Cum putea avea Mănășturul un transport SF: în 1984, Clujul avea studii pentru un vehicul care mergea cu 120 km/h
AdministrațieIstorieTop News by Mihai Prodan - sept. 19, 2026 0 17
Ați auzit de ”Romulim”? A fost un vehicul SF i-am putea spune și acum, la 40 de ani de la primele teste, care ar fi trebuit să lege cartierul Mănăștur de zona industrială a orașului.
Mănășturul putea fi legat de platformele industriale ale Clujului printr-un mijloc de transport care, pentru România anilor ’70 și ’80, părea desprins din filmele SF. Un articol publicat în revista „Flacăra” în iunie 1984 dezvăluie că la Cluj fuseseră avansate studii pentru introducerea Romulimulului, primul vehicul românesc cu motor de inducție liniar, un proiect capabil să atingă 120 km/h. Informația apare într-un amplu articol despre prototipul Romulimul 01, realizat la Centrul de cercetări științifice și inginerie tehnologică Electrotehnica Craiova. Vehiculul era prezentat drept o soluție pentru transportul urban de mare capacitate, aflată atunci în faza finală de testare. Un articol din revista Flacăra din 1981 arăta că proiectul era așteptat să fie realizat la Cluj peste doar câțiva ani: ”în următorii 6—7 ani vom ști dacă transportul în tub vidat va fi sau nu mai avantajos decît cel preconizat în prezent și care va oferi condiții aproape similare cu cele din spațiul extraterestru. Sînt convins că, în curs de 10 ani, metroul aerian va deveni o realitate și în țaua noastră. La Cluj-Napoca noutatea s-ar putea produce chiar peste doi ani, adică în 1983, dar nu la viteze de deplasare foarte spectaculoase”, spunea inginerul Lorin Cantemir de la Facultatea de electrotehnică a Institutului politehnic din Iași.
Nu avea, însă, să se întâmple nimic: după câțiva ani proiectul era abandonat. „Cluj-Napoca, bunăoară, avansase o serie de studii pentru legarea cu linia de Romulim 1 a marelui cartier Mănăștur de puternica platformă industrială din zona limitrofă”, scria revista „Flacăra” după trei ani, în 1984. Autorii articolului nu știau atunci de ce fusese abandonată soluția. „Nu știm precis din care motiv soluția a fost abandonată”, nota publicația.
Romulimul 01 era un proiect românesc de transport urban neconvențional, dezvoltat la Craiova în colaborare cu institutele politehnice din Timișoara și Iași. Vehiculul folosea un motor de inducție liniar, tehnologie care elimina o parte dintre elementele clasice ale propulsiei feroviare. Prototipul ajunsese în 1984 pe o linie experimentală de 1,3 kilometri amenajată la Craiova, în zona Valea Fetei. Revista „Flacăra” îl descria drept un vehicul cu o formă aerodinamică modernă, echipat cu sisteme electronice de putere și comandă produse în România. Putea transporta 103 călători și atingea o viteză de 120 km/h. Potrivit articolului, consumul de energie electrică pe călător-kilometru era cu 25-30% mai mic decât în cazul tramvaiului.
Problema era că prototipul trebuia să treacă de la linia experimentală la o rută reală, de 7-8 sau chiar 10 kilometri. În acel moment au apărut și primele orașe interesate de folosirea lui. Printre ele se afla Cluj-Napoca.
O confirmare importantă apare într-un document al administrației locale clujene elaborat în 2018, care include o cronologie a dezvoltării transportului public din municipiu. Potrivit documentului, în 1978 a fost studiată „introducerea transportului electric urban de mare capacitate cu vehiculul cu motor liniar ROM-U-LIM-01”, prototipul realizat la Electroputere Craiova, pe splaiul râului Someș.
Romulimul nu era o improvizație izolată. România experimenta în acei ani mai multe variante de transport bazate pe motoare liniare.
La Institutul Politehnic din Cluj existau încă din anii ’70 preocupări pentru această tehnologie. Un material publicat în 1978 în „Scînteia tineretului” relata despre cercetările de la Facultatea de Mecanică din Cluj și despre experimente privind forța de propulsie a motorului liniar, inclusiv la Carbochim.
În 1984, „Scînteia” publica și o fotografie cu prototipul, prezentându-l drept un nou vehicul modern de transport urban realizat la Electroputere Craiova. Acesta urma să circule pe căi de rulare amplasate fie pe estacade, fie la sol. Pentru Cluj, varianta avea un avantaj evident: un astfel de sistem putea fi construit independent de traficul rutier, inclusiv pe o infrastructură ridicată deasupra solului. În articolul din „Flacăra”, reprezentanții proiectului estimau că un kilometru de linie pe estacadă, cu toate dotările, materialul rulant și stațiile aferente, ar fi costat aproximativ 30 de milioane de lei. Varianta la sol ar fi fost mai ieftină. Costul exact al unei eventuale investiții la Cluj nu este însă precizat în sursele găsite.
Experimentul nu avea să ajungă însă în Mănăștur. În 1985 s-a renunțat definitiv la varianta ROM-U-LIM-01 în favoarea tramvaiului. Doi ani mai târziu, în 1987, Clujul introducea transportul electric urban de mare capacitate cu tramvaie pe ruta Bulevardul Muncii – Piața Gării – cartierul Mănăștur. Practic, orașul a renunțat la tehnologia experimentală cu motor liniar și a optat pentru o soluție mult mai convențională: tramvaiul.
Articolul din revista Flacăra, din 1984:
Un articol publicat de Flacăra în 1983:
Citește și:
