Închide

Primii contestatari ai turnului de 40 de etaje din zona Someșului: Clujul e un oraș pentru profit, nu pentru oameni!

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - ian. 23, 2020 3 3687

Turnul de 40 de etaje proiectat de Adrian Iancu, fost arhitect-șef al orașului, decan al Facultății de Arhitectură și membru al Comisiei de urbanism a Primăriei, e grotesc ca dimensiune, va conduce la trafic auto și mai sufocant și va sluți peisajul urban, plus că va bloca priveliștea către Pădurea Hoia. Acestea sunt câteva dintre observațiile făcute de către asociația unui deputat clujean cu privire la noul proiect aflat în pregătire la Cluj-Napoca, in incinta magazinului Cora.

Asociația SOS a cerut Primăriei ca proiectul de turn să fie reconfigurat și să propună un nou parc la Someș, pe teren privat, care să se conecteze cu pista de biciclete între Florești și Cluj deja asumată de Guvern. În forma actuală, lansată în dezbatere publică, proiectul e calificat drept un „pornhub urbanistic”.

„Primăria induce în eroare în dezbaterile publice. A refuzat ca zona aceasta, unde e și ștrandul Sun,
să fie realizat aquaparkul, unde spuneam noi că ar merge mai bine decât în parcul Est. Au refuzat pe motiv că există stâlpi de înaltă tensiune. Dar un turn de 40 de etaje nu afectează stâlpii, nu-i așa?! Asta arată cât de sincer se poate discuta la primărie pe politici de urbanism. Emil Boc a preluat un slogan de la protestele din stradă, pe care îl repetă de fiecare dată când ne întâlnim: „Oraș pentru oameni, nu pentru profit”. De fapt, e un limbaj newspeak, orwellian, prin care încearcă să neutralizeze opoziția, căci adevăratul mesaj, în cel mai scump oraș din țară este: „Oraș pentru profit, nu pentru oameni. Turnul vine după altă construcție complet greșită, turnul de 25 de etaje din Mănăștur. În ritmul acesta, vor urma altele care vor sufoca orașul.”, a subliniat deputatul clujean Adrian Dohotaru.

Acesta a formulat prin asociația pe care o coordonează, SOS Cluj, mai mult observații Comisiei de Urbanism referitoare la amplasarea turnului de 40 de etaje cu mall la pachet în zona magazinului Cora din Cluj și a Someșului.

„Blocul de 40 de etaje va fi înconjurat de centura ocolitoare. Astfel, se continuă aceeași imagine urbană dezolantă care există în zonă: neprietenoasă cu pietonii și cicliștii, o autostradă cel mai probabil suspendată cu zone inestetice la baza pilonilor acesteia și o zonă cu un trafic intens auto poluant și zgomotos. Blocul de 40 de etaje nu aduce nimic în plus acestui peisaj, chiar îl alienează și mai mult îndepărtându-l de scara umană prin înălțimea lui. Din aceste motive investitorii trebuie să ofere cetățenilor Clujului ceva în schimb: o înălțime potrivită turnului astfel încât să nu afecteze silueta urbană a orașului dar și o alternativă ‘verde’, departe de trafic, pentru a tranzita această zonă. Propunerea noastră este să contribuie la crearea unui parc deschis tuturor clujenilor înspre Someș. Urmând ideile și principiile master planului amenajării Someșului, acest parc ar putea să devină un punct important vestic pe culoarul verde – albastru al Someșului”, au cerut cei de la SOS Primăriei.

SOS vrea ca investitorii să amenajeze acest parc pe UTR Ve și UTR VPr (din planșa ‘REGLEMENTĂRI
URBANISTICE’) cu pistă de bicicletă cu 2 sensuri, alee pietonală, pistă pentru alergat, gradene pe malul râului, cinema în aer liber, amfiteatru pentru spectacole și întâlnirea comunității locale, bănci pentru odihnă, un loc de joacă pentru copii accesibil tuturor, o zonă pentru adolescenți (parkour, fitness, panou de cățărat sub podul centurii), o zonă pentru seniori, un pavilion acoperit și să lege cele 2 maluri ale Someșului printr-un pod pietonal – ciclist (pe sub podul centurii, atașat acesteia). De asemenea, se propune ca arhitectura turnului să fie una verde, cu terase și fața și acoperișuri verzi.”Ideea Asociației SOS Cluj este de a ne folosi de această situație excepțională pentru Cluj pentru a înainta cu proiectul de a lega Clujul de Florești printr-o alternativă verde (pietonală și ciclistă), departe de infernul traficului auto. Bineînțeles, acest lucru implică o atitudine proactivă înspre dezvoltarea sustenabilă și nepoluantă a municipiului și a zonei metropolitane atât din partea autorităților și a instituțiilor care administrează zonele străbătute (Apele Române, Compania de Apă ‘Someș’ SA) cât și a dezvoltatorilor privați interesați să profite de această zonă valoroasă a Clujului – Poarta ‘Verde’ de intrare dinspre Vest”, mai spus cei de la SOS.

Citiți și:

Se pregătește cea mai înaltă clădire din Cluj, un zgârie-nori cu 40 de etaje lângă Someș

Turnurile, din nou la putere în Cluj. 15 etaje în Bună Ziua, 40 de etaje în Grigorescu. Proiectele urbanistice sunt în consultare publică

  • author photo two

    Luminiţa Silea

    Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

    3 comentarii

    1. Ce gluma buna….clujul are pata rat o zona insalubra vai de ea, are cersetori cu miile are familii sarace care abia traiesc , oare cand vor face ceva pentru oameni nu pentru bani? Cine naiba va cumpara in acel imobil? Tot ei oamenii cu bani sa si hraneasca egoul sa se laude cine sunt ei. Mi e sila de acest oras care a ajuns atat de dezgustator nu mai are nimic frumos care sa mentina viata si oamenii sa se bucure ca traiesc, totul absolut totul trebuie stricat? Cand veti rezolva problemele reale ale clujului apoi sa construiti fandrome de ce nu conatruiti cartiere de case frumoase nu doar babilonosme…

    Scrie un comentariu

    Articole similare