Închide

Președinta Comisiei Europene și Reprezentantul de Politică Externă și Securitate al UE merg la Kiev

Uncategorized by Actual de Cluj - apr. 08, 2022 0 104

Șefa comisiei și Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell au anunţat vineri că se află în drum către Kiev, în semn de susţinere a Ucrainei împotriva invaziei ruse, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

“Aștept cu nerăbdare să ajung la Kiev”, e mesajul postat pe Twitter de Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

”Mă duc la Kiev”, anunţă, la rândul său şeful diplomaţiei europene.

Şefa CE a anunţat această vizită joi, în semn de ”susţinere de nezduncinat” a Ucrainei, invadată militar de Rusia la 24 februarie.

Această vizită are loc la o zi după ce Uniunea Europeană (UE) a adoptat o nouă serie de sencţiuni împotriva Rusiei – un embargo impus cărbunelui rusesc şi închiderea porturilor euroene navelor ruseşti.

UE vrea să crească – cu 500 de milioane de euro – finanţarea în vederea furnpzării de armament destinat Ucrainei, în toral 1,5 miliarde de euro de la începutul invaziei ruse.

Liderii europeni urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar apoi să asiste la un eveniment ”Stand Up for Ukraine”, sâmbătă, la Varşovia, de strângere de fonduri în favoarea refugiaţilor ucraineni.

Vizita Ursulei von der Leyen are loc la câteva zile după vizita la Kiev a preşedintei Parlamentului European (PE) Roberta Metsola.

Premierii polonez, sloven şi ceh au efectuat la 15 martie o primă vizită europeană de la începutul inavziei ruse, în toiul asediului Kievului.

Trupele ruse şi-au slăbit laţul în jurul capitalei ucrainene în ultimele zile, cu scopul, anunţă Moscova, de a se concentra asupra ofensivei în estul Ucrainei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu