EXCLUSIV După plângere administrativă, Ministerul Culturii arată ce a determinat decapitarea Operei din Cluj prin demiterea lui Estefan după 10 ani / Document exclusiv: veniturile din bilete, încasate de o asociație privată, și un prejudiciu estimat la un sfert de milion
ActualitateCultură by Mihai Prodan - nov. 04, 2026 0 27
Ministerul Culturii a furnizat constatările anonimizate ale comisiei de control de la Opera Națională din Cluj în contextul demiterii managerului Florin Estefan după zece ani la șefia instituției. Documentele au fost obținute în exclusivitate de actualdecluj.ro, în urma unei reclamații administrative.
Constatările vizează, între altele, încasarea veniturilor din bilete de către o asociație privată, achiziții fără proceduri de atribuire, raportări contradictorii privind numărul spectatorilor, cheltuieli considerate nejustificate și deficiențe ale controlului intern. Comisia indică un prejudiciu de cel puțin 236.500 de lei și semnalează posibile infracțiuni. Raportul a fost transmis Curții de Conturi, Direcției Naționale Anticorupție și Agenției Naționale de Integritate. Documentul consemnează indicii privind posibile fapte penale, nu condamnări și nici vinovății stabilite definitiv de o instanță.
Pe 15 septembrie, actualdecluj.ro a solicitat o copie a raportului comisiei interdisciplinare a Ministerului Culturii. Pe 14 octombrie, ministerul a refuzat să îl comunice, invocând prezența datelor cu caracter personal. Pe 16 octombrie, redacția a formulat o reclamație administrativă și a precizat că solicită comunicarea părților care pot fi separate de datele personale, în formă anonimizată, inclusiv constatările, concluziile și măsurile dispuse. Prin răspunsul din 28 octombrie, semnat de secretarul de stat Koppány Bulcsú Ötvös, comisia de analiză a respins reclamația ca neîntemeiată. Ministerul a argumentat că legalitatea refuzului inițial trebuie analizată prin raportare la cererea inițială, care solicita raportul în integralitate, iar precizările ulterioare nu pot determina, retroactiv, nelegalitatea acelui răspuns.
În același timp, ministerul a tratat precizările redacției drept o solicitare nuanțată și a transmis constatările anonimizate. Acestea arată că verificările au vizat atât gestionarea veniturilor și a cheltuielilor, cât și raportarea rezultatelor artistice și funcționarea mecanismelor de control din instituție.
Banii din bilete, încasați de o asociație privată
Una dintre cele mai importante constatări privește un contract de parteneriat încheiat la 2 iulie 2025 între Operă și Asociația Culturală „Opera 2 You”. Prin acesta, asociația a fost împuternicită să vândă bilete și să încaseze direct, în conturile proprii, veniturile aferente unor spectacole din repertoriul curent. Potrivit comisiei, cele patru spectacole vizate au fost produse integral din resurse publice, astfel că veniturile ar fi trebuit să revină instituției. Sumele nu au fost înregistrate în contabilitatea Operei, nu au fost cuprinse în execuția bugetară și nu au fost supuse controlului financiar preventiv. Contractul nu prevedea o contraprestație pentru Operă, deși instituția suporta costurile de producție, inclusiv salariile, orchestra, corul, baletul, utilitățile și folosirea sălii. Comisia consideră contractul lovit de nulitate absolută, invocând lipsa temeiului legal și depășirea capacității de folosință a instituției.
Din banii încasați de asociație ar fi fost făcute achiziții în valoare de 371.933 de lei, fără proceduri de atribuire. Printre acestea se numără decoruri de 96.800 de lei, servicii prestate de persoane fizice de 174.152 de lei și servicii de pază de 16.210 lei. Potrivit raportului, decontul asociației a constat într-o informare narativă, fără facturi, extrase de cont, contracte sau borderouri care să justifice cheltuielile. Comisia consideră că întreaga sumă încasată rămâne nejustificată și trebuie restituită. Totodată, spectacolele prezentate drept parte a parteneriatului nu ar putea fi corelate în mod verificabil cu sistemul oficial de ticketing al Operei.
Sponsorizări în scădere și achiziția a doi crocodili artificiali
În perioada 2023-2025, veniturile Operei din sponsorizări și donații au scăzut cu aproximativ 74%, iar în 2025 au fost cu circa 51% mai mici decât în anul precedent. Raportul pune această evoluție în legătură cu externalizarea atragerii sponsorizărilor către asociație. În paralel, încasările asociației din colaborarea cu Opera au fost de 120.161 de lei în 2023, 278.765 de lei în 2024 și 85.936 de lei în 2025. În aceeași perioadă, veniturile Operei din această colaborare au fost zero, potrivit documentului. Comisia oferă drept exemplu și achiziția a doi crocodili artificiali, în valoare totală de 86.149,15 lei. Al doilea ar fi fost cumpărat „de rezervă”. Raportul consemnează că nu au fost prezentate documente justificative sau oferte concurente pentru această achiziție.
Prejudiciu de cel puțin 236.500 de lei și posibile infracțiuni
Raportul indică un prejudiciu de cel puțin 236.500 de lei, precizând că este vorba despre „un prag minim, nu o valoare finală”. Comisia semnalează indicii privind posibila săvârșire, după caz, a unor fapte care ar putea fi încadrate ca abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Aceste formulări descriu suspiciunile consemnate în urma controlului. Ele nu reprezintă o stabilire judecătorească a existenței infracțiunilor sau a vinovăției unor persoane. Raportul a fost înaintat DNA, Curții de Conturi și ANI.
Cifre contradictorii privind publicul Operei
Un alt capitol important privește raportarea numărului de spectatori și gradul de ocupare a sălii. Instituția a raportat o ocupare de 88,95% în 2023, 92,90% în 2024 și 95,2% în 2025. Potrivit comisiei, gradul de ocupare susținut prin vânzarea biletelor s-a menținut însă la aproximativ 65-66%. Diferența ar fi fost acoperită prin acordarea a 13.800-17.400 de invitații și bilete gratuite anual. Pentru 2024, raportările manageriale ar fi inclus cu peste 17.600 mai mulți spectatori plătitori decât cei justificați și cu peste 25.000 mai mulți beneficiari neplătitori. Pentru 2025, comisia identifică un „plus nereal” de peste 32.000 de gratuități. În concluziile sale, comisia apreciază că aceste neconcordanțe „invalidează complet acuratețea” documentelor oficiale folosite la evaluarea managementului.

Programul minim, depășiri bugetare și o premieră de balet care nu a mai avut loc
Raportul consemnează că suma de 400.000 de lei prevăzută pentru premiera „Fântâna din Bahcisarai” a fost realocată fără un act administrativ de aprobare. Totodată, în 2025 nu ar fi avut loc nicio premieră de balet, deși aceasta era prevăzută în programul minim asumat. Producția „Aida” a costat 2,76 milioane de lei, adică o jumătate de milion de euro, peste bugetul de două milioane de lei prevăzut pentru întregul program minim. Comisia consideră că folosirea veniturilor proprii și a sponsorizărilor pentru acoperirea costurilor programului minim a încălcat prevederile legale. Documentul semnalează și raportări financiare contradictorii: pentru același proiect apar atât suma de 1.600.000 de lei, cât și cea de 4.005.000 de lei, într-un tabel din același document.
Procese salariale și apărarea intereselor instituției
Comisia susține totodată că Opera a renunțat la apărări juridice care ar fi putut fi folosite în procese cu angajații. Printre aspectele consemnate se numără neinvocarea prescripției, necontestarea termenului de comparație și neexercitarea unor căi de atac. Raportul mai reține plata integrală și anticipată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, cu înlăturarea eșalonării prevăzute de lege. Concluzia comisiei este că a existat o „gestionare deficitară a apărării intereselor patrimoniale” ale instituției.
Un spațiu din centrul Clujului, închiriat cu 200 de euro pe lună
Controlul a analizat și administrarea patrimoniului. Un spațiu de 96 de metri pătrați din centrul Clujului ar fi fost închiriat, începând din 2015, pentru 200 de euro pe lună. Raportul consideră chiria mult subevaluată. Contractul nu ar fi avut viza de control financiar preventiv, iar utilitățile nu ar fi fost facturate chiriașului. La încetarea contractului, Opera a plătit despăgubiri de 3.070 de euro, pe care comisia le descrie ca fiind stabilite arbitrar. Ulterior, instituția a cheltuit 287.839 de lei pentru reamenajarea spațiului și peste 1,2 milioane de lei pentru un studio de înregistrări.

Raportul mai critică proiectul „Opera Hub”, prevăzut pe terenuri de la Cluj Innovation Park. După ce finanțarea prin Compania Națională de Investiții nu a putut fi obținută, proiectul a fost abandonat. Comisia consideră că cei 135.000 de lei cheltuiți pentru proiectare și cei 305.678,97 lei alocați chiriilor și cheltuielilor accesorii au fost utilizați fără responsabilitatea necesară. Ulterior, Opera a obținut gratuit de la Ministerul Apărării Naționale un teren de 30.000 de metri pătrați.
Control intern formal și probleme de guvernanță
Potrivit raportului, sistemul de control intern managerial al Operei avea un caracter „pur formal și disfuncțional”. Registrul de riscuri nu ar fi fost actualizat din 2019, iar registrele de intrări-ieșiri ar fi avut spații necompletate și numere incomplete. Comisia mai consemnează că, în 2025, Consiliul Artistic nu s-ar fi întrunit oficial, iar Consiliul Administrativ ar fi funcționat fără reprezentantul ministerului, deși acesta era prevăzut de regulament. Alte constatări privesc participarea fostului manager, în calitate de interpret, în 54 de proiecte desfășurate între 2020 și 2026, fără remunerație. Comisia consideră că situația ar putea reprezenta o eludare a obligației de suspendare a contractului de muncă pe durata mandatului și o formă de autodistribuire. Raportul mai semnalează promovarea unei firme private pe canalele de comunicare ale Operei fără o contraprestație și descrie situația drept un posibil conflict de interese. În plus, o indemnizație pentru titlul de doctor ar fi fost acordată începând din ianuarie 2025 fără modificarea prealabilă a fișei postului. Sumele sunt considerate plăți nedatorate, supuse recuperării.
Din totalul de 282 de salariați, 36 ar avea contracte pe durată determinată de peste zece ani.
Conform raportului, un număr de cinci memorii depuse după audieri descriu concentrarea deciziilor privind distribuțiile la nivelul managerului și presiuni asupra artiștilor. Comisia consideră că aspectele semnalate ar putea fi susceptibile de încadrare în legătură cu folosirea abuzivă a contractelor pe durată determinată și hărțuirea morală, dar precizează că afirmațiile nu au putut fi verificate exhaustiv. Controlul nu a identificat abateri în toate domeniile analizate. Comisia nu a reținut nerespectarea obligației de prevenire a hărțuirii, a considerat justificată achiziția de costume în valoare de peste 1,2 milioane de lei în perioada 2022-2025 și a apreciat că cheltuielile de deplasare au fost legale și s-au încadrat în creditele bugetare.
Raportul a ajuns la DNA, Curtea de Conturi și ANI
Ministerul Culturii a transmis raportul către DNA, Curtea de Conturi și Agenția Națională de Integritate. În bilanțul de final al mandatului ministrului Demeter András István, publicat pe 20 octombrie, ministerul a precizat că actuala conducere interimară a dispus încetarea practicilor constatate. Bilanțul nu precizează un calendar pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager al Operei din Cluj. Controlul a avut loc în contextul demiterii lui Florin Estefan, după zece ani la conducerea instituției. Potrivit relatărilor Actual de Cluj, evaluarea raportului său de activitate s-a încheiat cu o notă cu cinci sutimi sub 7, pragul minim. Fostul manager a contestat public concluziile și a dat în judecată ministerul în legătură cu evaluarea managementului.
Mai jos concluziile raportului. Am cerut punctul de vedere al managerului Florin Estefan, pe care îl găsiți mai jos:


























L-am întrebat pe Florin Estefan cum răspunde la una dintre acuzațiile punctuale de mai sus, pe care o tratăm într-un articol separat, dar a preferat să se refere la întreg raportul. Iată punctul său de vedere:
Este atât de aberant tot ce se întâmplă și cu atâta rea-credință, încât nici nu știu cum să răspund, cum să reacționez!
Am impresia că mă mișc de câteva luni într-o lume ireală, în care cuvintele nu mai au același sens pe care îl aveau până acum sau același sens pe care îl au pentru o lume normală: UPSIDE DOWN!
De exemplu:
Ca orice om în lumea asta, și eu aveam dreptul să fiu plătit pentru serviciile prestate instituției. OUG nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură arată că managerul are dreptul să presteze activități de natură artistică în instituție, având dreptul și la remunerație (până la 10%).
Cu toate acestea, eu nu am pretins bani instituției, ci am cântat gratuit timp de 11 ani! Rezultatul? Am fost acuzat că „nu am cerut voie ministerului Culturii să cânt gratuit”.
Cu privire la aspectele menționate de dumneavoastră, doresc să precizez că am furnizat echipei de control toate explicațiile necesare și documentele justificative aferente fiecărui punct analizat. Cu toate acestea, apreciez că versiunea finală a raportului Corpului de Control nu reflectă clarificările și probele puse la dispoziție pe parcursul verificărilor, ba mai mult este tendențioasă.
În acest context, am ales să urmez căile administrative și legale prevăzute de lege pentru clarificarea situației, urmând ca instituțiile abilitate să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia acestui act.
Ce pot să mai spun? Judecați și dumneavoastră. Aștept ca justiția să îndrepte lucrurile.
Citește și:
