Închide

Gata cu traiul bun dintre PNL-iști și vechii PDL-iști clujeni. Cine le dinamitează „relația”?

AdministrațiePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 12, 2015 0 1125

Deși n-a fost pe placul lor, vechea gardă PDL a acceptat să-l susțină pe candidatul liberalilor – respectiv pe Mihai Seplecan – la șefia Consiliului Județean Cluj. Așa se face Seplecan a fost numit, conform unui vot politic, șef peste instituția județului, în urmă cu numai câteva săptămâni. Acum, acesta plănuișete să atenteze la una dintre regiile care e condusă tocmai de un PDL-ist, respectiv de Mircea Avram, un apropiat din tabăra senatorului Alin Tișe. Seplecan a ajuns la conculzia că îl încurcă regia condusă de Avram (RAADPP – Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat). Ca atare, el vrea să o transforme într-o simplă Direcție/Serviciu, în subordinea Consiliului Județean. Interesant este că în demersul său, Seplecan e ajutat tocmai de PSD, adică de opoziție. Cel puțin asta susține el, pentru că liderul PSD Cluj, Remus Lăpușan n-a vrut să recunoască că i-ar acorda vreun sprijin noului președinte al Consiliului Județean. Senatorul Alin Tișe a subliniat că Seplecan nu poate lua decizii privind desființarea unor regii, sau mai grav, privind îndatorarea Consiliului Județean cu sute de mililioane de lei, fără a se consulta în prealabil cu consilierii portocalii, care de altfel l-au plasat în poziția de președinte al Consiliului Județean.

PSD nu-l mai atacă pe Seplecan pentru că l-au luat în tabără la ei?

PSD a făcut tot ce i-a stat în putere să-i blocheze accesul lui Mihai Seplecan la președinția Consiliului Județean, însă, de când omul lor, Ioan Oleleu, a demisionat pe nepusă masă, lucrurile s-au schimbat. În mod surprinzător, prefectul lor, Gheorghe Vușcan nu s-a mai legat de faptul că s-a încălcat procedura adminsitrativă, cum o făcea anterior, iar consilierii social-democrați n-au mai avut nimic de obiectat la adresa sa. Așa se face că Seplecan, prin votul colegilor săi, și-a intrat în atribuții, conform noului său mandat. Acum, în calitate de președinte spune că are planuri mari la Consiliul Județean. Vrea un credit de peste 150 de milioane de lei, pentru repararea drumurile din județ. Pentru a administra acești bani consideră că n-are nevoie de RAADPP, care, oricum nu și-ar justifica rolul și nici organigrama stufoasă. „E nevoie de bani ca să reparăm drumurile, trebuie să-i împrumutăm dar nu-i mai putem da Regiei, pentru că s-ar considera că e ajutor de stat, iar acest lucru nu e legal. Oricum, e o regie care trăiește numai din veniturile Consiliului Județean, are 5 directori și peste 100 de angajați, nu se justififică. O transformăm în Direcție a Consiliului Județean. Vor mai rămâne vreo 50 de angajați, iar restul să se ducă pe unde pot”, a comentat Seplecan.  Numai că această regie e condusă tocmai de un om din PNL (vechea gardă PDL), astfel că liderii portocolii care l-au susținut pe Seplecan să ajungă președinte sunt, acum, revoltați de atitudinea sa. „Nu am văzut încă proiectul de hotărâre privind desființarea acestei regii, însă, cu siguranță nu se poate lua o astfel de decizie fără să fie consultați, în prealabil, și consilierii noștri. Este o nebunie să vrei să îndatorezi din nou Consiliul Județean fără să ai un plan financiar pe termen mediu și lung. Sunt bani foarte mulți la mijloc, cine va dori să-și asume așa ceva? Și apoi cum să fim de acord cu desființarea unei regii care în prezent are lucrări și proiecte în derulare, cum să dai oamenii afară, așa, pur și simplu? Domnul Seplecan nu trebuie să uite nici un moment că el nu poate face ce dorește, tocmai pentru că are un mandat politic. Noi i-am dat acest mandat, nimeni altcineva, deci trebuie să se consulte cu noi. Altfel, acest lucru nu va rămâne așa”, a comentat senatorul Alin Tișe. Lui Seplecan nu pare, însă, să-i pese că-și dinamitează relația cu vechii PDL-ști, de ce credeți? Pentru că spune – interesant – că are susținerea PSD. „Dacă nu mă vor susține (consilierii PNL, foști PDL – n.red), voi ieși și voi spune public că nu vor să reparam drumurile. Oricum, am susținerea PSD. Am nevoie de 25 de voturi, iar cu sprijinul PSD trece proiectul„, a comentat Seplecan.  Liderul PSD Cluj, Remus Lăpușan, a respins ipoteza ca l-ar susține pe Seplecan. Pe de altă parte, el n-a negat că ar avea multe reproșuri la adresa regiei conduse de Mircea Avram. „Nu-l susținem noi pe reprezentantul PNL. Ei între ei au probleme. Noi ne facem treaba. Ei să răspundă pentru toate proiectele blocate ale Clujului. În privința RAADPP nu ascund că am avut destule lucruri de semnalat, legat de banii care s-au cheltuit aiurea. Dar nu am luat nici o decizie privind desființarea acestei regii”, a comentat Lăpușan.

 

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.
  • Articole similare