Închide

Licitația pentru Magistrala 1 de metrou din Cluj a fost atribuită. Contractul a fost câștigat de turcii de la Gülermak

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 28, 2023 0 1102

Asocierea Gülermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.  După expirarea perioadei de contestații și semnarea contractului se va putea trece la proiectarea și execuția lucrărilor, arată primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook. La finalul lui 2022, Primăria a semnat cu Ministerul Trasporturilor contractul de finanțare pentru proiectul metroului din Cluj, motiv pentru care bugetul orașului a inclus și o finanțare pentru acest proiect de 132 de milioane de euro.

„Oferta depusă de către Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A are următoarele caracteristici:
Oferta financiară: 9.059.483.352,07 lei fără TVA (față de valoarea estimată de 9.064.456.067 lei fără TVA)
Punctaj obținut componenta financiară: 55 puncte (din 55)
Punctaj obținut componenta tehnică: 36,25 puncte din 45 puncte
Total punctaj obținut: 91,25 puncte din 100 puncte.

Valoarea estimată totală pentru realizarea acestui obiectiv este de 9.064.456.067 lei fără TVA, din care:
– valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 8.666.341.418,31 lei fără TVA;
– valoarea estimată a serviciilor de proiectare (inclusiv alte servicii): monitorizare, studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă), expertizare tehnică, documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică: 398.114.648,69 lei fără TVA.

Durata totală a contractului este de 96 de luni. Printre proiectele realizate de către ofertantul câștigător se număra : lucrarea de Construire a Sistemului Feroviar de Transport Public Istanbul Otogar-Bağcılar, Executarea Lucrărilor Electromecanice şi Livrarea Vehiculelor, proiectarea şi Construirea Liniei de Metrou a II-a Varşovia de la stația „Rondo Daszynskiego” până la stația „Dworzec Wilenski” sau proiectare și construcție a liniei de metrou II din Varșovia – ETAPA 2 a TRONSONULUI DE VEST DE LA TUNELUL DIN SPATELE STAȚIEI C06 „KSICCIA JANUSZA” până la șinele de cale ferată din spatele stației C04.”, a anunțat primarul Emil Boc.

(sursa: primariaclujnapoca.ro)

Termenul de depunere a ofertelor a fost 28.10.2022 fiind depuse 2 oferte de către asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A și asocierea S.C. DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. – S.C. TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S.

Licitația deschisă s-a desfășurat în baza anunțului de participare cu nr. CN 1040395/16.03.2022 având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”. Activitățile principale descrise în documentația de atribuire care a stat la baza licitației deschise sunt proiectarea și execuția de lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție magistralei 1 de metrou, ceea ce va permite punerea în funcțiune după executarea tuturor lucrărilor și dotarea completă.

Magistrala 1 Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens).

Fazele premergătoare organizării licitației, trecute în revistă de Primărie

Prin Acordul de asociere privind realizarea în parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului și evaluare strategică adecvată pentru obiectivul de investiții „Tren Metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida” – nr. 188.108/04.04.2019, aprobat prin HCL 1099/19.12.2018, părțile (UAT Municipiul Cluj-Napoca, Comuna Florești, Comuna Gilău, Comuna Apahida, Comuna Baciu, Comuna Jucu și Comuna Bonțida) au convenit realizarea în parteneriat a studiilor SPF, SF, de mediu pentru proiect, alocând fonduri pentru a evalua fezabilitatea transportului urban de călători tip metrou.

În octombrie 2021, ca urmare a contractului încheiat în aprilie 2020, cu o echipă de proiectanți și consultanți cu experiență în proiecte de transport, condusă de SWS Engineering SpA, pentru efectuarea studiilor, a fost finalizat Studiul de Fezabilitate. Astfel, indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții Magistrala I de metrou Cluj au fost aprobați prin HG 1288/28.12.2021, iar în octombrie 2022 a fost emisă Hotărârea nr. 1245 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Tren metropolitan Gilău-Floreşti-Cluj-Napoca-Baciu- Apahida-Jucu-Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

Traseul liniei de metrou ușor începe din zona nouă rezidențială din Florești. Primele trei stații deservesc zone de locuințe de densitate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorului spital regional de urgență și respectiv centrul comercial Vivo. Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur (cea mai densă zonă de locuințe din oraș), iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști. De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială B-dul Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură deservește cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este amplasat și Depoul suprateran. Întreaga linie este în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.

În ianuarie 2022 a fost încheiat Acordul de asociere nr. 41272, aprobat prin HCL nr. 4/18.01.2022 , între U.A.T. Municipiul Cluj-Napoca şi U.A.T. Comuna Floreşti privind realizarea în parteneriat a procedurilor de achiziţie publică, necesare pentru realizarea obiectivului de investiție Tren metropolitan Gilău–Florești–Cluj-Napoca–Baciu–Apahida–Jucu–Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea, respectiv Componenta 1. Magistrala I de metrou.

Conform HG nr. 1245/2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici, finanţarea obiectivului de investiţii va fi asigurată prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, titlul 61 „Proiecte cu finanţare din sumele componentei de împrumut a PNRR“, de la bugetul de stat în condiţiile stabilite conform legii, de la bugetul local, precum şi din alte surse legal constituite.

În data de 29.12.2022 a fost semnat contractul de finanțare nr. 18 între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și U.A.T Municipiul Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului Magistrala I de Metrou Cluj.

sursă foto: zf.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu