„Je pars pour mieux me retrouver”, auzi printre macii uriaşi crescuţi peste noapte (la propriu peste noapte sau aproape – de fapt, peste zi, fiindcă sunt din material şi tocmai au fost instalaţi), între Gara Mare şi Gara Mică. Şi sunteţi la gară. Deci să zică cineva că pleacă (ca să se regăsească mai bine sau nu sau cum o fi) pare chiar logic. „Ta-na-na-na-na-na-naaa”, vine din megafoane, pe soundrack de „Iancule, Mare” şi tanti de la gară îţi anunţă un tren. Intersecţia asta are o explicaţie simplă: elveţianul Marc Aymon cântă sâmbătă seara la Scena Gării. Scena Urbană este o iniţiativă a Ordinului Arhitecţilor din România Filiala Transilvania şi s-a instalat pentru edţia de toamnă 2014 la gară, pentru acest final de săptămână (10-12 octombrie).

„Au făcut un eveniment în care l-au adus pe artistul ăsta să cânte pentru boschetari”, e concluzia stabilită de unul dintre spectatori. Şi, într-un fel, aşa e: s-a pus scenă (şi) pentru un public care altfel nu prea e public de spectacole. Dar în preajma locului trasformat în spaţiu de concert, pe paralelipipezii de BCA pe post de scaune/bănci e public de mai multe feluri: public de concert, dar care de obicei nu prea vine să socializeze la gară sau călători care chiar au treabă la gară, dar care de obicei nu consumă spectacole Live. Şi uite încă o intersecţie!

S-au pus reflectoare, publicul e pe iarbă (sfidând „nu călcaţi”-ul), decorul e asigurat de macii uriaşi, de locomotiva neagră şi, din când în când, de câte un tren care trece prin fundal. „Puteţi să vă ridicaţi? Şi acum veniţi mai aproape! Cred că vă e frig”, presupune elveţianul care îşi cheamă publicul şi mai aproape de scenă / pe scenă. Publicul răspunde jocului şi pe scenă chiar se dansează (mai ales cei mici dansează). „Am mai cântat la Grădina Botanică, acum suntem la gară. Cred că asta face scena urbană – aduce poezia mai aproape de noi şi de oraş”, zice Aymon într-o pauză dintre piese.

Artistul elveţian cântă despre „Baiser tendre” (ceva cu săruturi tandre). „No, asta-i minciună!”, îi zice într-o controversă aprinsă interlocutorului de la mobil o doamnă de etnie rromă, care vine dinspre apropiatul peron (şi acum probabil râdeţi sau măcar zâmbiţi, fiindcă aveţi impresia că exprimarea asta e ridicol de politically correct-ă). Dinspre peron vin, de fapt, în grupuri mai mulţi călători. Tocmai a sosit un tren. Cu bagaje complicate sau cărând doar câte un rucsac trec pe lângă scena dintre gara mare şi gara mică întorcând surprinşi capul spre locul cu lumini şi muzică.

Marc Aymon cântă sub reflectoarele care subliniază şi mai bine roşul macilor, dar şi pe cel al liniilor care conturează Locomotiva Neagră. Şi pe locomotiva neagră dansează nişte umbre – sunt umbrele dansatoarelor: Laura Pop, Daniela Dragusin și Dalia Costea, care îl acompaniază cu coregrafie pe elveţian.

Ne îndreptăm spre maşina parcată şi doi trecători care vin dinspre gară fac planul pe mai încolo. „Băi, mie mi-e foarte foame!” Şi, în acelaşi timp, de pe scena care încă nu s-a închis Marc Aymon mai cântă ceva cu „Sans avoir regarder” („fără să fi privit”). Şi te gândeşti desigur: da, poate că nu prea ne-am uitat la gară până acum…

Vezi şi Episodul 1 din Scena Gării:

Foto/ Video Ce probleme are Gara, poarta oraşului ruptă de oraş. Cu scenă se vede altfel

Program nou la Gară (de weekend):

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.