Casă pe 190 mp în Zorilor, după mai multe drumuri la Urbanism. O parte din specialiștii din Comisia Primăriei s-au opus construirii, dar proiect a trecut după ce a fost supus la vot
AdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - sept. 18, 2026 0 35
Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a dat, în cele din urmă, undă verde unui proiect pentru construirea unei locuințe individuale pe o parcelă de doar 190 de metri pătrați de pe strada Ceahlău, din cartierul Zorilor, după ce documentația a revenit de mai multe ori în fața specialiștilor din comisie în ultimii ani. Acesta a fost și argumentul invocat de viceprimarul Dan Tarcea, care a condus comisia de urbanism, pentru tranșarea situației, oficialul argumentând că proiectul a fost văzut de specialiști de 5 ori.
Proiectul de la strada Ceahlău nr. 60B a fost analizat în repetate rânduri. În arhiva Primăriei apare în ședințele Comisiei de urbanism din 21 iulie 2025, 4 februarie 2026, 13 mai 2026, 22 iulie 2026 și, în final, în ședința din 16 septembrie 2026.
Parcela are 190 de metri pătrați, este o parcelă de colț, cu front la străzile Ceahlău și Cireșilor, și este încadrată în PUG în UTR Liu, zonă destinată locuințelor cu regim redus de înălțime. Chiar documentația depusă de beneficiar recunoaște că terenul este mai mic decât suprafața de parcelă reglementată prin PUG, motiv pentru care a fost elaborat un Plan Urbanistic de Detaliu.
Beneficiarul este Aurel Marin, iar proiectul este realizat de Endorfina Concept SRL, cu arhitect-șef de proiect Alida-Maria Vișan, soția consilierului local PNL, Ovidiu Vișan, dezvoltator imobiliar. Documentația propune o locuință unifamilială cu subsol, parter și etaj, cu o suprafață construită de 65,75 mp și o suprafață desfășurată de aproximativ 100,20 mp.
Problema suprafeței parcelei a fost însă ridicată în mod repetat în cadrul comisiei. Arhitectul Șerban Țigănaș a insistat la ședința din 16 septembrie asupra faptului că terenul este prea mic pentru a fi considerat o parcelă construibilă în condițiile regulilor urbanistice ale zonei. Aceasta după ce proiectanta insista că nu se solicită nicio derogare prin PUD-ul propus.
La ultima analiză, proiectul a fost supus votului după ce Tarcea a sugerat arhitectul-șef Daniel Pop că documentația a fost deja discutată de prea multe ori în comisie. În urma votului, proiectul a trecut cu șapte voturi pentru, din 12 membri prezenți.
Potrivit rezultatului consemnat în ședință, Șerban Țigănaș și Andreea Mureșan, șefa Serviciului Strategii urbane, au votat împotrivă. Pentru proiect au votat Corina Ciuban, șefa Direcției de urbanism al Pirmăriei, arhitectul Sorin Scripcariu, Arhitectul Voicu Bozac, cu observații ca proiectul să nu meargă mai departe fără să fie discutat la comisia de estetică urbană, arhitectul Vlad Negru, arhitectul Adrian Iancu, arhitectul Mihai Burada și arhitecta Mihaela Vrabete. Împotrivă au mai votat arhitecții Dan Domșa și Eleonora Dulău.
Arhitectul Țigănaș a criticat soluția propusă, apreciind că eprezintă o abatere de la regulile de urbanism. „E o situație veche și proastă”, a spus arhitectul, după ce proiectanta Alida Vișan a încercat să explice că dimensiunea parcelei este cea existentă și că proiectul a fost adaptat terenului. Specialistul a făcut și o comparație pentru a sublinia diferența dintre suprafața parcelei analizate și cea prevăzută de regulile zonei: între 190 și 350 de metri pătrați „e o distanță de la pământ la lună”, a spus acesta. Arhitectul a avertizat și asupra unui fenomen mai larg: „Endemică devine nerespectarea regulilor de urbanism”, a spus Șerban Țigănaș în cadrul discuției.
Proiectanta a susținut însă că terenul trebuie analizat ținând cont de situația existentă din zonă și că soluția propusă respectă retragerile și indicatorii urbanistici prevăzuți pentru UTR Liu. Conform documentației, construcția va avea o retragere de trei metri față de străzile Cireșilor și Ceahlău, 1,5 metri față de limita nordică și trei metri față de limita vestică. Proiectul prevede un singur loc de parcare, la nivelul solului, cu acces din strada Cireșilor. În documentație se arată că imobilul va ocupa 34,6% din teren, sub limita POT de 35% prevăzută pentru UTR Liu, iar CUT-ul propus este de 0,52, față de maximum 0,9. Aproape 45% din teren, respectiv 45,19%, este prevăzut ca spațiu verde la nivelul solului natural.
Cât ar putea costa o asemenea casă în Cluj?
O comparație cu oferta actuală din Zorilor arată cât de scump este terenul și fondul construit din această zonă. În septembrie 2026, sunt listate case de aproximativ 97-120 mp la prețuri de circa 350.000-550.000 de euro, în funcție de teren, poziție și starea imobilului. De exemplu, o casă de 97 mp cu o curte de 144 mp este listată la 349.900 de euro, iar o casă de 120 mp la aproximativ 550.000 de euro. O locuință nouă de aproximativ 100 mp într-o asemenea zonă poate ajunge la câteva sute de mii de euro, în funcție în primul rând de valoarea terenului și de nivelul finisajelor.
Proiectul de pe strada Ceahlău nr. 60B a primit avizul comisiei de urbanism urmând să îl primească și pe cel al arhitectului-șef.

