Închide

Poneiul care aduce speranța: cum au înotat zeci de clujeni pentru copii defavorizați, tineri părăsiți și cauze sociale

ActualitateReportajTop News by Kristina Reştea - iul. 12, 2015 1 751

 

La intrarea în bazinul de înot, micuțul de câțiva anișori ține, fericit, o plasă care pare să aibă un conținut cel puțin special. Alături de el, mai mari și mai mici, sunt încă vreo câțiva copilași, în forfotă zglobie. “Ce ai acolo?”, îl întreb, previzibil, pe micuț. “Un ponei!”, zice el imediat. Și deoarece par neîncrezătoare și fiindcă el e foarte bucuros, în doar câteva secunde creatura magică (și mov) e scoasă din plăsuță. E într-adevăr un ponei! (de jucărie) Și puștiul vesel e atât de bucuros cum poți să fii doar când primești un ponei, fie el și din pluș. Alături de căluț, prin plăsuțe mai sunt și altele: de pildă, o păpușă blondă. Cadourile au venit, aflu imediat, de la Raluca. Și cine e Raluca?, vă întrebați probabil. Raluca, elevă, e una dintre cele peste 270 de persoane care au înotat ieri la Swimathonul pentru cauze bune, iar noul și fericitul proprietar de ponei e unul dintre copiii pentru care s-au lansat proiecte, ce au nevoie de sprijin și bani, în continuare.

La Swimathonul de sâmbătă s-au înscris proiecte, au venit înotători ca să facă lungimi de bazine pentru aceste cauze, iar susținătorii lor au fost și sunt invitați la donații. Mai precis, 21 de proiecte au fost înscrise în evenimentul la care ieri s-a înotat pentru atragere de fonduri, la bazinul din Parcul Iuliu Hațieganu. La „concursul” organizat de Fundația Comunitară Cluj s-au înscris 275 de înotători, pentru a mobiliza lumea la donații. Concluzia organizatorilor la final de zi: la ediția de 2015 s-au înotat 8.109 lungimi de bazin, echivalentul a 162 de km. Vezi AICI care sunt cele 21 de cauze pentru care se adună bani și cum poți să contribui.

Sâmbătă dimineața, în sfârșit Parcul Iuliu Hațieganu e deschis tuturor (e zi fără plată), iar indicatoare de hârtie îți trasează drumul spre evenimentul week-endului: Swimathon. Peste tot circulă, în echipe, familii, prieteni și susținător, înotători sau nu, cu medalii, diplome și, uneori, tricouri care îți arată cauza pe care o promovează. Pe tot parcursul zilei, s-a înotat, în echipe, pentru cele 21 de cauze.

 

indicator

 

Se înoată în bazin, se face galerie din tribune, sunt pancarte și aplauze, pe fundal de muzică și sărituri în apă. Au înotat oamenii implicați în proiecte sau prieteni ai lor, angajați din corporații, din instituții publice, din universități, studenți și elevi.

 

Veniți să îi susțină pe înotători sunt o parte dintre copiii ajutați de Fundația Someș, care se ocupă de prevenirea abandonului şcolar si integrarea în societate a copiilor și tinerilor care provin din categorii sociale defavorizate. Este vorba de copii din mediul rural din județ și din oraşul Dej care provin din familii dezorganizate, cu mulţi copii, cu situaţie materială precară, dar sunt implicați și copii din familii bine organizate, care au un trai decent. “Proiectul nostru are ca scop integarea copiilor care vin din familii defavorizate, din familii modeste, printre copilașii mai norocoși. Avem închiriată o casă unde desfășurăm diverse activități, dar unde condițiile nu sunt cele mai bune, așa că ne-am propus să amenajăm centrul și să cumpărăm clădirea. Planul acesta e unul ambițios, știm că nu vom reuși să adunăm suma necesară la eveniment, dar cu banii aceștia (adunați din donații la Swimathon, n.red.) vrem să facem diverse activități pentru copilași. Pe termen scurt, ne dorim să derulăm niște activități de vară, fiindcă acești copii nu își permit să meargă la mare, la munte, așa că ne-am propus să facem un fel de școală de vară”,  ne spune Magdalena Rus, de la Fundația Someș.

 

Una dintre bătăliile în care spun că se implică cei din organizație vizează prevenirea abandonului școlar. „Vorbim de copii care provin din familii numeroase, cu părinți care nu au studii și nu au locuri de muncă din această cauză, părinți care nu reușesc să își susțină copiii în școală. Încercăm să îi ajutăm noi cu îmbrăcăminte și cu programe de educație. Vrem să îi ajutăm să aprofundeze cunoștințele de la școală, fiindcă din cauză că absentează nu se descurcă foarte bine la învățătură. Sunt mulți copii care au abandonat școala din clasa a 5-a. Vrem să îi ajutăm să termine școala, să aibă o meserie, altfel nu au nicio șansă”, subliniază Magdalena.

 

Foto: Magdalena Rus

Foto: Magdalena Rus

 

Doamnele în uniformă a Poliției atrag priviri la bazinul de înot, încă de la intrare, și sunt menționate și la microfon, de amfitrionii de competiție. Și ele au venit cu alt scop decât menținerea ordinii aici: își susțin colegii înotători (doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului), care la rândul lor susțin una dintre cauzele Swimathonului. “Polițiștii clujeni participă la această acțiune caritabilă pentru a sprijini proiectul Locuințe protejate pentru tineri, tineri care provin din diverse instituții de protecția copilului sau din familii dezorganizate. E a doua participare a noastră la Swimathon și ne bucurăm să ne aducem aportul la îmbunătățirea condițiilor de viață a acestor tineri”, ne spune Adnana Ilieș, în uniformă, înainte să apuce să își încurajeze echipa, din tribune.

tribune

Pe Nandor Pal, de la Serviciul social Centrul Daniel, îl găsim pe marginea bazinului, prins în acțiune: face fotografiile oficiale pentru eveniment. Dar se oprește să ne vorbească despre tinerii care, de undeva din tribune, tocmai își încurajează echipa venită să înoate pentru ei. “Suntem situați în Florești, unde avem în centru tineri care locuiesc ca rezidenți, care provin din orfeliante și familii dezorganizate. Sunt tineri care au avut o existență grea, care au fost traumatizați. Încercăm să îi ajutăm, să creăm o rezidență pentru ei, să îi ajutăm să dobândească abilități pentru a găsi un loc de muncă, să se descurce în bucătărie, în grădină. Ei nu au avut nimic de zis până acum în ceea ce privește viața lor, încercăm să îi ajutăm să fie independenți”., spune reprezentantul centrului. Se integrează tinerii? “Avem o rată de succes de peste 60%, iar mulți dintre tinerii noștri participă și la alte proiecte ale noastre, cum ar fi Shoe Box, vin ca voluntari. Noi ținem mereu legătura cu ei și dacă au parcurs toate etapele centrului”, spune reprezentantul organizației. Centrul Daniel oferă servicii sociale şi locuinţe protejate tinerilor cuprinse între vârsta de 18 și 25 ani, este „bazat pe valori creștine”, precizează cei din organizație, și are 4 etape: Rezidență, Tranzit 1, Tranzit 2 și After Care.

“Scopul pentru Swimathon este să adunăm 10.000 de lei, sumă ce acoperă doar o parte mică din bugetul centrului. Dar suma strânsă contribuie la funcționarea  noastră. Cei ce vor să ajute se pot implica în mai multe feluri, acceptăm și donații în bunuri sau alimente. Vrem să renovăm centrul, așa că avem nevoie de materiale”, spune Nandor, pentru cei interesați să intervină. Conform datelor organizației, în județul Cluj în anul 2013 erau 377 de copii în servicii rezidențiale publice, respectiv 81 de copii aflate în servicii rezidențiale private. “Numărul centrelor de plasament pentru tineri care depășesc vârsta de 18 ani scade anual și nu acoperă nevoile existente”, spun reprezentanții centrului.

 

În tricouri roșii, înconjurați de copii, sunt cei de la SOS Bambini, cu o temă la fel de gravă: vor o tabără de vară pentru copii cu dizabilități. Aceștia provin din casele de tip famililal Iuliu Maniu, Axa, Ștefan cel Mare și Bradului din Sighetu Marmației. “Strângem bani pentru ca acești copii să meargă într-o tabără de vară în Gura Humorului, în județul Suceava. Suntem filiala unei asociații din Italia care sprijină de 10 ani centre din Sighetu Marmației, Baia Mare și Cluj-Napoca, unde avem două case de tip familial private. Susținem la Swimathon tabăra din Sighet, pentru care avem nevoie de 20.000 de lei. În această tabără merg 30 de copii, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, copii care au dizabilități psihice, majoritatea cu handicap sever sau moderat”, menționează Norina Peter, director executiv la SOS Bambini România, înconjurată de copii.

 

bazin si copii

 

Aducerea în viața orașului a copiilor din ghetoul de lângă groapa de gunoi de la Pata Rât e o altă cauză pentru care se adună bani. Unul dintre cei 14 membri ai echipei de înotători, Adi Dohotaru, ne spune pentru ce e nevoie de fonduri și are un mesaj pentru clujeni: să nu se teamă de “acești copii foarte faini din ghetoul din preajma Clujului”. Mesajul la toleranță e cu atât mai actual în contextul zilei, al închiderii rampei de la Pata Rât și a crizei gunoaielor prin care trece orașul în lipsa unui centru ecologic de deșeuri, într-un moment în care locuitorii municipiului au început să vorbească despre “invazia” în oraș a populației din jurul rampei. “Înot pentru copiii din Pata Rât, pentru ca ei să aibă ocazia de a ieși din ghetou cât mai des, la programe de tip after school. Avem nevoie de benzină pentru a scoate 100 de copii de acolo, la proiecte culturale și educative, pentru ca ei să vină cât mai des în oraș. Sunt proiecte culturale, unii mai fac teatru, se pune accent pe proiecte artistice, micuții desenează și se întâlnesc și cu alți copiii. E important ca ei să iasă cât mai des din această zonă rău famată a Clujului, care este, din păcate, cel mai mare ghetou al țării din jurul unei rampe de gunoi. Ei trebuie să fie integrați în oraș. E foarte important ca locuitorii orașului să îi cunoască pe acești copii, să vină la proiectele noastre, să vadă că nu au de ce să se teamă de acești copii foarte faini din ghetoul din preajma Clujului”, susține Adi Dohotaru.

Proiectul ROMEDIN (Servicii socio-educaționale pentru incluziunea romilor) susține și promovează educația pentru incluziune și dreptate socială. Acesta oferă servicii socio-educaționale pentru copii și familii din comunitățile marginalizate din zona Pata Rât a municipiului Cluj-Napoca și dezvoltă rețeaua clujeană a școlilor inclusive, în vederea susținerii desegregării socio-teritoriale a zonei. Proiectul este implementat între 15 septembrie 2014 și 14 martie 2016 în Cluj-Napoca de către Fundația pentru Deschidere și Reflecție Socială, în parteneriat cu Asociația Femeilor Împotriva Violenței – ARTEMIS, Fundația TRANZIT, Asociatia Comunitară a Romilor din COASTEI, Departamentul de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Universitatea Babeș-Bolyai, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Dar cauzele care au nevoie de sprijin sunt mai multe, așa că vezi AICI cum poți să fii donator.

Citește despre miza organizatorilor:

Înot de 100.000 de lei: “swimathon” cu mize sociale la Cluj

Un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare