(Nu?) călcați iarba!
Opinie by Kristina Reştea - mai 01, 2014 2 963
Nu deții cu adevărat ceva până când nu poți să îl folosești (pe acel ceva) fără frică. Sau cel puțin eu sunt convinsă de asta. Ca să te bucuri pe deplin, trebuie să fie fără rezerve și fără gânduri despre consecințe. Fără “dacă îl stric”, “dacă e prea fragil”, “dacă nu e voie”, “dacă se supără cineva”. E al tău cu adevărat numai atunci când ajungi să te comporți în preajma lui natural, fără scenarii și fără frică. Nu cu gânduri de a-l distruge, evident; ci doar fără frică. E ca atunci când pășești cu tocuri (înalte) prima dată pe parchetul tău nou. (Asta e comparația pentru fete. Dacă ești băiat, nu păși cu tocuri pe parchetul tău nou! Poți în schimb să inviți niște tocuri să se plimbe pe parchetul tău nou).
E la fel cu obiectele, cu oamenii și cu orașul.
Și vreau să vă dau un exemplu:
După niște mulți ani petrecuți-locuiți în același oraș, cu scurte escapade, Cluj-Napoca, am trecut cândva în vara trecută prin niște zile în care s-au întâmplat lucruri. Lucruri atipice, aș zice, deși le-aș dori cotidiene. Mai exact: nu doar că s-au întâmplat lucruri, dar orașul a și participat la ele. A ieșit Clujul în stradă și oamenii și-au folosit în sfârșit orașul. Se mai întâmpla asta înainte, dar secvențial și de obicei în aceeași perioadă: mai – iunie, la TIFF, când orașul e invariabil viu și plin, cu locatarii lui și cu oaspeți frumoși. Dar anul trecut începutul de vară a fost atipic: în locul liniștii nostalgice care se așterne de obicei după Festivalul de Film (cam acum se retrag și studenții în vacanțe în afara orașului studențesc), au venit niște zile vesele și pline în care am simțit în sfârșit că orașul trăiește și că oamenii lui îl pot folosi. Fusese Jazz in the Park (festivalul), dacă îmi amintesc bine, și am ajuns în Parcul Central la o oră de seară. Era plin. Și nu doar că era plin. Era plin, plin, plin, plin de tineri și de vârstnici și de copii și de căței și de biciclete, era forfotă și mișcare, erau scene pe care se cânta și standuri la care se vindeau comori și nimicuri, vintage sau wannabe – vintage. Și oamenii erau peste tot, se așezaseră, în grupuri mari sau restrânse, pe iarbă, mișunau pe alei și printre copaci, era veselie și mișcare și o atmosferă anti-amorțeală pe care nu o văzusem de mult. Cum ziceam: oamenii foloseau orașul.
Și un contra-exemplu:
Am trecut zilele acestea prin Piața Avram Iancu (aceea cu statuia ușor sinistră și fântâna arteziană… cum să îi zicem? zglobie). Au apărut niște bucăți noi de verde în piață, am constatat, s-au ivit un gazon verde-proaspăt și niște floricele. Și un afiș înfipt în băț: „Nu călcați iarba!”. Adevărul e că peticele de verde erau într-adevăr mici, iar acesta nu este, cu siguranță, cel mai bun exemplu de spațiu verde urban (nu ai prea multă iarbă de „călcat” pe aici), dar vroiam să vorbesc de un principiu, de fapt.
Păi de ce să nu călcăm iarba? În fața afișului din băț, mi-a venit în minte imediat imaginea cu parcul central plin de oameni relaxați și bucuroși să își folosească orașul și m-am întrebat încă o dată: de ce să nu călcăm iarba? Și mi-am amintit de parcurile, de treptele și de piețele pline din Barcelona, unde locuitorii și turiștii se bucură de fiecare bucată de oraș, și de malurile Senei, unde parizienii se strâng pe seară în grupuri la picnicuri ad-hoc și de o altă celebră imagine, numai că pe asta nu am trăit-o personal, ci am primit-o mereu ca exemplu de la alți cetățeni anti – “Nu călcați iarba”: Central Park, New York. Unde parcul e pentru oameni, unde parcul primește oameni care chiar stau pe iarbă! Ce sacrilegiu! Sau nu? Aș propune, așadar, să ne mai deschidem un pic mintea, să ne mai uităm un pic în jur (că tot vine aniversarea Europei) și să ne mai folosim un pic orașele, fără frică să călcăm iarba.
P.S.: autodenunț – când am făcut poza asta am călcat puțin pe gazon:
In parcul central, domne-ti multzam, si-au revenit si se poate calca iarba, se poate „aseza pe ea”, dar in avram iancu, nu vad utilitatea „stationarii” pe iarba. Mai ales daca e o fasie de 30 cm langa rondul de flori 🙂 Plus ca arata bine asa, necalcata! In schimb in parc, unde ai diiitamai suprafata de iarba, cred ca e mai placut. In acest caz, sunt de acord cu administratia. Unul dintre putinele cazuri in care sunt de acord…..
[…] (Nu?) călcați iarba! […]