Închide

Update Primăria va comanda o expertiză care să-i spună cum poate scăpa de hotelul de pe trotuar din centrul Clujului

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 10, 2021 0 372

Tema concursului pentru modernizarea liceului “Nicolae Bălcescu” și a străzilor din jur trebuie să includă premisa că zona va fi debarasată de toate construcțiile parazitare ce, din punct de vedere urbanistic, o blochează în anii ’90 -hotelul Cristian și gheretele de pe Canalul Morii, susțin consilierii locali USR-PLUS.

În cazul gheretelor ce astupă Canalul Morii rezolvarea e mai facilă 2024-2025, dar cu hotelul Cristian e mai dificil, însă nu imposibil, arata consiliera locală Alexandra Oană, după prima întâlnire oficială cu oamenii din aparatul de specialitate al Primăriei, cerută de primarul Boc.

Inițial, Boc a spus că modernizare se va face fără a clinti din loc hotelul. Ulterior, după presiuni civice, primarul s-a răzgândit.

Update. Alexandra Oană a spus pentru Actualdecluj.ro că demersurile sunt deocamdată în fază foarte incipientă. “Bună. Într-o primă fază urmează să fie definite obiectivele expertizei, iar apoi să se stabilească dacă expertiza poate fi derulată de Primărie sau dacă e cazul să fie contractate servicii externe. Noi ne-am oferit să contribuim la conturarea obiectivelor, iar așteptarea e ca până în septembrie aceasta să fie demarată. În ceea ce privește proiectul de modernizare, încă nu a fost lansat concursul de soluții. E un proces care va dura mai mulți ani, dar trebuie să ne folosim de timpul acesta pentru ca atunci când vom începe lucrările de modernizare să avem și cadrul legal pentru demolarea hotelului”, a declarat Oană.

O expertiza extrajudiciară va fi contractată de Primărie pentru a lămuri situația hotelului Cristian edificat pe un trotuar în centrul Clujului. Expertiza urmează să ofere variante de lucru municipalității pentru demolarea clădirii, a spus public consiliera locală Alexandra Oană.

“Am participat împreună cu colegul meu George Trif, la o întâlnire cu reprezentanți ai Primăriei pe tema Hotelului Cristian. Am apreciat disponibilitatea participanților la discuție de a lămuri istoria încâlcită a acestui imobil și de a-și asuma demersurile necesare pentru a remedia o problemă ce în urmă cu câteva luni părea de neclintit. Primul pas agreat este inițierea unei expertize extrajudiciare care să clarifice situația extrem de incertă a hotelului și pe care să ne întemeiem viitoarele acțiuni legale”, a informat Oană.

Ea a recunoscut pentru prima dată că “nu va fi simplu să reparăm o situație ce trenează deja de decenii, dar e ceea ce datorăm clujenilor”.

Până la o soluție legală, pe grupurile civice au fost postate imagini din Piața Mihai viteazul, înainte ca hotelul Cristian să fie construit pe trotuarul de pe strada Argeș (foto cover).

“Starea de fapt o aveți și dumneavoastră scrisă. Nu vă ascund, căutăm și alte soluții decât calea instanței, mai rapide și mai eficiente, să nu pierdem trenul modernizării acolo. Orice propunere este binevenită”, a spus primarul la ședința din 26 aprilie.

Detalii:

Un alt hotel monstruos din centrul Clujului rămâne în picioare într-un proiect ambițios de reamenajare a zonei Canalului Morii prin concurs de soluții, chiar dacă este ilegal

Fostul proprietar al Hotelului Cristian spune că e legal și că are autorizație și de la Funar și de la Boc. Mai mulți consilieri locali i-au cerut Primăriei să clarifice situația. Cheta civică pentru cumpărarea clădirii continuă

Campanie la Cluj împotriva practicilor de la Primăria lui Boc și a urbanismului ilegal: Comunitatea vrea să cumpere hotelul ilegal din centrul Clujului și să-l doneze Primăriei pentru a fi demolat

Vezi și:

Primăria se adâncește în proceduri birocratice și asistă în continuare la ilegalitățile proprietarului Hotelului Cristian ridicat pe trotuar în centrul Clujului. Hotelul are acum două garduri ilegale

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare