Închide

INTERVIU Lumea Ramonei Dumitrean

CulturăRecomandarea redacțieiSocial by Actual de Cluj - mart. 11, 2015 1 2639

Ramona Dumitrean este Ranevskaia Liubov Andreevna din Livada de vișini, Rowena din Biloxi Blues, Dactilografa din Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Mașa din Pescărușul, Femeia din Purificare, Necunoscuta din Steaua fără nume, Doamna-cu-coasa din Mein Kampf. ”Publicul e în delir, când numele-mi înșir / Bărbații-s sinuciși la capul meu de-afiș / Flori, aplauze, odă, R.a.m.o.n.a.-i la modă”, aflăm dintr-un poem scris de actrița de la Teatrul Național Cluj. Cine e însă Ramona Dumitrean în afara fascinantei lumi a teatrului?

 

– Sâmbătă ai jucat în Apolodor, spectacolul-concert al Adei Milea. Nu e ciudat cum se potrivesc lucrurile? Știu că în urmă cu ceva timp făceați parte din aceeași trupă, Aster, la Bistrița. Poți localiza în timp momentul și dezvolta puțin subiectul? Cât a contat această experiență în alegerile tale de mai târziu?
– Păi, fiind la același liceu, activând în aceeași trupă, alegând aceeași meserie (Doamne, câte gerunzii!), cumva era firesc, ca peste ani, să lucrăm împreună. Uf, anii de liceu! Era foarte tare pe vremea aia, aveam extrem de multe activități extrașcolare, teatru, cercuri literare, prezentări de evenimente, emisiuni pentru copii la radio. Câștigam bani buni pentru un simplu corn și un pahar cu lapte pe zi . Uite cât a contat această experiență în alegerile mele de mai târziu. Și acum am activități extra meserie de bază, dar câștig bani puțini, pentru trei pâini și doi litri de lapte pe zi! Eu zic că am evoluat. Vorba aia: dacă am fost, cum am fost (să nu zic proastă!), când am fost mică, acum, mare fiind, numai mă joc!

– Cum ai rezistat dorinței părinților tăi de a urma Facultatea de Medicină?
– Cred că eram în clasa a X-a, când m-am decis să țin în biroul directorului de liceu un discurs lacrimogen și, uite-așa, de la secția de chimie-biologie am fost transferată la filologie, fără știrea mamei mele! Nu mă regăseam printre deștepți. Eram doar inteligentă!  Și, într-un târziu, ființa asta minunată, mama mea, mi-a acceptat, înțeles, respectat, iubit…decizia! Acum e mândră de mine. Măcar atât să fac și eu pentru ea!

– Te întorci cu drag acasă? Ai vreo sugestie pentru autoritățile locale din Bistrița? Ce s-ar putea integra în peisaj după mere-gigant, ouă supradimensionate și struți încoronați?
– Acum, acasă pentru mine e la Cluj, în Chinteni, lângă pădure! Bunicii mei, spre trecerea lor în neființă, au dinamitat podul pe care au trecut, au luat cu ei gardul din lemn și ploaia de vară cu bulbuci, au secat pârâul în care mă scăldam, m-au privat de atingeri și de vorbe dulci, dar mi-au lăsat atâtea poteci bătătorite, atâția nuci înfloriți, atâtea gânduri parfumate. Acelui acasă, de lângă Bistrița, la Buduș, i s-a alăturat mama mea și a sfințit acel loc cum nu se poate mai bine. A avut grijă să reînvie sărbătoarea mirosului de struguri, a mirosului de fân, a mirosului de teracotă, a mirosului de mămăligă cu brânză, a mirosului de altădată! Și atunci, abia acolo sunt bine, în siguranță. Și când ne întâlnim toți, cu frații mei și familiile lor…este minunat! În oraș, în Bistrița, nu mă mai regăsesc! Nu mai recunosc oameni, nu mai recunosc clădiri, nu mai recunosc parcuri. Livezile de meri de la intrarea în oraș au fost înlocuite de vile. Monstruozitățile astea de care-mi amintești tu nu se integrează în peisaj. Pur și simplu îl înlocuiesc complet. Sugestia mea ar fi să o facă lată de tot și să realizeze cu mare pam-pam și monumentul numit ”Căpșuna uriașă” (că deh, foarte mulți localnici lucrează la căpșuni în Spania).

– Un apel la memoria afectivă, Clujul studenției tale. Care au fost reperele cele mai importante (oameni, locuri, profesori, lecturi, întâlniri…)?
– Hmmm! Camera și palierul din căminul studențesc unde mă întâlneam cu colegii și prietenii la taclale, Music Pub-ul cu pâinea cu untură și răgușeala de după concerte, curtea din spate a Facultății de Litere – exercițiile fizice, lecțiile de scrimă, prezența dură și fermecătoare a domnului Habala (cel mai iubit profesor) – ludicul cu care-și ținea cursurile de teorie a dramei profesorul Ion Vartic. Celine și Marquez, uitați prin cafenele. Colecția “Romanul secolului XX”, citită pe vericală, pentru a câștiga timp în secolul meu, BPT-ul, spectacolul ”Apocalipsa după Marta” făcut împreună cu formația KUMM la CCF Cluj. Întâlnirea cu Renata Scant și plecarea cu o bursă în Franța, colegii mei dragi din clasă (Cipri Vultur, David Kozma, Dana Bonțidean, Elena Popa, Ofelia Popii, Ileana Hurezeanu, Daniel Rizea, Cristi Badiu, Sebastian Barbalan, Octavian Cercel), festivalurile studențești de teatru și strânsa legătură de prietenie cu clasa lui Marius Manole de la Iași, legătură care se păstrează până astăzi (eram îndrăgostită de Manole până peste cap ). Vizita la cantina Primăriei, când îmi intra bursa, începutul relației mele cu soțul meu Cristi Neadea…

Ramona3
– Te rog să faci referire, în câteva cuvinte, la următoarele evenimente: TIFF, Electric Castle, Zilele Clujului, Jazz in the Park, Balul Operei, CFR – U Cluj (ăsta e un meci de fotbal).
– TIFF-ul și celelalte festivaluri de film, Electric Castle, Jazz in the Park, cele trei Instituții de Teatru (și festivalurile aferente), cele două Opere, Fabrica de Pensule, Temps d’Image-ul, Reactorul, Cinematografele (am uitat ceva?) sunt indispensabile Clujului Universitar. La Zilele Clujului ce se întâmplă? Întreb pe bune. Habar n-am cu ce se mănâncă acest eveniment…probabil cu mici și bere! La Balul Operei nu pot merge în blugi, tricou și cu animale de companie, deci pentru mine e inexistent! Iar la chestia asta cu fotbalul sunt complet în offside. Știu doar că se bagă atâția bani în ”dosul” unor indivizi care fug după o minge…

– Un proiect drag vouă, Teatrul Imposibil, nu a prea fost posibil la Cluj. Ai găsit o explicație rezonabilă pentru faptul că genul acesta de inițiative nu prind în prezumtivul oraș cultural?

– Din 2003 până în 2009 Teatrul Imposibil a fost…Posibil! Și a însemnat nu numai pentru noi ceva autentic. Am făcut spectacole în spații neconvenționale, am avut un festival internațional de teatru experimental, s-au tradus texte contemporane, s-au publicat texte, s-au făcut spectacole lectură, etc. Și, după un ”heirup” de 7 ani, când ni s-a tăiat craca de sub picioare din varii motive (în primul rând cel financiar), eu și soțul meu ne-am retras din cursă. Devenise mult prea greu doar în doi…voluntari! Am mers mai departe, fiecare făcându-și meseria lui și încercând să ne concentrăm și pe viața personală.

– Clujul clamează tot felul de titluri, unele oficiale, altele la nivel de deziderat. În toate însă apare dorința de fi o capitală a ceva, a tineretului, a culturii…Aceste pretenții sunt justificate, există și o ofertă reală care să le susțină?
– Am mai răspuns la întrebarea asta de atâtea ori. Cultural vorbind, răsar ici-colo colaci de salvare. Dincolo de titulaturi, mai mult sau mai puțin inspirate, problemele Clujului sunt în continuare gropile din asfalt, mormanul de gunoaie aflate peste tot, distrugerea spațiilor verzi și plantarea betoanelor în loc, prea multe mașini, clădiri vopsite în toate culorile curcubeului, plin de biserici, bănci și farmacii, statui tot una și una, cerșetori…E mai degrabă un focar de infecție, o lezare a bunului simț de orice fel. Și proiectele reale de înlăturare a acestei afecțiuni aproape cronice lipspesc cu desăvârșire!

– “Ramona Dumitrean e o actriță-cameleon cu posibilități încă puțin explorate de regizori”, “Ramona joacă în delir, cu toate motoarele la maximum. Logica omului care privește din sală nu funcționează pe logica Ramonei, care este în transă”. Două afirmații măgulitoare din partea unor regizori din generații diferite, Andrei Șerban și Radu Afrim. Întâlnirile cu ei au fost o provocare pentru tine?

– Mda, am reușit să-i conving că sunt cel puțin…eu însămi! Sper să realizeze cândva gravitatea afirmațiilor lor măgulitoare. Toți cei care au trecut prin viața mea profesională au lăsat amprente. Unele au fost curățate de timp, altele sunt încă extrem de vizibile în fiecare pas pe care-l fac pe scenă! Andrei Șerban și Radu Afrim au lăsat amprente încă vizibile!

– Deşi e stupid să-ţi cer să faci o ierarhizare există un rol care e mai apropiat de structura sufletului tău?
– E stupid să-mi ceri asta! ….Caligula!

Cum ai cataloga publicul clujean? Se schimbă ceva pentru tine dacă, de exemplu, ai afla că printre spectatori e Peter Brook sau Llosa? Ai fost vreodată aproape să cedezi impulsului de a părăsi scena din cauza unor reacții din public?
– Publicul clujean e publicul ideal! Sunt atât de fericită și atât de recunoscătoare că vin în număr atât de mare la teatru. Brook și Llosa? Să știi că i-am avut pe amândoi în sală ca spectatori! Pe bune! Nu-i tare? Pe Brook la Paris când jucam într-un spectacol de-al lui Șerban și pe Llosa la Cluj! Habar n-ai avut cui ai cerut acest interviu!?  Niciodată n-am părăsit scena din cauza unui spectator, să-i zicem ”nepoliticos”, și n-aș face-o! L-aș lăsa la gura sau pe mâna celorlalți spectatori dornici să vadă spectacolul.

 

Mario Vargas Llosa, pe scena Teatrului Național alături de Ramona Dumitrean

Mario Vargas Llosa, pe scena Teatrului Național alături de Ramona Dumitrean

– Cum arată programul unei zile din, să zicem, săptămâna premergătoare unei premiere? Ce se întâmplă a doua zi după spectacol?

– Mă trezesc, îmi hrănesc animăluțele, fac un duș, beau cafea, iau autobuzul, merg la teatru, mă întorc seara târziu acasă cu autobuzul, hrănesc animalele, mă culc. A doua zi după premieră, cum s-a întâmplat recent, o iau de la capăt cu programul de mai sus.

– Cât de mare e tentația compromisului în meseria ta și care e cea mai frecventă formă în care apare?
– Parcă aș fi la psiholog…Eu nu-s adepta sintagmei ”scopul scuză mijloacele”, așadar nu sunt în pericol. Nu știu în ce formă apare…Ba, uite, am făcut compromisuri. N-am avut încă suficient curaj să-mi exprim public părerea despre actuala critică de teatru din România și aportul ei inexistent la actul artistic propriu-zis!

– Când ai deschis ultima oară televizorul și care a fost reacția ta?
– Îl deschid seara, când mă pun în pat. Aud voci din interiorul lui și mă bucur că nu mi-au tăiat cablul. În cazul ăsta, reacția-i pozitivă!

– În spiritul lui 8 martie. Crezi că există o formă agresivă de machism în familia tradițională românească? Lumea teatrului e ferită de atitudini discriminatorii?
– Eu nu mă pricep la de-astea…Ce-a fost mai întâi? Oul sau găina? Bărbatul e mai tare? Femeia e nedreptățită? Întotdeauna m-am simțit bine în preajma bărbaților. Vrei să-I denigrez?
– Care sunt lucrurile din cotidianul tău pe care le găsești cu adevărat revoltătoare?
– Facem atât de puține lucruri reale, palpabile, pentru noi înșine, pentru țara în care trăim. Ne plângem continuu, dăm vina pe strămoși, hulim România, dezbatem non-stop, dacă mie mi-e bine mi se rupe de celălalt, distrugem natura și luăm bani pe asta, ucidem animalele și le transformăm în trofee, dăm un search pe google și avem câteva lecturi la activ, ne punem termopane, mâncăm covrigi, ne îmbrăcăm în serie, etc…

– În ce rol l-ai distribui pe primarul Clujului?
– Are deja rolul de primar, să-l joace bine măcar pe ăsta!

– 3 cărți care nu pot lipsi din biblioteca ta, trei trupe pe care le asculți cu plăcere, trei filme memorabile?
– Pfuuu…Doar trei? Bine, acum îmi vin în minte: ”Spuma zilelor” – Boris Vian, ”Privește, înger, către casă!” – Thomas Wolfe și ”Frica portarului înaintea loviturii de la unsprezece metri” –Peter Handke. Apoi Rammstein, Pink Floyd și ABBA. Delicatessen – Jean-Pierre Jeunet, Vaca și prizonierul – Henri Verneuil, In the mood for love – Kar Wai Wong.

-Planuri de viitor?
– Un copil…doi….trei…

-Spuneai într-un interviu că ești fericită să aduni niște animăluțe și eventual să le răzvrăteşti împotriva oamenilor. Cine ar avea loc pe arca Ramonei Dumitrean?
– Dacă aș avea inelul Arabelei aș face să dispară rasa umană de pe pământ (și eu, să fim înțeleși!). Dar cum nu am această putere, voi lupta cu toată ființa mea împotriva celor care agresează natura și animalele!

Ramona4

CV Ramona Dumitrean

Data şi locul naşterii:
13 februarie 1979, Bistriţa
Studii:
– Facultatea de Litere, Catedra de Teatru, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca, promoţia 2001, clasa prof. Marius Bodochi şi Diana Cozma.
– Bursieră a Companiei „Renata Scant“, Franţa (2001-2002).

Activitate profesională:
Angajată a Teatrului Naţional din Cluj din anul 2003.

Activitate didactică:
Coordonator ateliere de teatru – Cie Renata Scant, Grenoble, Franţa, în perioada 2001-2002;
Coordonator Master class – Theatre du Globule, Lyon, Franţa, cu sprijinul Centrului Cultural Francez Cluj, 2005.

Premii
Premiul Publicului, pentru rolul Irina Cornici din spectacolul Spovedanie la Tanacu, după romanul jurnalistic al Tatianei Niculescu-Bran, la Festivalul Internaţional de Teatru din Lodz (Polonia), 2009;
Premiul pentru Cea Mai Bună Interpretare Feminină, pentru rolul Irina Cornici din spectacolul Spovedanie la Tanacu, după romanul jurnalistic al Tatianei Niculescu-Bran, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, ediţia a XIV-a, 2008;
Premiul „Euphorion“ pentru tinerii actori, oferit de Teatrul Naţional din Cluj, pentru rolul Femeia din Purificare de Sarah Kane, oferit de Teatrul Naţional Cluj-Napoca, 2007;
Premiul pentru Cel Mai Bun Rol Feminin, pentru rolul D-na Smith din spectacolul Cântareata cheală de Eugène Ionesco, la Festivalul „Hyperion“, Bucureşti, 2001.

Work-shop-uri:
– Participare la Academia Itinerantă „Andrei Şerban“, desfăşurată la Horezu (2009);
– Participare la Academia Itinerantă „Andrei Şerban“, desfăşurată la Plopi (2007) şi la Teatrul La MaMa din New-York, proiect finanţat de Institutul Cultural Român din New York şi finalizat cu spectacolele Spovedania/Deadly Confession, după romanul jurnalistic Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran, la Teatrul La MaMa şi Spovedanie la Tanacu la Teatrul «Odeon» din Bucureşti (2008);
– Master-class cu Andrei Şerban la Teatrul Naţional din Cluj (2005);
– Atelier susţinut de Andry Zoldak în cadrul Festivalului de Teatru de la Grenoble (2002).

Interviu realizat de Valentin ȘCHIOPU

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare