Închide

Ghenie deschide expoziție în faimosul Ermitaj din Sankt Petersburg

Cultură by Actual de Cluj - nov. 26, 2019 0 2003

Cunoscutul pictor clujean Adrian Ghenie deschide expoziție în faimosul Ermitaj din Sankt Petersburg.
Expoziția ”I have turned my only face…” a fost deschisă în 21 noiembrie, în urmă cu câteva zile. ”E concepută pentru a familiariza vizitatorii muzeului cu unul dintre tinerii artiști cei mai de succes ai Europei”, arată reprezentanții muzeului rus.
Expoziția include 12 tablouri, inclusiv cele care au fost create având ca inspirație reproducerile după picturi din Ermitaj pe care Ghenie le-a văzut când era copil. ”Pentru Ghenie, identitatea națională (titlul expoziției include un citat dintr-un poem de Nichita Stănescu, poetul național al României care a fost nominalizat la un premiu Nobel) și elementele biografice profund personale (viața în perioada ”stagnării; emoții din copilărie stârnite de poveștile părinților despre țările Blocului Estic) formează doi piloni ai artei sale” – așa sună prezentarea expoziției artistului.
”Unicitatea lui Ghenie rezidă în conexiunile sale timpurii cu Ermitajul. La o vârstă fragedă i s-a dat un album cu picturi flamande produs de editura Iskusstvo, în 1984, și a devenit sursa sa supremă de inspirație pentru multă vreme. De-a lungul a mulți ani viitorul artist a copiat pas-cu-pas reproducerile după capodoperele din muzeul din Sankt Petersburg, în final ajungând la propriul său stil artistic”.

Amintim, pictorul originar din Baia Mare și școlit la Universitatea de Arte și Design din Cluj și-a bătut în octombrie 2016 propriul record cu tabloul “Nickelodeon”, vândut pentru 9 milioane de dolari la casa de licitații Christie’s. Anterior Ghenie vindea la aceeași casă de licitații din Londra lucrarea “Flori de Floarea Soarelui în 1937″ pentru 3,11 milioane de lire sterline, adică aproape patru milioane de euro. Precedentul record al lui Ghenie a fost în 2015, când a vândut tabloul “The fake Rothko” cu 1,42 milioane de lire sterline, sau 1,78 milioane de euro, tot la Sotheby’s.

Adrian Ghenie e un exponent al aclamatei “Școli de la Cluj”, puternică pe piața artei contemporane în ultimii ani. Născut în 1977 la Baia Mare, a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj în 2001. E unul dintre co-fondatorii galeriei Plan B din Fabrica de Pensule, alături de Mihai Pop. A expus între altele în Veneția, Praga, San Francisco și altele, iar în 2015 a reprezentat România la Bienala de la Veneția. Are lucrări, între altele, la Museum of Contemporary Art în Los Angeles sau San Francisco Museum of Modern Arts.  E artistul român cu cele mai scumpe lucrări pe piața internațională.

Citește și:

Cum a cucerit Adrian Ghenie piața de artă. „Nu prea am mulți colegi de vârsta mea pe care să-i întreb „tu cum ai supraviețuit acestui tsunami?””.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu