe un teren ales de martori, cu arme stabilite dinainte și cu reguli negociate. Privite astăzi, aceste confruntări par absurde. În Clujul de la începutul secolului XX, însă, ele făceau parte dintr-o cultură a onoarei suficient de puternică încât să aibă propriile reguli, martori, instructori și chiar un vocabular special. Iar faptul că în mai puțin de trei decenii găsim la Cluj dueluri între politicieni, studenți, farmaciști, femei și ofițeri arată cât de prezentă era această practică în societatea orașului.

Ultimul dintre cazurile găsite în această incursiune, duelul celor doi locotenenți din 1933, pare aproape o relicvă a unei epoci care dispărea. Clujul intrase deja în epoca automobilului, a radioului și a aviației comerciale. Dar doi ofițeri încă mai puteau ajunge pe teren cu sabia pentru a-și rezolva o ceartă.

Cum s-au duelat cu pistolul Iuliu Maniu și Amos Frâncu, la Cluj

Nici un comentariu